Buşteni - o istorie

Am descoperit relativ târziu acest oraş, în această vară, până atunci fiind doar un trecător grăbit şi admirând peisajul din „goana” maşinii pe DN1 sau a trenului în drum spre Braşov, însă am rămas plăcut impresionat de frumusetea locurilor, a caselor vechi şi a istoriei acestei localităţi.

După constituirea statelor medievale româneşti a înflorit şi comerţul ce venea dinspre Bizanţ şi îşi vărsa bogăţiile în Transilvania, iar mai departe de aici înspre părţile apusene ale germanilor şi francilor. Dacă acum activităţile economice ale oraşelor de pe Valea Prahovei sunt legate preponderent de turism, în Evul Mediu acestea aproape că nu existau, iar trecătorii călătoreau printr-un ţinut sălbatic străbătut de un drum anevoios ce ajungea la Braşov. Valahia a dus un permanent război comercial cu Kronstadt (Braşov) sau Hermanstadt (Sibiu) pentru întâietatea economică, deseori punctat chiar de conflicte armate. Tensiunile cu Braşovul s-au mărit odată cu mutarea scaunului domnesc de la Târgovişte la Bucureşti.

Pentru că acest drum era unul anevoios şi plin de primejdii, dat fiind puţinătatea oamenilor ce trăiau în zonă, Vladislav Voievod, Vlad Ţepeş, Radu cel Mare, Constantin Brâncoveanu sau Ion Mavrocordat se îngrijesc de lărgirea acestuia şi de înfiinţarea de cătune în lungul său, unde călătorii să poată trage la un han şi să găsească adăpost. De asemenea, tot acum, potere domneşti patrulau regulat pe acest drum pentru a speria tâlharii. Din aceste cătune (Poiana Ţapului, Sinaia, Izvorul, Slonul de Piatră etc) se vor dezvoltă într-un târziu localităţi precum Sinaia, Azuga, Buşteni, Predeal etc.

În ceea ce ne priveşte, sâmburele ce a dus la naşterea oraşului Buşteni este faptul că la 1782 Mihail Sutu decide să mărească schitul Izvor cu 24 de familii ce slujeau Mânăstirii Sinaia, iar aceştia căpătând pământ s-au întins mai la deal şi s-au fragmentat în două nuclee, unul Buşteni (cătunele Dragusesti şi Trestia), iar celalat la Azuga. În 1788 prin Pasul Bran au trecut au trupe austrice care s-au încleştat cu cele turceşti în locul dintre Sinaia de azi şi Buşteni. Luptele au fost crâncene, au alungat populaţia din zonă şi a încetinit vremelnic mărirea localităţilor din zonă. Oamenii de la Slonul de Piatră (în coasta muntelui Zamora) s-au plâns la stăpânire, lui Mavrogheni, domnul Ţării Româneşti şi susţinător al turcilor, despre distrugerile pricinuite, iar acesta a binevoit să-i scutească o vreme scurtă de dări pentru a se putea întoarce. Dacă atunci distrugerile războiului au dus la exodul populaţiei, tot conflictele armate sunt cele care au şi adus locuitori în Buşteni. Astfel, în 1802 Osman Pasvanoglu şi trupele sale ameninţă Bucureştiul, în 1812 ciuma lui Caragea făcea ravagii în Bucureşti şi Giurgiu, iar la 1821 turcii treceau capitala prin sabie pentru a găsi pe Ipsilantii şi susţinătorii săi. În toate dintre aceste cazuri mulţi oameni şi-au găsit salvarea fugind pe Valea Prahovei şi îngroşând rândurile locuitorilor actualelor localităţi Sinaia, Buşteni, Azuga sau Predeal.

După anii 1800 se refac şi măresc hanurile din Sinaia, Buşteni şi Predeal, fapt datorat activităţii economice tot mai dezvoltate. După ce Imperiul Otoman pierde 2 decenii mai târziu monopolul comercial asupra Dunării şi Ţării Româneşti, are loc un boom comercial care duce la începerea construcţiei unei şosele moderne între Câmpina şi Predeal în anul 1845/46, din poruncă domnitorului Bibescu, dar abandonată din cauza agitaţiilor revoluţionare din 1848.
 
Cu toate că echipa condusă de Alexandru Ioan Cuza a reformat şi modernizat organizarea teritorială României, localitatea Buşteni se găsea în anul 1884 făcând parte din comuna Podul Neagului, întinsă pe aproape 35 de Km între Comarnic şi Predeal. Lucrul acesta era nepractic, punând lumea pe drumuri lungi şi anevoiase pentru orice pricină mai importantă ce o aveau cu organele statului, fapt pentru care Buştenii înglobează Poiana Ţapului, Poiana Cerbului şi Zamora şi se desprinde de Podul Neagului. Localitatea Buşteni a fost declarată oraş abia în 1946, iar cartierul Poiana Ţapului a primit statutul de staţiune climaterică.

Dezvoltarea explozivă a acestei localităţi aparent lipsite de importanţă se datorează în primul rând căii ferate Ploieşti - Predeal (lucrările au fost inaugurate în 1876 şi finalizate în Iulie 1879) şi în al doilea rând, poate chiar mai important, fraţilor Karl (Carol) şi Samuel Schiel din Râşnov. Aceştia au înfiinţat aici, în 1882, o fabrică de hârtie. Au avut un succes fulminant, astfel încât în scurtă vreme s-a ajuns la aproape 1200 de muncitori. În 1891 aceştia inaugurează o fabrică de chibrituri la Susai, în apropiere, iar în 1893 dispuneau de o moară de măcinat lemnul. După 1893 fraţii Schiel "acaparează" şi Azuga, construind aici o fabrică de cherestea. Ţinând pasul cu vremurile, în 1904 moara de măcinat lemn se modernizează şi se transformă într-o fabrică de celuloză. Tot la începutul secolului al XX-lea, de numele fraţilor Schiel se leagă şi folosirea unei linii de cale ferată electrificată, cu locomotive electrice aduse din Germania, de la uzinele berlineze Orenstein şi Koppel. Pe această cale ferată se transportau muncitori, materiale şi lemn necesar funcţionării fabricii.

Aceşti doi fraţi sunt pentru Buşteni de aceeaşi importanţă capitală precum a fost MS Carol I pentru Sinaia. Faptul că au dezvoltat o întreagă industrie şi au avut foarte mulţi muncitori, practic a dus la transformarea localităţii Buşteni dintr-o comună mai mare, într-un adevărat nod economic.
 
Prosperitatea localităţii, cât şi aducerea moravurilor occidentale în România au determinat pe mulţi dintre potentaţii zilei să-şi construiască aici case de vacanţe şi să practice ski şi recreerea prin drumeţii montane.
 
Apar nenumărate hoteluri şi se dezvoltă o arhitectură foarte frumoasă, o îmbinare reuşită de stiluri alpine, multe dintre acestea reuşind să supravieţuiască până în prezent. Totuşi, de admis faptul că principalele perioade în care s-au construit vile particulare au fost cea interbelică şi cea post 1990.
 
Încântat de frumuseţea locului, prinţul Grigore Cantacuzino (poreclit Nababul, datorită averii sale fabuloase) se hotărăşte să ridice un foarte frumos palat în stil neo-românesc pe locul actualului cartier Zamora şi finalizat în anul 1911.

Perioada interbelică înseamnă o continuă dezvoltare, atât industrială, cât mai ales turistică. Apar puzderie de vile, străzi ordonate şi dotate cu iluminat public, canalizare, şosea, cale ferată modernizată, un teren de golf, iar spre finalul acestei perioade aici se mută scriitorul Cezar Petrescu.
 Cel mai important simbol al Busteniului este construit între anii 1926 şi 1928, cu ajutorul Casei Regale, fiind vorba despre celebra Cruce a Eroilor Neamului.
 
Perioada dintre 1944 şi 1990 a însemnat o accelerată dezvoltare industrială în prima fază, apoi urmată de una turistică. Oraşul îşi modifică aspectul prin apariţia unor cartiere de blocuri, însă se fac şi investiţii inspirate în hoteluri noi şi-n celebra telecabină ce urcă spre Babele.
 
Perioada 1990 - 2011 a adus cu sine falimentul industriei, demolarea fabricii de hârtie, a spitalului local, cât şi demolarea multor vile ante şi interbelice (şi înlocuite cu vile de un stil îndoielnic), iar turismul se face în mod haotic, totul având un aer greu de impovizaţie orientală.