”Boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.”

Să fie acesta sloganul celor ce au de suferit din cauza abuzurilor politicienilor?

De ceva timp primesc diverse semnale referitoare la un articol pe care l-am dedicat unui ministru al acestei ţări. Un articol cam pătimaş într-adevăr, ce a izvorât din profunda mea frustrare referitoare la modul în care unii oameni politici înţeleg să respecte instituţiile statului şi să pună la conducerea lor oameni de partid, care au cotizat în campanie, au lipit afişe, sau cine ştie ce servicii au mai adus partidului câştigător în alegeri.

Frustrare cu atât mai personală, cu cât demersurile respective se refereau la o acţiune săvârşită împotriva mea, din simplul motiv că nu am acceptat să cedez funcţia unei doamne PNL-iste, cu ştate vechi în partid, susţinută de membrii de frunte ai formaţiunii, doar pentru faptul că este galbenă şi are săgeata acolo unde trebuie. Am refuzat, cu neruşinare pentru unii politruci, funcţia de director adjunct, pentru că nu mi s-a părut normal să accept formula împământenită: unii cu munca, alţii cu funcţiile....

Reacţiile care m-au îngrijorat cel mai tare după respectivul articol nu au fost cele ale trompetelor de serviciu sau ale unor ”georgici“ care încă nu înţeleg resorturile unei societăţi pe care o privesc doar prin prisma cuvântului ”HUO”.

M-au îngrijorat reacţiile amicilor şi chiar ale unor prieteni. Oameni cu un ascuţit simţ al realităţii, care mi-au explicat, în diverse forme şi formule, că nu e bine să te pui cu sistemul. Că sistemul e complicat, ca şi viaţa şi are prea multe aspecte. Că oamenii sistemului sunt bine pregătiţi în ale represiunilor şi îţi pot face viaţa un coşmar destul de repede. Că nimeni şi nimic nu-i poate deranja din planurile lor, iar dacă cineva îşi permite să facă asta fără să aibă o susţinere financiară sau politică serioasă nu are decât de pierdut.

Pe scurt că viaţa nu e ca filmele în care demnitarii corupţi sau abuzivi pot fi învinşi de cetăţeanul nemulţumit care îşi apără drepturile. Că nu poţi mătura pe jos cu ditamai ministrul care apare prin stenogramele referitoare la nişte procurori corupţi fără să te aştepţi la reacţii dure cărora  nu se ştie dacă le poţi face faţă.

Am primit chiar şi scurte lecţii de istorie referitoare la  marile trădări ale acestui pâmânt...Burebista a fost ucis de ai lui, Decebal tot de un compatriot a fost vândut, Cuza a fost alungat de români din ţară, până şi Ceauşescu tot de mână de român a pierit....

Singura întrebare pe care o pot adresa celor pe care îi bănuiesc doar de gânduri bune, este următoarea.... : Dacă toţi am gândi aşa ce se va alege de această ţară? Să lăsăm sistemul şi oamenii lui să promoveze în continuare diverşi indivizi pe criterii care au legătură doar cu nepotismul şi interesele financiare, plecând de la premisa că dacă i te împotriveşti acesta te calcă în picioare?

Un sistem care în 1916 era văzut cam aşa de Octavian Goga:

"Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.”