Ce să caut eu în cabina de vot?

Nu-mi mai sunt de ajuns stereotipurile de tipul „5 motive ca să mergi la vot“ care inundă ziarele şi nici urecheala civică „nu votezi, nu contezi“. Astea sunt clişeele cu care se legitimează, de 20 de ani, ticăloşia, hoţia, impostura. Vă rog să votaţi cu cel pe care-l simpatizaţi: un bandit vă jefuieşte mai întâi şi pe urmă vă omoară, celălalt mai întâi vă omoară şi pe urmă vă jefuieşte.

…clanurile din Colentina s-au hotărât: merg cu ARD. Înţelegerea s-a parafat relativ târziu, probabil că negocierile au fost dure, dar în urmă cu vreo două săptămâni interesul colectiv a primat, iar posesorii de castele (fără turnuleţe) au lăsat deoparte orgoliile pentru a reporni România lor. Deocamdată nu ştim ce-a dat ARD-ul lui Ungureanu şi ce-au promis ceilalţi, cert e că, o dată bătută palma, locuitorii zonei Obor au aflat repede ce s-a întâmplat. Într-o seară, gardurile vilelor ridicate de nevoiaşii cu ajutoare sociale, Audi şi BMW în faţa porţii s-au umplut de bannere cu chipul „fotoşopat“ al catindatului şi cu informaţia „eu îl votez pe Dan Cristian Popescu“. Asaltul s-a întins apoi în toată zona, în cartier nu pare să mai existe un alt pretendent la vot. De lângă personajul cu intrare la căpeteniile din „underground“-ul Sectorului 2 zâmbeşte suav Anca Boagiu. Asta, aşa, ca să ştim cine cu cine…

 Traseiştii mei

OK, găştile au fost făcute, am văzut pe cine se sprijină ARD şi încep să-mi fac o idee la ce se referă cei de acolo când spun că vor să repornească România. Eu, însă, care plătesc impozitele, am o slujbă, nu-mi petrec ziua spărgând seminţe în faţa palatului şi nu dau manele la tot cartierul la ora 3 jumătate dimineaţa, când mă întorc de la băute, vreau să ştiu cine e Dan Cristian Popescu, alesul clanurilor înrolate sub faldurile ARD. Şi descopăr că a fost şef la PNL Sectorul 2 Bucureşti, că a dat din pinteni astă-primăvară să fie desemnat candidat USL la primărie, că apoi a fost marginalizat şi că în septembrie a trecut, cu arme şi bagaje, la Forţa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, unde a fost uns îndată vicepreşedinte. Pare un tip combativ, volubil, băgăcios şi cu principii cu geometrie variabilă. Foştii colegi liberali pretind că, înainte de a-i spune „domnule preşedinte” lui MRU, l-a acuzat public că ar fi „ultimul comunist care a condus guvernul României”. Are o declaraţie de avere impresionantă – asta ar suna bine, dacă n-aş şti că şi susţinătorii săi sunt la fel de prosperi fără să aibă vreo ocupaţie vizibilă –, se recomandă a fi matematician – deşi mărturisesc că Google nu a descoperit nimic în acest sens despre dânsul – şi descendent al unor familii măreţe – de asemenea, informaţie neverificabilă din alte surse. Are un site stufos, bine organizat, al cărui punct forte este o înregistrare de pe „Realitatea TV“ cu emisiunea „Dosar de candidat“ unde e făcut praf principalul său oponent, candidatul USL, pe motiv de... traseism politic!

Despre celălalt om care-mi cere votul duminică la Camera Deputaţilor, uselistul Octavian Bot, nu sunt multe de spus. Înţeleg că a bântuit prin vreo şase partide, că vine de la Oradea şi că a fost expediat de acolo cu şuturi în fund chiar de către propriii colegi. Şpiţurile au fost atât de tari, încât a aterizat 500 de kilometri mai departe, tocmai în colegiul unde sunt invitat eu să votez.

OK, să nu ne împiedicăm de amănunte. Poate că lucrurile nu stau la fel peste tot. Să convenim că în colegiul meu s-a ajuns la o conjunctură nefericită, că trebuie să discutăm mai întâi de principii, despre ce au făcut de-a lungul timpului cei care-mi cer acum votul şi ce garanţii mi se oferă asupra bunelor lor intenţii. Să discutăm, deci:

Gaşca lui Băse ar încerca şi cu cianură. Poate merge

PDL, ascuns ridicol sub pseudonimul „ARD“, este cea mai jalnică amestecătură de corupţie şi incompetenţă pe care o pot imagina. Traian Băsescu şi gaşca pe care o struneşte au avut România pe mână opt ani. Au furat monstruos, au ridicat clientelismul, încrengătura de interese şi tupeul sfidător, de borfaş, până dincolo de nori. Ascunşi sub masca luptătorilor anticomunişti, ai spărgătorilor de sistem, au jefuit ţara aşa cum nimeni n-a mai făcut-o de pe vremea turcilor. Şi au lăsat-o în colaps, fără autostrăzi, fără aeroporturi, fără spitale, fără fondurile europene blocate din cauza fraudelor. Dar cu servicii secrete mai prezente decât oricând în viaţa socială şi politică internă şi cu promisiunea că, dacă revin la putere, vor pune în practică planuri de-a dreptul criminale. Traian Băsescu, Mihai Răzvan Ungureanu şi PDL/ARD au pe conştiinţă falimentul sistemului de sănătate, închiderea a zeci de spitale, plecarea a mii de medici, dispariţia medicamentelor de bază din farmacii şi asasinarea a sute de mii de români care, dacă guvernanţilor le-ar fi păsat, ar fi avut o şansă în plus la viaţă. Banda care a tâlhărit România între 2004 şi 2012 nu s-a mulţumit să închidă în stil mafiot Institutul Cantacuzino, pentru a da liber importului de vaccinuri proaste, dar mult mai scumpe din import. A încercat să ajute corporaţia cu proprietari anonimi care a pus mâna pe Roşia Montană să pornească o exploatare auriferă în care România dă aur şi primeşte, la schimb, cianuri, totul pentru o sumă (oficială) de-a dreptul ridicolă. A vrut să cedeze aproape gratis una dintre cele mai mari exploatări de cupru din Europa unei alte firme despre care nu se ştia aproape nimic. A dat pe furiş autorizaţii de prospecţie unor giganţi care vor să extragă gaze de şist cu tehnologii cotroversate, care provoacă o poluare a solului necunoscută încă, la care se adaugă efectul imprevizibil şi, tocmai de aceea, periculos asupra plăcilor seismice din zona Vrancea.

Potenţialul distructiv al acestei hoarde asupra populaţiei din România, ca şi asupra pământului căruia îi face umbră, pare nemărginit.

Mă trec fiorii: dacă discipolul îşi întrece maestrul, pe Năstase?

USL, struţo-cămila monştrilor paricizi avortaţi de regimul Ceauşescu altoiţi cu oportunişti pseudoliberali, demagogi semianalfabeţi şi interlopi cu acte în regulă, are un background care-ţi încreţeşte carnea. Regimul Iliescu, stăpân peste România până în 2004, poartă răspunderea pentru startul ratat al ţării în primul deceniu de după căderea comunismului, pentru distrugerea integrală a industriei, pentru infiltrarea masivă a ruşilor în toate straturile societăţii, pentru starea de isterie indusă populaţiei, pentru emigrarea a milioane de oameni educaţi şi are pe conştiinţă prăbuşirea deliberată a sistemului de învăţământ.

Sub FSN-PSDR-PSD-USL, România a cunoscut mineriadele, incidentele de la Târgu-Mureş, eşecul privatizării, ratarea tuturor ţintelor morale, economice şi culturale. Adrian Năstase, mentorul actualului premier Victor Ponta, ne poate vorbi, de acolo unde se află acum, despre cedarea resurselor naturale de petrol şi gaze ale României pentru un preţ oficial derizoriu, despre modul dubios în care a fost vândut combinatul Sidex, despre preţul exorbitant la care s-au cumpărat fregate de război atât de vechi încât britanicii se pregăteau să le caseze, despre contractul în urma căruia Bechtel a primit un miliard de dolari pentru 42 de kilometri de autostradă, despre combinatele de aluminiu date oligarhilor ruşi într-o singură noapte. Şi despre câte şi mai câte.
În acest context, ce-ar putea să-mi spună, demn de crezare, discipolul Victor Ponta, liderul USL, omul care şi-a falsificat CV-ul şi a plagiat în lucrarea de doctorat?

 P.S.1 Tolo afirmă că va merge la vot. Nu ştiu dacă o spune din convingere sau pentru că aşa e corect politic. Îi respect (şi lui) opinia. Pentru mine, însă, nu mai sunt de ajuns poveştile cu “5 motive ca să votezi” care inundă ziarele, nici îndemnurile patetice – “dacă nu votezi, n-ai dreptul să emiţi, mai apoi, pretenţii“. Nu mai ţine.

Este pentru prima oară când mă întreb foarte serios dacă are vreun rost să bat duminică drumul până la şcoala unde votez din 1992 încoace. Am participat la alegeri de neumărate ori până acum. La început, cu un entuziasm uriaş, cu sete, cu idealuri. Mai apoi, cu speranţă. De la un moment încolo, am ştampilat cu stoicism, negativ, fără iluzii, ştiind că aceia cărora le dau votul nu merită, dar temându-mă de un rău mai mare. În ultimii ani, am mers cu scârbă faţă de cei cărora urma să le dau mandatul meu. Am făcut-o doar din consideraţie pentru oamenii ucişi la Revoluţie, din respect pentru inocenţa cu care pe 22 decembrie am ieşit în stradă, la nici 15 ani, visând la o viaţă mai bună, din orgoliul de a nu mă lăsa biruit de aceşti oameni care nu mă reprezintă. Acum, însă, mă întreb: ce să caut eu în cabina de vot? CE?

P.S.2. Acest editorial a apărut pe blogul mateiudrea.wordpress.com