Calculelele

Am râs şi am râs şi am râs văzând mutrele şefilor, şefuţilor, membrilor şi propagandiştilor de partid la vederea rezultatelor. Li se citeau pe chip stupoarea, neîncrederea, disperarea şi… calculelele. Nu, nu e o greşeală de tipar. Calculelele, forma trecută prin filtrul pâinos de după beţia puterii.

Dincolo de guriţa propagandistă care era pusă pe foc automat, în dezacord cumplit cu restul feţei ce debita banalităţi, vedeam aievea creierul, ba nu, neuronul singuratic zbătându-se să iasă din încercuire. Înţelegeam cum subalternii tremurau înaintea conducerii, iar liderii asudau în faţa activului de partid. Toţi sunt preocupaţi de fardarea realităţii. Pentru că realitatea, a dracu', le dă cu tifla. Cu o excepţie, cei angajaţi în lupta electorală au ratat toate ţintele şi au murit pe limba lor.

Puţini oameni au privit faptele cu luciditate, poate mai puţini decât au fost înainte de consumarea evenimentului. Mă bucur că n-am intrat în morişca ideologică şi, chiar dacă n-am "ghicit" totul, am dat rezultate aproape corecte. Dintru început, să spun că am greşit în trei aprecieri: PPDD, PNL şi Capsali. Am, însă, scuza că n-am avut la dispoziţie nici institute, nici comenzi de stat, nimic altceva decât strada, cu suflul ei. Şi o privire nealterată de ideologia care a sufocat discursul public. Mă bucur nespus că şi-au luat-o în barbă. PSD, cu procentele lui monstruoase şi cu cârdul de baroni şi sicofanţi, care nu-i mai pot garanta şefului victoria la prezidenţiale. PNL, cu laşitatea şi ubicuitatea specifice, care îi vor închide gura preşedintelui Antonescu. PDL, redus la dimensiunile de odinioară, purtând în spinare povara guvernării de criză. PMP, dezumflat ca un balon de săpun, orcât l-ar fi gonflat preşedintele. PPDD, căruia-i spunem, cu o vorbă prezidenţială, "Adio, PMP". FC, PNR, PNŢ-cd, orbite de gloria sexului mai mic decât al furnicii.

Asta e realitatea. Dar – surpriză – deşi au intrat cu toţii în celula de criză, mintea de pe urmă nu a invadat, încă, neuronul singuratic. Toţi jubilează. Şi acuză, în dreapta şi stânga. Păi, cine e vinovatul? Poporul, ca de obicei! Tu-i mama lui de popor, care nu vrea să se înveţe minte, oricât l-ar doftorici şarlatanii şi magicienii politicii! Poporul ăla care e bun când te alege şi stupid când nu. Bun la câştig şi rău la pierdere. Masa de manevră. Aşadar, iată ce idei salvatoare, singurele, dacă le putem spune aşa, au izvorât din beznă. Să-i omorâm pe pensionari, pe asistaţi, pe toţi cei care nu gândesc ca noi. Să-i punem pe morţi să voteze sau să scoatem populaţia, cu biciul. Să ne aliem cu învingătorii, să ne lumineze licuriciul, să pupăm papucul sfânt de la Stanbul. Sau… Sau… (aici urmează o pauză de respiraţie şi de efect, în uralele activului de partid) să-l urcăm în bărcuţa noastră pe Mircea Diaconu. Să spunem că procentele lui sunt ale noastre. Sau ale Antenei 3. Sau ale Securităţii. Sau ale prostimii. Ale oricui vreţi, numai să voteze "cu noi".

Nimeni, absolut nimeni nu ia în calcul procentul de 66% absenţi, oameni care au depus armele. Cetăţeni ai Românii, tineri (dar şi vârstnici) care sunt departe, şi cu gândul, şi cu pumnul. Să nu se plângă nimeni că sunt "asistaţi, comunişti, bolşevici, fascişti, plătiţi, nostalgici. Nu. Sunt indiferenţi. Sunt resemnaţi. Caută o ieşire personală, netransmisibilă, din România eşecului, ultima ţară europeană bogată, frumoasă, gingaşă, dar nelocuibilă.