Cei care înving

Celebrul fizician Stephen Hawking, creator al unei teorii privind naşterea Universului, este imobilizat de peste 40 de ani într-un scaun cu rotile. Convins că pământenii trebuie să populeze şi alte planete, doreşte să zboare în cosmos, urmând să se antreneze într-un simulator în condiţii de imponderabilitate!

Am ales acest model de voinţă şi dăruire, pentru că ilustrează exemplar felul în care sportivii paralimpici îşi întrec limitele fizice. „Voinţa inimii dă aripi picioarelor“, spune un proverb românesc.

Comitetul Paralimpic Internaţional, cu sediul la Düsseldorf, conduce,din 1989, mişcarea paralimpică, la care România este afiliată prin Comitetul Naţional Paralimpic, condus de doamna Sally Wood Lament, cetăţean britanic decorat pentru sprijinul mişcării paralimpice de Regina Marii Britanii!

Primele Jocuri Paralimpice au avut loc în 1960 la Roma, apoi, din 1988, de la Seul – jocurile de vară şi din 1992, de la Albertville – jocurile de iarnă, au loc în aceleaşi oraşe şi locaţii cu Jocurile Olimpice.

România a participat la Jocurile Paralimpice din 1972, prin Alex Peer, la tenis de masă. Au urmat o serie de participări notabile: Aurel Berbec, în 1996, la Atlanta, la powerlifting – categoria 60 kg şi Adrian Sandu, în 2000, la Sidney şi în 2004, la Atena, tot la powerlifting – categoria +100kg. După o clasare pe locul 4, în 2004 la Atena, în proba de ciclism şosea,  Carol Eduard Novak câstigă, în 2008, la Beijing, medalia de argint la proba de ciclism – contratimp şosea, ocupând de două ori şi locul 4, la probele de 1 km şi 4 km – velodrom. În 2012, la Londra, Novak atinge vârful de performanţă, câştigând două medalii, de aur şi argint, la ciclism!  Un sportiv de excepţie, un caracter deosebit. Alegerea lui ca preşedinte al  Federaţiei Române de Ciclism este o recunoaştere a meritelor sale.

Vreau să amintesc aici şi alţi sportivi paralimpici care au reprezentat  România la Londra – Florin Cojoc, Dacian Makszin, Naomi Ciorap, Imre Torok. Dăruirea lor ilustrează spiritul olimpic - important este să participi!

Pe lângă respect şi preţuire, colegii noştri de mişcare sportivă, paralimpicii, au nevoie de susţinere financiară a activităţii lor. Croaţia alocă un milion de euro pe an pentru pregătirea sportivilor cu dizabilităţi, la noi suma este mult sub o sută de mii de euro. Totodată, aşa cum spunea Carol Novak, „sportul paralimpic trebuie implementat în fiecare federaţie, iar cluburile sportive care se ocupă de creşterea sportivilor paralimpici trebuie motivate financiar“.

Paralimpicii sfidează, de multe ori, imposibilul şi îl înving, arătând câtă dreptate avea La Rochefoucauld: „… ne imaginăm adesea că lucrurile sunt imposibile pentru a ne scuza faţă de noi înşine“.