„Biblioteca pentru toţi” într-o nouă variantă

Mai nou, printre picături, societatea românească post-post-postdecembristă dezbate o chestiune arzătoare la ordinea zilei: cărţile scrise în puşcării care scurtează pedeapsa condamnaţilor, conform legii gândite inclusiv de cei care se află după gratii. Conform tradiţiei, părerile sunt împărţite, iar gâlceava e mare. Pro şi contra, câtă frunză, câtă iarbă.

Pentru că la noi, în România, hoţii au ajuns să fie de toate categoriile, de la nea Ion, care a furat un ou, apoi un bou, la miniştri, parlamentari şi prim-miniştri, care au înşfăcat zeci sau sute de milioane de Euro. În închisori aceştia s-au amestecat cu hoţii de buzunare, cu violatorii, cu criminalii şi alte categorii mai puţin ortodoxe. Rămâne să vedem în scurt timp dacă foştii sau actualii preşedinţi de ţară, de partide etc. vor completa acest tablou.

Se spune că în timp ce unii jucau alba-neagra sau babaroasele, intelectualii, foştii demnitari cu gulere albe, inclusiv oamenii de afaceri au încercat să scrie nişte cărţi, deoarece au fost informaţi că pedeapsa lor ar putea să fie redusă dacă...În această încercare, unii au constatat că ştiu să scrie, iar alţii că nu cunosc încă tot alfabetul. Nicio problemă! Avem bani, plătim, cărţile se scriu, se tipăresc şi se cumpără la comandă când e vorba de, cum a spus cineva,  „Biblioteca pentru hoţi”! Românul e dat dracului de inventiv, mai ales când vorbim de hoţie.

De fapt, aici am vrut să ajung: noul ministru al Justiţiei a fost nevoit să găsească o soluţie. Şi a găsit-o. Cu ale noastre cuvinte, aceasta ar suna cam aşa: doar munca fizică este cea care ar putea reduce pedeapsa condamnatului.

Nu e aşa, ba e aşa, a început armata de comentatori de serviciu, abonaţii sine die ai televiziunilor, care se aşează pe aceleaşi scaune în fiecare seară şi încep să se contrazică la nesfârşit, să vorbească unii peste alţii, sau să se certe, îmi place expresia asta, ca chiorii.

Să nu confundăm cărţile lui Adrian Năstase, fost prim-ministru, scrise tot în puşcărie, cu cele ale lui Gigi Becali sau Borcea, cel îmbogăţit de pe urma buteliilor şi a comerţului cu fotbalişti, susţin cu tărie unii. Se ridică alţii, lupta e aprigă. Scriitorii adevăraţi a început să-i persifleze pe cei închipuiţi, ba chiar să-şi bată joc de ei. Bâlciul continuă şi nu pare să aibă sfârşit.

Mai nou, prin mass-media a apărut ştirea că Becalii, Borcii, Copoşii, MM-ii etc. ar fi organizat o expoziţie de carte puşcăriaşă scrisă de semianalfabeţi. Ce se urmăreşte, dacă nu e o glumă, e următorul lucru: şi noi suntem intelectuali, ba chiar scriitori de succes! Acest spectacol macabru ar putea fi de râs, dacă nu ar fi de plâns. Dacă e agresivă şi dispune de bani negri, prostia are succes. Nu a avut România în Parlamentul European, ca reprezentant, un fost cioban, infatuat şi fanfaron, de care a râs o lume întreagă? 

Dacă am şti că are vreun efect, am saluta răspicat ideea ministrului tehnocrat al Justiţiei, aducând printre altele următoarele argumente de bun simţ:

-         Avem nevoie de condamnaţi cât mai sănătoşi, inclusiv după eliberare, mai ales prin efort fizic recomandat de medici;

-         Cărţile scrise în captivitate, de la nea Ion până la şeful de stat, să fie evaluate doar de societatea civilă şi critica de specialitate, dar după eliberarea autorilor;

-         Munca prestată să acopere cheltuielile de întreţinere în închisoare, fără nicio contribuţie din partea bugetului comun, adică a noastră.

Ultima propunere ar putea fi valabilă pentru toată armata puşcăriaşilor din România. Dacă sunteţi interesaţi, vă propun să mai adăugaţi...