Cărbunele patriotic și dependența de Rusia

România și-a construit singură vulnerabilitățile energetice, fiindcă a îmbrățișat de mai multe ori dependența de Rusia. Consecințele se resimt până azi.

Dunărea la Cernavodă (imagine din 4 august)

Închiderea totală a Centralei Nucleare de la Cernavodă din cauza insuficienței apei pentru răcirea reactoarelor sugerează nu doar că România nu e pregătită pentru noua etapă a schimbărilor climatice, dar și că politica energetică a fost construită înainte de invazia rusă în Ucraina pe dependență de gazul adus din Est. 

Întoarcerea la cărbune, așa cum au legiferat PSD și AUR în primul lor exercițiu guvernamental, e însă complicată și iluzorie, mai ales că marile mine din Valea Jiului sunt închise și puse în conservare, iar trenurile lungi cu vagoane pline de cărbuni care plecau zilnic din zonă au fost înlocuite cu câteva camioane. În plus, cărbunele autohton a devenit scump, atât din cauza certificatelor energetice, cât și a puterii sale calorice, iar cărbunele ca refugiu independent de vreme nu se susține, fiindcă termocentralele au la rândul lor nevoie de apă de răcire.

România a luat deja bani de la UE pentru renunțarea la cărbune

Datele Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) arată că cererea globală de cărbune a atins un vârf istoric de circa 8,85 de miliarde de tone în 2025, dar că e vorba despre un platou și că urmează un declin lent și gradual până în 2030. Uniunea Europeană și Statele Unite au planificat să reducă împreună peste 250 de milioane de tone până în 2030, iar creșterea vine doar din India și Asia de Sud-Est. Raportul Agenției pe anul trecut insistă că rolul cărbunelui se schimbă: centralele se retehnologizează, rămân funcționale, dar sunt folosite tot mai puțin timp și doar pentru completarea energiei regenerabile (Raportul anual IEA, „Coal 2025”, Paris, decembrie 2025).  

Reîntoarcerea la cărbune nu aduce independența invocată de PSD+AUR, dar păstrează poluarea, cu tot cu factura pe sănătate, fiindcă după cum arată documentele internaționale, termocentralele pe cărbune din România produc 500 de decese premature și peste 11.000 de îmbolnăviri respiratorii pe an (Raport Bankwatch, 2024). Energia din cărbune nu e, deci, nici ieftină, nici patriotică, așa cum insistă suveraniștii din cele două partide.

Legea PSD+AUR de revenire la cărbune nu menționează nimic despre cele 2,14 miliarde de euro primite de România din Fondul pentru o Tranziție Justă, a treia cea mai mare alocare din UE. Potrivit  Comisiei Europene, acești bani au venit în urma „angajamentului de a elimina treptat cărbunele până în 2032”, pentru reconversia celor aproape 19.000 de salariați din zonele miniere Gorj și Valea Jiului.

Un proiect de țară cu dependență față de Rusia?

România se pregătește să folosească, începând cu 2027, gazul din zăcământul Neptun Deep aflat în Marea Neagră. Platforma de extracție este în spațiul internațional, chiar dacă în perimetrul continental autohton, și deocamdată nu e clar cine o apără de eventualele incidente care apar în războiul ruso-ucrainean. Apoi, gazul e rentabil dacă țara are suficiente depozite de stocare și dacă i se adaugă celelalte tipuri de energie, nucleară și regenerabilă.

Înainte de invazia rusă în Ucraina, România cumpăra circa 25-30 % din necesarul de gaz prin intermediari de la Gazprom. Practic, era foarte puțin dependentă de Rusia ca volum importat. Dependența era de proiectare, fiindcă politica energetică autohtonă a fost gândită după 1989 pornind de la premisa tacită că întotdeauna va exista această sursă ieftină și disponibilă imediat. E vorba despre o complicitate pe care politicienii români au întreținut-o și după începerea războiului.

Această dependență se vede astăzi în tot ceea ce-i lipsește României pentru a se descurca în crize energetice profunde: bateriile de stocare, terminarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, gândite de regimul Ceaușescu pentru reducerea dependenței de Rusia, proiectate de canadieni și lăsate de izbeliște aproape 40 de ani (poate că azi n-ar fi fost utile, fiindcă se răceau tot cu apa din Dunăre, dar în atâția ani, 1400 de MW au rămas doar pe hârtie). Neptun Deep, blocat de legea offshore din 2018 și de retragerea ExxonMobil, a însemnat 5 ani pierduți și 8 miliarde de metri cubi pe an care au lipsit, adică exact volumul care ar fi făcut inutilă orice moleculă de import și care ar fi ținut azi România pe linia de plutire. 

Practic, România a continuat să cumpere gaz rusesc și după 2022 când a fost invadată Ucraina, folosindu-se de statele care la nivel retoric nu erau atât de pro-ucrainene și care au continuat importurile rusești: Ungaria și Bulgaria. România și-a construit singură vulnerabilitățile energetice: imediat după 1989, elita politică a îmbrățișat noua dependență de Rusia, care a avut două planuri - exportul de gaz, un robinet pe care l-a crezut deschis permanent, și înghețarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Ambele direcții au fost păstrate până azi.

Mai târziu, în 2018, guvernarea PSD a schimbat legislația pentru a-i obliga pe americanii de la ExxonMobil să plece de la Neptun Deep. În acest fel, exploatarea de gaz din Marea Neagră nu mai primește niciun fel de protecție din partea americanilor și rămâne o variabilă într-o mare fierbinte. Nimic nu pare întâmplător în această ecuație în care România s-a dat pe mâna rușilor de mai multe ori în ultimii aproape 40 de ani. 

Sabina Fati - DW