Bătălia pe morți, marfă de lux pentru propaganda politică

Un scandal cu o semnificație excepțională marchează deja evenimentele zilei de mâine, 27 ianuarie, Ziua internațională dedicată memoriei victimelor Holocaustului.

Decizia de a se institui această zi în calendarul manifestărilor respectate și urmărite cu mare atenție și emoție în lume a fost luată pe 1 noiembrie 2005, atunci când Adunarea Generală a ONU adoptă Rezoluția 60/7 prin care data de 27 ianuarie este aleasă pentru comemorarea victimelor Holocaustului. 27 ianuarie 1945, lagărul de concentrare de la Auschwitz - construit de naziști în Polonia, la Oswiecim, a fost eliberat de armat sovietică.

La ceremoniile din acest an, „ținând cont de agresiunea împotriva unei Ucraine libere și independente, reprezentanții Federației Ruse nu au fost invitați sa ceremoniile aniversare a eliberării lagărului de la Auschwitz din acest an” - a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al muzeului de la Auschwitz. Aceeași sursă consemnează și spusele directorului muzeului Auschwitz care afirmă că este evident că nu „putea semna vreo scrisoare adresată ambasadorului rus pe tonul unei invitații... sper ca, pe viitor, asta să se schimbe dar mai avem un drum lung de parcurs... După acest conflict, Rusia va avea nevoie de un timp extrem de lung și de o introspecție foarte aprofundată pentru a reveni în saloanele lumii civilizate”.

Din acest moment, chiar dacă este atroce, chiar dacă este profund înjositor pentru specia umanității civilizate, alături de cumplitele orori ale războaielor, inclusiv din acesta, provocat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, iată ca se adaugă un altul, ciudat și semn al unei escaladări a conflictului care atinge, din nou, memoria colectivă și încearcă s-o redefinească din punct de vedere politic.

Acum întrebarea este cine are dreptul să vorbească în numele morților de la Auschwitz și dacă, da sau nu, în numele prezentului se poate anula, șterge definitiv sau pune în suspensie o parte a trecutului în scopul de a pedepsi exemplar o parte dintre cei vii, urmașii celor care, până mai ieri, fuseseră prezentați drept eliberatori și eroi.

În orice caz, eliberatori – tehnic adevărat – au fost prezentați atunci, în ianuarie 1945, soldații sovietici care au intrat în Auschwitz, regat absolut al morții înspre care, cum este consemnat în Enciclopedia Shoah, între 1940-1945, poliția germană și cei din SS trimiseseră aproximativ 1,3 milioane de persoane, fiind asasinați acolo aproximativ 1,1 milioane de oameni. Evrei (1.095.000 deportați, 960.000 decedați), polonezi (non-evrei 140-150.000 deportați, 74.000 decedați), romi (23.000 deportați, 21.000 decedați), prizonieri de război sovietici (15.000 deportați și morți) și alte naționalități (25.000 deportați, 10-15.000 morți).

Ce trebuie oare acceptat ca moral acceptabil? Știind că, fără intervenția armatei sovietice, pe harta Poloniei ocupate ar fi putut să continue să existe rețeaua morții construită de naziști, trebuie acceptată prezența lor la ceremoniile legate de Ziua de comemorare a Holocaustului sau, dimpotrivă, folosind argumentele legate de situația de acum din Ucraina, să le interzicem participarea și să le impunem o penitență istorică? Dilema aceasta, de ce nu, poate fi extinsă oare și la alte capitole ale istoriei?

Deocamdată, privind la acest caz, vedem că propaganda din acest moment, perfect încadrată în normele date de manuale pentru ceea ce este definit drept „propagandă de război” își face nestingherită treaba, preluând asemenea evenimente posibil de folosit și exacerbat la nivelul conștiinței publice ca elemente justificative care să susțină ruptura între lumi, la rândul ei posibilă avanpremieră la stări conflictuale deschise.

Morții devin, iarăși, materie primă, marfă de lux de folosit pentru țesăturile propagandei politice, oricând primejdioasă deoarece, în apropierea conflictelor, primele care se modifică sunt cărțile de istorie. Se rescriu altele, în grabă, Ad usum Delphini, simple, clare, fără multe date și referințe căci, nu-i așa, ca să urăști din toată inima n-ai nevoie de multe argumente și, în general, deschisul cărților poate fi chiar un sport primejdios.

Au sau nu dreptate polonezii, aliații noștri strategici de acum, în acest caz care poate face istorie, adică noua istorie corect politică din secolul XXI??