Cearta codurilor (III)

În scandalul privind noul Cod Fiscal, social-democraţii, în frunte cu noul Ban de Craiova, Victor Ponta, aduc tot felul de argumente, pentru a-l apăra, respectiv pentru a respinge „respingerea” lui de către Preşedintele Klaus Iohannis. Unul dintre argumente este chiar poziţia adversarilor lor, adică liberalii, cu ocazia votării Codului Fiscal  în Parlament.

Coerenţa şi incoerenţa liberalilor

Se ştie că în programele lor, liberalii merg pe producţie, pe iniţiativa individuală liberă, ca şi pe piaţa liberă, deci pe concurenţă. Pentru a sprijini acest proces, liberalii recurg inclusiv la scăderea taxelor şi a impozitelor. Social-democraţii merg invers sau complementar, adică pe repartizarea echitabilă  a ceea ce se produce, ca şi pe menţinerea unor taxe şi impozite diferenţiate, în funcţie de bogăţia proprietarilor. Mai simplu spus, social-democraţii trec pe poziţia haiducului, care ia de la bogaţi, ca să dea la săraci. Numai că, în cazul noului Cod Fiscal, aparţinând social-democraţilor, ne trezim cu măsuri liberale, cu reducerea drastică a TVA, ca şi cu alte măsuri similare. Cum spuneam la începutul acestui mini-serial, pentru Valentin Ionescu, reducerea TVA este „mărul aurit”, iar celelalte măsuri sunt „şerpişorii”. Aceasta ar putea însemna că în „Grădina Maicii Domnului”, cum îi spunea şi catolicul Papă Paul al II-lea, creştin-ortodoxul Victor Ponta vrea să refacă Paradisul originar, cel pierdut cândva , nu se ştie când şi de ce.

Deci, liberalii au fost puşi într-o situaţie paradoxală, adică să voteze sau să nu voteze un Proiect Fiscal, care conţine măsuri liberale, propuse, însă, de adversarii lor, social-democraţii. Dacă nu îl votau, liberalii îşi renegau doctrina, dar, mai grav, îşi pierdeau popularitatea şi adeziunea viitorilor votanţi. Aici, Victor Ponta a lucrat abil şi, fără a putea aduce un argument temeinic, scris sau sonor, înclin să cred că o sursă de inspiraţie a Codului Fiscal vine de la „coordonatorul politic” Liviu Dragnea. Oricum, situaţia paternităţii Codului Fiscal ne poate aminti de situaţia paternităţii biologice, în care, copilul fiind al mamei, nu este şi al tatălui său oficial, ci  este al vecinului nedeclarat, adică vecinul de taină. Pe această cale ocolitoare şi de transfer, ca să nu-i spunem „plagiat”, liberalii au fost puşi într-o situaţie imposibilă şi probabil că accentul analizelor lor ar trebui să cadă pe dezvăluirea „vicleniei” pontiste, inspirată şi de „isteţimea” lui Liviu Dragnea, cel cu surâsul subţire..

Liberalii au fost obligaţi să îşi refacă frontul de apărare, ca şi cel de atac, după ce preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Proiectul Fiscal în Parlament, pentru a fi revăzut. Accentul documentului însoţitor cade pe riscurile aplicării acestui Proiect, pe termen mediu şi pe termn lung. Că aceste riscuri sunt absolut reale, rezultă cu evidenţă din ultima „lămurire” adusă de ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, în „chestiunea” cu pricina, cum i-ar spune Titu Maiorescu. Ministrul a fost invitat la emisiunea „Ultimul cuvânt”, de către Cătălin Striblea, care face progrese evidente în tehnica întrebărilor. Am urmărit emisiunea cu cea mai mare atenţie, iar pe parcursul ei, ca şi la sfârşit, am rămas cu gura căscată. Fără cravată, desigur că din motive caniculare, fercheşul nostru ministru nu a răspuns concret şi precis la niciuna dintre întrebările „cheie”, puse de Cătălin Striblea. Observ, deocamdată, doar frecvenţa cu care ministrul foloseşte cuvântul „clar”, sub influenţa evidentă a maestrului, doctor Victor Ponta. Dacă în cazul maestrului, după mai multe fraze, care abundă în epitetul „clar”, putem trage concluzia că „E clar că nu-i clar”, în cazul discipolului putem introduce şi o nuanţă, adică „E clar că e clar-obscur”. Îmi îngădui să revin asupra acestui „Ultim cuvânt” al lui Eugen Teodorovici, care în partea finală este plin de bâlbâieli penibile. Îi tremură vocea de emoţie, iar noi ne cutremurăm de fericire, când aflăm că în noul sistem de salarizare, salariile vor creşte pe o plajă cuprinsă între 20% şi 80%. Dacă va elabora şi un text scris, îi sugerăm domnului ministru ca , la subsol, să treacă drept referinţă bibliografică numele fostului premier, Călin Popescu Tăriceanu, pentru a nu păţi ce a păţit doctorul Victor Ponta cu referinţele bibliografice  Liberalii ar putea supune unei analize tehnice acest interviu, de la nivelul lui informaţional,  până la cel lingvistic, respectiv, „limbistic”.

Politică şi politeţe

Nici dicţionarele, cu atât mai puţin practica politică, fie ea diurnă sau nocturnă, nu ne mai ajută să înţelegem ce anume este Politica. Oamenii politici ne  ajută şi ei, în acelaşi sens, al echivocului şi al plurivalenţei. Când este vizat de DNA, premierul Victor Ponta afirmă, adică rosteşte răstit că Politica se face în Parlament, şi nu la DNA, sugerând că  posibila punere a dânsului sub urmărirea penală ar fi una cu bătaie politică, nu de natură pur juridică. Oricum, rezultă că dacă este făcută în Parlament, Politica este ceva pozitiv. Tot aşa, dar invers, atunci când preşedintele Klaus Iohannis retrimite Codul Fiscal spe reexaminare, acelaşi Victor Ponta afirmă revoltat că această „respingere” este una politică. De data aceasta, politica este ceva negativ.

Dar o întrebare simplă vine de la sine, adică Proiectul Fiscal, luat în întregul lui, nu are chiar nimic politic în el, adică este unul pur tehnic, este unul „curat ca lacrima”!? În acest caz, de ce mai este trimis în Parlament, unde se practică politica cea mai curată!? Aici mai apare încă o „problemuţă” şi o întrebare însoţitoare. Tata-Socru, adică Ilie Sârbu, ne-a asigurat cu toată fermitatea că, după întoarcerea din Turcia „Victor Ponta îşi va ocupa toate funcţiile”. Dat fiind acest vast diapazon de ipostaze, poate ne spune Victor Ponta, în care dintre ele este un om politic şi în care este apolitic, sau un „simplu cetăţean”, cum îi place să zică.

Că omul politic Victor Ponta ştie să fie şi nepoliticos, am aflat încă de pe vremea „coabitării” cu Traian Băsescu. Persoană şi personalitate nouă, sasul Klaus Iohannis a fost şi a rămas un domn şi sunt convins că nici nu poate să fie altcumva, decât un domn, indiferent de consecinţe. Ceea ce a fost doar o retrimitere, pentru o re-xaminare, Victor Ponta numeşte „respingere” a Proiectului Fiscal. Explicaţiile acestei atitudini sunt două, una mai „deşteaptă” ca alta, ele fiind puse în regim dilematic. Adică, ori sasul vrea să-i ruineze programul economic, menit să fie unul istoric, ori acelaşi sas lucrează ca un supus al puterilor străine, dar în acelaşi sens, adică al ruinării patriei ca şi al marelui patriot Victor Ponta Mai urmează şi epitetele folosite de către premier, epitete care vădesc bogăţia şi plasticitatea limbii române, dar şi impoliteţea funciară, ca să nu-i spunem altcumva, a politicianului Victor Ponta, prea puţin demn şi mic strănepot al Dictatorului.

Episoadele precedente ale mini-serialului:

Cearta codurilor (II)

Cearta codurilor (I)