Câţi bani face conştiinţa ta?
0Dacă ai să lauzi pe cineva, sincer şi cu argumente, vei avea surpriza să constanţi că vor fi mulţi care te vor privi cu o grimasă: „Nu-i chiar aşa!“. Dacă ai să critici pe cineva, sincer şi cu argumente, se vor găsi întotdeauna unii care se vor încrunta: „Nu-i chiar aşa!“.
Dacă te vei încăpăţâna, cu sinceritate şi cu argumente, să lauzi şi să critici, conform credinţei tale, atunci vei sfârşi, inevitabil, sub o acuzaţie zdrobitoare: „Eşti plătit!“. De aceea lauzi, de aceea critici, pentru că „eşti plătit“! Şi-o să te doară, pentru că tu nu eşti plătit de nimeni! Dar cum să dovedeşti asta?
E cam greu în România de azi să-ţi exprimi admiraţia, pentru că imediat vei fi luat la întrebări: ce urmăreşti, cine te-a pus?, unde vrei să ajungi?, vrei o funcţie?, ce anume te leagă de cel pe care-l lauzi? Apoi, vine verdictul: eşti plătit! E mai uşor să critici fără argumente, să fii o paraşută, chiar mizerabilă, să dai de pământ, să arunci cu rahat, aici lucrurile sunt simple, dacă te comporţi aşa, atunci chiar eşti plătit, nicio problemă, stai în hazna! E mai greu să critici cu argumente. Pentru a formula argumente îţi trebui inteligenţă, dar şi multă muncă pentru a-ţi face „temele“ cu seriozitate. Totuşi, vei ajunge în aceeaşi hazna cu aceia care nu caută argumente şi dovezi, cu aceia ale căror conştiinţe sunt deja cumpărate.
România este o ţară în care funcţionează foarte bine tranzacţionarea conştiinţelor.
În fapt, România este o ţară în care funcţionează foarte bine tranzacţionarea conştiinţelor. (Bursa asta de conştiinţe e mai tare ca Bursa de Valori Bucureşti!) Se lucrează cu bani negri, dar la „vedere“, adică la televiziuni, în presă, în spaţiul public. Ponderea celor „cumpăraţi“ a ajuns să fie mai mare decât a celor curaţi, oneşti şi integri. Nu se poate stabili o „cotă de piaţă“, dar sigur este mai mare cota celor plătiţi să laude sau să arunce cu rahat. Nu avem nevoie de „studii de piaţă“ pentru a argumenta, se vede cu ochiu’ liber că adevăratele repere morale au fost marginalizate.
În această situaţie, cel mai bine este să taci. Nu pentru că „tăcerea ar fi de aur“, dar nu vei mai trăi dezamăgirea că vei fi acuzat că eşti plătit ca să lauzi sau că eşti plătit ca să critici. Buna credinţă, logica, bunul simţ, construcţia ideilor, toate astea nu mai au nicio valoare. Nu există cerere pentru aceste lucruri (calităţi). Mai ofertante sunt minciuna, PR-ul deşănţat, linguşirea, linşajul mediatic şi flegma. Piaţa le-a fixat preţuri bune.
Dacă nu poţi să taci (pentru că unii te vor întreba de ce taci, chiar nu vezi ce se întâmplă?, spune ceva!), atunci încearcă să vorbeşti cât poţi de echilibrat. Dar vei deveni plictisitor! Chiar nu tragi în nimeni? Chiar nu lauzi pe nimeni? Fără sare şi piper, scade audienţa, anost, plictisitor! Nu e bine nici aşa.
O soluţie bună ar fi să te retragi. Să-i laşi pe alţii să-şi împartă „spaţiul“, dacă nu te mistuie orgoliul. Totuşi, dacă ceea ce lauzi sau ceea ce critici (sincer şi cu argumente) este pus la îndoială („eşti plătit!“), atunci ar fi bine să vorbeşti, cel mai cinstit, despre tine. Să te lauzi şi să te critici numai pe tine. Nimeni nu te va plăti pentru asta!