Ce rost mai are să votăm

Ştiam că foarte mulţi sunt „scârbiţi” de politică şi că părerea e că politicienii sunt „toţi o apă şi-un pământ”. Dar trebuie spus ceva. Singurii care dumincă (11 mai), de exemplu, în Parcul Tineretului, îmi spuneau că ştiu cu cine votează erau vârstnicii.

Vorbeau despre cearta Ponta –Băsescu, despre dreapta „risipită”, despre comunismul care era mult mai bun… Remarc însă faptul că refuzau obiecte promoţionale de campanie, spunând: noi votăm cu altcineva! În Campania din 2008, luau de toate şi votau cu cine doreau. Acum, refuzau promoţionale de la partidul pe care nu îl votau. Aceşti oameni au tenacitatea de a merge la vot. Nu am găsit unul – şi nu au fost puţini - care să îmi spună că nu se duce la vot. Ba spuneau, fără rezerve, cu cine vor vota. Despre partide, mă abţin să înşir aici părerile. Dar am reţinut amărăciunea lor. În aceată privinţă, e bine ca niciun partid să nu-şi facă iluzii!

Ceea ce însă m-a dezarmat a fost reacţia celor de 20-25 de ani şi a celor trecuţi de 30 de ani. Primii, luau „votul” la caterincă şi terminau propoziţiile, aproape inevitabil, cu expresia „gen”: nu mă interesează politica, gen… Sau: nu mă duc la vot, că nu văd de ce, gen… Nu ştiu când se votează şi nu înţeleg la ce ajută, gen… Cei trecuţi de 30 de ani nici măcar nu spuneau „gen”. Pur şi simplu, refuzau orice discuţie!

Ştiu. Clasa politică e de vină. E adevărat. Dar să mergem un pic mai departe. Partidele, în interior, funcţionează riguros. Reperul e numărul de voturi. Imaginaţi-vă şedinţe de partid. Discuţii despre ce se face şi cum se face. Toată lumea se exprimă. La final, decizia. Cine o impune? Logic: cel care aduce voturi. Adică, dacă o persoană, aleasă şi ea, spune „asta nu se poate, boierule”, vine întrebarea: tu câte voturi ai în spate? Iar acesta nu va avea niciodată atâtea voturi câte are un personaj gen „mazăre, fasole, ghiveci”. Şi, dacă nu ai atâtea voturi, nu contezi, nu faci masă critică. Partidele rămân în sistemul lor, pentru că cei care ar putea să schimbe ceva nu vor avea niciodată atâtea voturi câte aduc metaforicii “mazăre, fasole, ghiveci”. Pentru că publicul lor e constant, nesofisticat şi care se impresionează la pui şi mălai. Celălalt public nu se impresionează la aşa ceva, dar refuză totuşi să facă masă critică cu cei ne-metaforici.

A vota e un drept. Fiecare face ce vrea cu el. Dar, aşa cum văd că decidem, rămânem unde suntem. Şi aş mai adăuga un lucru: nu înţeleg de ce mai consumăm bani din bugetul public pentru a tipări buletine de vot, secţii de votare, urne, ştampile pentru 18.285.509 de cetăţeni cu drept de vot.

Se impune să reformăm sistemul.

Să se anunţe cei care vor să se pronunţe, la începutul anului electoral, ca banii publici să fie cheltuiţi  doar pentru cei care vor să aibă ceva de spus. Aşa nici partidele nu mai pot inventa votanţi fictivi şi vom şti exact câţi au de gând să se bucure, chiar „scârbiţi”, de un drept care a fost câştigat cu greu acum 24 de ani şi care e o condiţie esenţială pentru funcţionarea democraţiei. Nu vreau să votaţi anume pe cineva sau ceva. Dar mi-aş dori foarte mult să renunţăm la această marotă: tot aia e. Nu e tot aia. E tot aia, cât timp doar o parte a electoratului e mereu stabilă şi activă.