Bolojan nu face minuni
Ilie Bolojan nu este și nu poate fi mesianic. Dacă unii reușesc printr-o repetare continuă a numelui său să-i creeze această aură - vai, fără el nu se poate - e doar chestie de autohipnoză.
Ilie Bolojan nu are datele care să îl așeze pe lista politicienilor mesianici. Aferim! În primul rând, nu se comportă ca atare. Nu e pasionat de propria reflexie în fiecare colț de geam care îi iese în cale, evită purtătorii de gentuță, nu îl vezi tolănit prin pernele pufoase ale funcțiilor - cabotin, egolatru, confundând admirația cu competența. Sigur, sunt unii care și-ar dori să îl vadă înfășurat în mantia unuia Mesia. De aici, e doar o aruncătură de băț ca să îți spui: „Eu sunt statul”.
Am lucrat cu domnul Bolojan în prima lui campanie pentru primăria Oradea. Deși nu era o figură notorie, la acel moment, printre primele lucruri pe care mi le-a spus a fost că nu dorește „să împânzim” orașul cu figura lui. Nici nu am făcut-o, aproape tot panotajul a însemnat fotografii cu obiective pe care și le propunea, în oglindă cu imaginea acestora la momentul campaniei. Ușor de monitorizat pentru cetățean mandatul celui care spunea cu poze ce se angaja să facă.
Ne-am mai întâlnit de-a lungul timpului, mai ales în 2016, când era secretar general al PNL. O perioadă în care mulți scrâșneau din dinți în ședințe. Despre Ilie Bolojan puteai să spui multe, bune-rele, dar nu puteai spune că știe să se facă plăcut. Ba din contră.
În acele ședințe, care pregăteau alegerile din 2016, după rezultatele mediocre ale PNL și PDL din 2014, dl Bolojan făcea o dare de seamă riguroasă a banilor partidului, - câți sunt (incomparabili mai puțini, față de sumele nerușinate de acum ca sprijin - sic!- de la buget) și cum se cheltuie. Intrase nu doar în visteria financiară, ci și umană. Remarca tot felul de oameni angajați pe sume frumoase, care practicau telemunca înainte să o oficializeze perioada covidului, propunea mici reforme interne, dar nu susținute febricitar de colegi, lua fiecare organizație la picior și făcea vorbire despre coincidențe. De exemplu, în județe cu rezultate slabe în alegeri, familii ale fruntașilor PNL erau angajate în primării, prefecturi și alte forme de viață colectiv-bugetare, conduse de PSD. Întreba retoric dacă lideri de organizație, cu familia pusă pe ștatele de plată ale instituției patronate de PSD, chiar pot ataca - verbal, desigur - adversarul politic. Răspunsurile erau aceleași scrâșnete.
În 2016, după o campanie total confuză ca mesaj și atitudine - să fie Dacian Cioloș susținut de PNL, dar Cioloș să nu susțină PNL, un ceva atât de lipsit de fermitate și coerență că nu a putut scăpa alegătorului care a și evitat masiv să pună ștampila în dreptul liberalilor - s-a reîntors la Oradea. A continuat să câștige susținerea orădenilor și bihorenilor prin vot direct, pe persoană. În interiorul partidului, era mai puțin căutat. Cei care căutau cu privirea doar spre Cotroceni știu de ce. Cam aceiași care nu au nicio rușine să se gudure pe lângă cel care acum e „în cărți”.
Ceea ce poate că unii nu știau, dar au aflat, e că Bolojan, „ăla provincialul și cu monosprânceană" e imun la obiceiuri care le-a garantat multora continuitatea funcțiilor, iar „limba" i-a ajutat covârșitor. Autoritatea lui Ilie de la Oradea vine mai ales din faptul că s-a legitimat de vreo cinci ori prin vot direct. Alții, care tot stau prin scaune de parlamentari sau ministere, nu au putut nici măcar o dată să se legitimizeze prin vot direct, adică pe persoană. Cei mai mulți sunt mereu pe o listă, mereu numiți, mereu recomandați și protejați, chiar și acum, maturi biologic.
Nu cred că dl Bolojan poate face minuni. Poate însă să ia decizii nepopulare, deloc râvnite de public, dar necesare. Chiar și când avea nevoie de imagine - mă refer la ani electorali - tot nu conducea cu gândul și privirea la chestii de marketing. Dacă trebuia, le accepta, dar nu erau primordiale. De exemplu, eu nu credeam că poate avea răbdare să răspundă bob cu bob la fiecare întrebare a ziariștilor, așa cum a dovedit-o în aceste 100 de zile de interimat cotrocenist. Câteodată, îmi pierdeam eu răbdarea în fața televizorului, mai ales că repetiția nu e întotdeauna mama învățăturii. Îl știam mai degrabă expeditiv, cu scuze de tipul „omul vede ce faci, nu trebuie să te dai cu presa, prin presă”. Răbdarea nu credeam că îi e caracteristică, cum încăpățânarea cred că poate fi o vulnerabilitate. Ambiția și hotărârea sunt una, încăpățânarea e alta. Aspect de finețe.
Da, cred că dl Bolojan e cel mai potrivit acum pentru funcția de prim-ministru. Niciun tehnocrat. Am mai avut și nu s-au bucurat de prea mult succes. Tehnocratul Isărescu nu a fost elocvent și merituos ca premier sau candidat la alegeri prezidențiale, cum e la BNR. Tehnocratul Stolojan a trebuit să renunțe la neutralitate, dacă a vrut să facă politică. Or merge tehnocrațiile în ani electorali, când nu trebuie să faci mare lucru, dar nu la finalul lor. Acum e timpul măsurilor grele și multe. Dar la capăt, dacă te poți ridica și să mergi drept, chiar dacă costeliv, merită orice operație, pe alocuri chiar și fără anestezie.
Aud că e manevrat de Macron, că iarăși Coldea e ubicuu, că Ilie de la Oradea nu e liber și independent. Acuma, fie vorba între noi, aș vrea să definim ce înseamnă liber și independent, mai ales când vorbești de politică. Până atunci, cred că nu mai e timp de chibuțit și ar trebui să acceptăm că nu avem variante mai bune. Cel puțin, nu ACUM. Dacă se va eroda nefăcând nimic din ce trebuie, asta e, istoria îi va da un loc printre sacrificații inutili, dacă se va eroda cu folos, poate îi va da publicul, mai departe, un loc și mai cu folos. Dar până la istorie e nevoie de acționat în prezent.
Se încarcă comentariile...
