Bonjour, popor!

0
0

Ciudată e lumea propagandei! E ca lumea tăcerii. În lumea celor care nu cuvântă, lucrurile sunt simple. Peştele cel mare îl mănâncă pe ăl mic, iar organismele monocelulare îi vin de hac celui mare. Viaţa merge înainte.

În lumea nostră artificială şi dominată de virtualităţi şi strategii pe termene nedefinite, realitatea ia chipuri ridicole ori înspăimântătoare. Nimic nu e ce pare a fi. Cunoaşterea se sulemeneşte sub nenumărate înfăţişări, urmând o voinţă autarhică. Lumea vorbăriei are un element comun. Cel care glăsuieşte continuu are cea mai mare şansă de a câştiga confruntările. Nu contează intenţia, nu contează datele concrete ale oricărei dintre acţiunile întreprinse. Ceea ce cu adevărat impresionează mulţimile e zomotul, gălăgia, presiunea, persuasiunea. Dacă îţi modelezi mesajul în funcţie de această realitate modificată, devii alt om şi ai acces la o existenţă ieşită din comun. Poţi să schimbi viaţa unui sat sau a întregii umanităţi pentru că poţi. Indiferent de consecinţe.

Aşa e şi cu micuţa comunitate bucureşteană (micuţă prin comparaţie cu Universul). A doua zi după alegeri am găsit vinovaţii. Poporul. Poporul prost, incult, iresponsabil, hoţ şi parşiv. Poporul care trage România la fund. Poporul care nu „înţelege“. Fir-ai tu de popor! Fi-ţi-ar de cap, prostule care eşti prost! Moarte vouă, pensionari îmbuibaţi! Afară, afară, cu locuitorii din ţară! Ruşine! Asistaţilor, sărăntocilor, ne-aţi îngropat viitorul, ne-aţi vîndut! Mitici nenorociţi! Ce să spun? Culmea e că vorbim de acelaşi popor care l-a ales, în 1996, pe Emil Constantinescu, în 2004, pe Traian Băsescu, iar în 2014, pe Klaus Iohannis. Acelaşi popor care i-a numit, în fruntea Capitalei, pe Crin Halaicu, Victor Ciorbea, Traian Băsescu şi pe Adriean Videanu! Pentru numele lui Dumnezeu, ce e în neregulă cu poporul ăsta credul şi coruptibil? Nimic. „Poporului“ nu-i pasă de ideologi, de idei nobile, de chestiuni morale şi fundamentale, decât dacă ele vin în concordanţă cu viaţa cea de toate zilele. Aşa s-a întâmplat în război. Când ţărănimea a înţeles că poate obţine pământul mult visat, şi-a vărsat sângele în tranşee. Era un scop fundamental. Când Iliescu a promis că va păstra locurile de muncă, oamenii l-au votat. Când s-au prins că promisiunea e calpă, i-au întors spatele. Când Vanghelie, de la sectorul 5, a reparat şcolile, l-au votat. Poporul e expresia frustă a expresiei „interesul poartă fesul“. Iar „fesul“ e supravieţuirea. Atât de simplu.

Alegerile din Bucureşti sunt exemplul perfect. PNL a dovedit cu asupra de măsură că nu este, nu are oameni, nu înţelege şi nu îi pasă. Nicuşor Dan nu a arătat încă, concret, ce poate. Dar nici nu a arătat că nu poate, după tragicul şi ridicolul exemplu al PPDD. De acum, avem o nouă speranţă. Să vedem dacă şi când vor fi înghiţiţi reprezentanţii noii formaţiuni politice. Dacă vor ieşi, lunar, pe scenă, pentru a-i informa pe alegători, cum stau lucrurile, vor reuşi. Dacă vor sparge binomul corupt „partid-client“. Şi, mai ales, dacă vor refuza clinciul ideologic „dreapta-stânga“, cel care produce şi întreţine subdezvoltarea României. Dacă nu, nu.

P.S. Nu pot să-mi ascund uimirea şi groaza în faţa orbirii fanatice a membrilor GDS (!), care încă mai au glas să clameze, prin vocea dnei Rodica Culcer, această prostie monumentală: Uniţi, salvăm PSD. Mare ţi-e grădina, Doamne, păcat că ţi-au scăpat din cuşcă!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite