Ucraina, „anschluss“-ul lui Putin

Invazia Ucrainei, care se petrece chiar sub ochii noştri, are o sumedenie de similitudini cu evenimentele din perioada 1937-1939, din centrul Europei. De la pretextele Rusiei până la ezitările Occidentului, de la nerespectarea angajamentelor şi a tratatelor semnate de marile puteri la neputinţa organismelor internaţionale, de la ruperea de realitate a liderului Rusiei până la negocierea peste capul victimelor, totul induce un deja-vu.

Occidentul pare să repete, în cazul crizei majore izbucnite în Ucraina, greşelile comise în urmă cu 75 de ani, greşeli care – sunt acum de acord toţi istoricii serioşi – au dus la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Politica de conciliere şi de cedare în faţa presiunii puse de un dictator hotărât ajuns în fruntea unei superputeri este principala metodă prin care SUA şi puterile europene grupate sub egida UE încearcă, în ultimii ani, să tempereze elanul Rusiei. Invazia Ucrainei, care se petrece chiar sub ochii noştri în acest moment, are o sumedenie de similitudini cu evenimentele din perioada 1937-1939, din centrul Europei.

„Pacea timpurilor noastre“

Prevalându-se de pretextul „protejării minorităţii germane“ împotriva „abuzurilor comise de extremişti“ şi de „apărarea intereselor strategice ale Germaniei“, Adolf Hitler începea, în a doua jumătate a anilor 1930, reclădirea Imperiului German. În martie 1938, după o îndelungată campanie în care conducătorii Reichului susţinuseră pe toate căile ideea „unificării“, avea loc Anschluss-ul: anexarea Austriei de către Germania. Puterile occidentale Marea Britanie şi Franţa – cele care contau, la acel moment, în balanţa de forţe a Europei – n-au avut nimic de comentat. Câteva luni mai târziu, Hitler a testat din nou hotărârea învingătorilor în Primul Război Mondial şi, folosind pretextul persecuţiilor la care ar fi fost supusă comunitatea germană din regiunea sudetă a Cehoslovaciei, a demarat o campanie care viza ocuparea completă a acestei ţări. De data aceasta, britanicii şi francezii – care garantaseră frontierele Cehoslovaciei, ai cărei aliaţi erau – au reacţionat, ameninţând Germania cu represalii. Aşa s-a ajuns în septembrie la „arbitrajul“ de la München, unde Marea Britanie, Franţa, Italia şi Germania au negociat, FĂRĂ A LE CERE PĂREREA cehoslovacilor, soarta acestei ţări. Guvernul ceh a fost forţat să accepte de către aliaţii săi pierderea regiunii sudete, care a fost anexată de Germania. Neville Chamberlain, premierul britanic, a fost întâmpinat cu ovaţii la Londra, el fluturând în faţa mulţimii acordul cu Hitler prin care proclama că obţinuse „pacea timpurilor noastre“. 6 luni mai târziu, în martie 1939, Germania invada şi ocupa întreaga Cehoslovacie. Au urmat atacul asupra Poloniei şi Războiul Mondial.

Olimpiada lui Hitler, Olimpiada lui Putin

Ştim acum că Vladimir Putin, autocratul din fruntea Rusiei, lucrează de ani buni la renaşterea imperiului, întreaga politică a ţării fiind subordonată acestui scop. De la folosirea intensivă a „coloanei a cincea“ – KGB-ul renăscut – în ţările vizate până la pârghiile economice şi de la reînarmarea şi modernizarea forţelor armate până la campaniile de imagine (ca o curiozitate, Hitler a obţinut organizarea Olimpiadei la Berlin în 1936, în timp ce Putin a adus Olimpiada de Iarnă la Soci în 2014 şi Cupa Mondială la fotbal în Rusia în 2018).

În ultimii ani, Rusia a făcut paşi hotărâţi pe calea acaparării teritoriilor pierdute după destrămarea URSS. A fost iniţiată Uniunea Euroasiatică, o organizaţie care se doreşte replica la Uniunea Europeană, în care au fost atrase, de voie sau de nevoie, o parte dintre ţările care reuşiseră să-şi recapete independenţa în 1991. Statele care se opun înfruntă presiunea armată a Kremlinului. În 2008, motivând „protejarea minorităţii ruse ameninţate“ din regiunile Abhazia şi Ossetia, Rusia a invadat Georgia, ţară care încerca, pe atunci, să adere la NATO. Flota rusă a instituit blocada ţărmului georgian, tancurile ruseşti au ajuns la 50 de kilometri de Tbilisi, iar aviaţia rusă a bombardat capitala gruzină. SUA şi Uniunea Europeană au protestat, Putin şi-a oprit trupele înainte ca acestea să ocupe întreaga ţară, dar Rusia a obţinut ceea ce şi-a propus: Georgia n-a fost invitată să adere la NATO, perspectiva intrării în UE s-a amânat pe termen nedefinit, iar guvernul pro-occidental a pierdut alegerile, fiind înlocuit cu unul pro-rus.

ONU, UE, garanţiile SUA – aceeaşi eficienţă ca Liga Naţiunilor şi garanţiile Aliaţilor în 1938-1939

Criza Ucrainei, pe care o trăim acum la graniţele noastre, este similară. Folosind pretextul „minorităţii ruse periclitate de regimul fascist venit la putere la Kiev“, Moscova a invadat de facto Ucraina, fără avertismente sau vreo declaraţie prealabilă de război. Trupele Kremlinului au „răspuns“ cererii „ruşilor oprimaţi“ din Crimeea, peninsulă pe care au ocupat-o. În paralel, propaganda rusă le cere „fraţilor ucraineni“ să nu opună rezistenţă, iar dezertarea comandantului flotei ucrainene, care a trecut de partea ruşilor cu tot cu vasele de luptă ale ţării sale, arată cât de adânc este penetrată structura statală a Ucrainei de spionajul rusesc. De acum, este evident că Vladimir Putin nu vizează doar câteva puncte strategice, ci chiar un „anschluss“: anexarea Ucrainei – sau, în cel mai rău caz, instalarea în fruntea acestui stat a unui guvern-marionetă.

Expansiunea Germaniei în 1938-1939. În martie 1938 - anexarea Austriei, în noiembrie 1938 - anexarea Sudeţilor, în martie 1939 - anexarea Cehoslovaciei

Expansiunea Rusiei în 2014. Zonele cărămizii - Peninsula Crimeea, componentă a Ucrainei, şi Transnistria, componentă a Moldovei - sunt deja sub ocupaţia trupelor lui Vladimir Putin. Cu maro - Ucraina de Est - este următoarea zonă vizată de Rusia

În faţa acestei demonstraţii de forţă pe parcursul căreia Rusia a călcat în picioare toate tratatele şi normele internaţionale, amintind puternic de practica Uniunii Sovietice din anii 1939-1940 (URSS a atacat Polonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Estonia şi România fără vreun argument legal şi fără ca garanţii din Vest să poată face ceva), Occidentul a reacţionat ezitant. Hitler demonstra, în urmă cu şapte decenii, ineficienţa sistemului de securitate internaţional în faţa agresiunii unei forţe hotărâte şi bine înarmate. Protestele din Liga Naţiunilor şi garanţiile oferite de Marea Britanie şi Franţa n-au făcut nici cât o ceapă degerată când Germania, Italia, Japonia şi URSS şi-au început expansiunea. Acum, ONU aproape că nici n-a contat, Uniunea Europeană s-a dovedit o construcţie lipsită de forţă, iar protestele puterilor europene au fost ignorate de Rusia. Ucraina beneficiază, încă din 1994, de o înţelegere scrisă şi fermă cu SUA şi Marea Britanie, care îi garantează securitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială după ce a renunţat de bunăvoie la armamentul nuclear. În aceste zile, toate tratatele s-au dovedit maculatură: nici SUA, nici Marea Britanie nu au putut (şi nici dorit cu adevărat) să împiedice invazia trupelor ruseşti.

Ce urmează? Putin, asemenea lui Hitler acum 75 de ani, a observat că Occidentul n-are chef să intre într-un conflict riscant. Germania a propus (iar Putin – câtă mărinimie! – a acceptat) o comisie care să medieze criza din Ucraina. Nici Marea Britanie şi Franţa, acum 76 de ani, nici SUA şi Germania în acest moment n-au ce negocia, din perspectivă legală, cu un stat agresor, care a invadat fără motiv teritoriul unui alt stat. Dar au făcut-o, totuşi, atunci, aşa cum şi acum par dispuse s-o facă FĂRĂ ACORDUL GUVERNULUI DE LA KIEV, urmarea cea mai probabilă fiind o concesie teritorială făcută Rusiei pe seama Ucrainei, care e posibil să piardă Crimeea şi, chiar, estul ţării. E de văzut cine va flutura acum, după „arbitraj“, hârtia prin care se va proclama „pacea timpurilor noastre“.

P.S.1 În România şi nu numai, toată lumea mizează pe faptul că Rusia nu va escalada violenţa. Că noi nu vom fi atinşi, pentru că stăm sub umbrela NATO. Că Putin va da înapoi, că se va mulţumi, probabil, cu jumătate de Ucraina (sau, în cel mai rău caz, cu Ucraina întreagă), pentru că „nu poate fi chiar atât de inconştient“. „Nu va intra în nicio ţară NATO. Nu va îndrăzni.“. Şi despre Hitler s-a spus la fel. Că nu va îndrăzni. Cea mai mare greşeală pe care au făcut-o occidentalii în anii 30 ai secolului trecut a fost aceea de a-i judeca pe Hitler şi Stalin după sistemul de referinţă al democraţiilor occidentale. Să-i creadă întregi la minte. Acum, se mizează din nou pe conştiinţa inconştienţilor.

P.S.2 Foarte-foarte târziu, treptat, occidentalii încep să se dezmeticească. „Putin a pierdut contactul cu realitatea“, i-a comunicat cancelarul german Angela Merkel preşedintelui american Barack Obama după ce a discutat cu liderul de la Kremlin. O constatare venită tardiv, după ce rusul „a dezlegat câinii războiului“.

P.S. 3 Chiar la ora apariţiei acestor rânduri vine informaţia că Rusia a înaintat Ucrainei un ultimatum: dacă forţele acestei ţări din Crimeea nu se predau, marţi dimineaţă începe ofensiva. Este imposibil ca aceste evenimente să nu ne ducă gândul la "negocierea" URSS-ului din iunie 1940, când România a fost somată să evacueze Basarabia în 24 de ore...

Acest text a apărut pe blogul www.mateiudrea.wordpress.com