Bărbați amenințați de femei

Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns: jumătate dintre bărbații unui spațiu cultural din care provin curtenitorul Don Quijote de La Mancha, dar și termenul de „machism” se simt amenințați de femei! Nu chiar direct, adică nu se văd alergați cu făcălețul, cu mătura sau cu alte obiecte mai periculoase în mână, ci indirect, prin atenția și drepturile care li se acordă în țara lor urmașelor Evei.

Sondajul Centrului de Cercetări Sociologice din Peninsula Iberică, citat de El Pais, arată că aproape 52% dintre spaniolii cu vârste între 16 şi 24 de ani spun că suferă de pe urma promovării egalităţii de gen, iar la nivelul tuturor categoriilor de vârstă, rata celor care se simt discriminați este de 44%. Judecând după numărul mare de victime masculine autodeclarate, n-ai crede că Spania ocupă poziția a 27-a din 177 în Indexul din 2023 privind femeile, pacea și securitatea – clasamentul țărilor din întreaga lume în funcție de statutul reprezentantelor „sexului slab” – pentru că în analiza respectivă, constatăm că în ultimii șase ani s-au deteriorat percepția feminină privind siguranța în spațiul public, incluziunea financiară a femeilor (o definiție extinsă a autonomiei financiare) și răspândirea telefoanelor mobile în rândul publicului feminin. Toate fiind elemente legate de egalitate de statut și de emancipare. E drept, apar în Index și unele îmbunătățiri, la capitolul anilor de școlarizare ai fetelor și la numărul reprezentantelor în Parlamentul național. Dar rezultatul e departe totuși de imaginea unui matriarhat care sufocă suflarea bărbătească.

Culmea e că dezvăluirea suferinței masculine în fața pretinsului asalt feminist pică în plin scandal cu ecouri internaționale, legat de nerecunoașterea meritelor actriței Margot Robbie și ale regizoarei Greta Gerwig în transformarea filmului „Barbie” într-un succes de box-office. Faptul că între cele opt nominalizări la premiile Oscar se regăsește numai interpretul lui Ken, Ryan Gosling, a provocat stupoare și dezamăgire printre cinefili, existând numeroase voci care s-au întrebat de ce au fost trecute cu vederea cele două doamne cu consistentă contribuție la declanșarea „Barbie-maniei”, care a depășit deja granițele cinematografiei.

Avem de-a face cu o minimalizare a capacităților feminine? De încă o dovadă că femeile trebuie să muncească mai mult și mai bine decât bărbații pentru a fi luate în seamă? Cam asta reiese dintr-un recent raport care arată declinul bunăstării feminine în categoria de vârstă 25-34 de ani, dincolo de Ocean. În ultimii ani, potrivit Biroului de evidență a populației din Statele Unite, cei mai importanți indicatori ai siguranței și sănătății femeilor tinere – nivelul de trai, gradul de încarcerare, reprezentarea politică, sănătatea fizică și mintală și participarea la forța de muncă – au cunoscut o degradare. Astfel că, în loc să o ducă mai bine decât mamele și bunicile lor, „milenialele” retrăiesc provocările „generației tăcute”, născută între 1928 și 1945 și care a traversat Marea Criză și Al Doilea Război Mondial.

Discriminarea pe care o reclamă unii bărbații în raport cu semenele lor pare, prin urmare, mai puțin legată de vreun exces de drepturi sau de vreo privilegiere a sexului opus, și mai mult de teama dispariției unor tradiții patriarhale. Discuțiile despre rolurile de gen și egalitatea în drepturi sunt inconfortabile pentru cei care văd în schimbare nu o echilibrare a balanței în societate, ci o știrbire a propriului statut dominant. Poate fi deranjantă pentru unii insistența și vehemența cu care sunt formulate și susținute uneori revendicările feminine, însă a nu recunoaște că în multe privințe femeile încă nu sunt pe picior de egalitate cu bărbații este o negare a realității. Da, capacitățile fizice, abilitățile psiho-emoționale sau chiar înclinațiile profesionale variază între indivizi și între genuri, însă asta nu-i asigură vreunuia întâietate din start ori superioritate în drepturi.

A demonstrat-o, în urmă cu circa 400 de ani, o tânără deosebit de talentată și de curajoasă, Artemisia Gentileschi. Pictoriță dăruită, într-o epocă a monopolului artistic masculin, ea devine prima femeie primită în Academia de Artă a Desenului din Florența și își dedică viața și cariera promovării implicite a perspectivei feminine, după ce a trecut ea însăși printr-un viol urmat de un oribil proces contra făptașului. Cutezanța și constanța cu care și-a susținut cauza de-a lungul câtorva luni de judecată – redate în piesa de teatru „E adevărat, e adevărat, e adevărat!”, care se joacă la Teatrul Act pe 25 februarie – transmit peste secole mesajul adevărului eliberator și al nevoii de dreptate și afirmare. Feministă avant la lettre, Artemisia Gentileschi a lăsat moștenire posterității nu doar lucrări remarcabile, ci și un model de viață independentă, bazată pe propriile puteri. Incomodul său mesaj artistic i-a stânjenit însă pe contemporani, astfel că prima ei comandă publică, un nud feminin pictat pe plafonul casei în care a locuit Michelangelo Buonarroti, a fost cenzurat ulterior, prin acoperirea personajului cu văluri. Dar autenticul a ieșit din nou la iveală la finele lui 2023, când varianta originală, reconstituită cu ajutorul Inteligenței Artificiale, a fost expusă public alături de versiunea modificată pudic. O devoalare simbolică, menită să ridice vălul și de pe mințile obtuze.