Aventuri în antreprenoriat la 19 ani. Partea I

Într-o dimineaţă oarecare sunt trezit de un telefon, iar o voce cu un accent specific american, mă întreabă „Hello, my name is Ryan and I am from Facebook, can I speak to the CEO of Wild Media?". M-am panicat. În urmă cu 2 săptămâni lansasem un serviciu de marketing afiliat chiar pe Facebook, şi cu o seară înainte unul din partenerii de la acea vreme îmi făcuse un apropo de genul „Tinere, vezi poate te sună ăştia de la Facebook şi te cumpără".

Nu credeam că s-ar putea întâmpla aşa ceva, dar aveam traction, făcusem aproape 10.000 de utilizatori într-un timp foarte scurt şi mă gândeam că ori urmează să ne închidă, ori să se întâmple o nebunie de genul, dar ce ştiam eu.

Îmi treceau prin minte tot felul de scenarii. Răspund concis: „Yes, you are speaking to the CEO in person, how can I help you?". Şi discuţia a continuat, desigur, l-am rugat încă o dată să îmi confirme cine e, şi domnul mi-a confirmat răspicat, „Yes, I'm a consultant from Facebook". Se pare că domnul era interesat de una din reţelele WiFi pe care le administram de pe litoral, eu răsuflu uşurat, în sensul în care mă gândeam că o să-mi închidă start-up-ul care doar ce luase avânt, dar în acelaşi timp eram şi puţin dezamăgit că mă gândeam că cine ştie, poate Zuckerberg se gândea să ne cumpere.

Părea foarte credibil ce spunea el, mai ales în contextul în care în SUA Facebook deja testa câteva hotspot-uri pe care voia sa le integreze cu reţeaua lor. Zuckerberg încerca să intre şi pe piaţa asta, să conecteze mai mulţi oameni, chiar şi la internet (şi încă o mai face prin www.internet.org).

După ce i-am dat mai multe detalii consultantului de la Facebook de reţeaua pe care o administram (undeva la peste 15 km rază de acoperire), ne-a propus sa ne vedem în 2 săptămâni în Mangalia, şi că va veni el împreună cu CEO-ul lui. Din logica mea CEO-ul lui era Zuckerberg. Din logica lui, CEO-ul lui era o alta persoană care din motive de confidenţialitate o voi numi Andrew McBerry.

Au trecut cele 2 săptămâni şi ne-am pregătit toată echipa de marele meeting. Eram nerăbdător, îmi făceam griji de genul - dacă nu o să vorbesc bine engleză? Dacă o să mă încurc? Dacă facem un miliard cu tipii ăştia? Din fericire, niciuna din grijile mele nu s-au adeverit (unele din păcate).

Întâlnire de business în lobby

Ne-am întâlnit cu cei doi în lobby-ul hotelului unde erau cazaţi şi am început să discutăm. Andrew a început să ne povestească cu ce se ocupă de fapt firma lui şi ce voia de la noi. El încerca să construiască o reţea WiFi globală la care să aibă acces orice advertiser pentru a injecta reclame.

Reţeaua pe care o aveam noi la Mangalia se întindea pe o rază de 10-15 km şi reprezenta un interes foarte mare pentru el, mai ales pentru că acaparam toate staţiunile - Mangalia, Saturn, Venus, Jupiter, Cap-Aurora şi chiar şi Vama Veche în vara anului care urma. Aveam un potenţial de câţiva mii de utilizatori pe zi şi peste 100.000 de vizualizări pe zi.

Andrew ne-a propus să folosim softul lui pentru administrarea reţelei şi să împărţim încasările de pe urma reclamelor, urma să negociem un procent. Mi-a plăcut softul lor pentru că spre deosebire de softul pe care îl foloseam atunci părea mult mai avansat şi ne permitea să avem mult mai mult control asupra reţelei şi a mesajelor pe care doream să le trimitem. Dar mai ales era interesant că ne promitea contracte cu firme mari de fashion şi FMCG.

Principala problemă de care ne-am lovit când am început să administrăm reţeaua a fost legată de sales. Colaborarea propusă de Andrew ne rezolva din start două probleme: utilizarea unui soft mai avansat şi vânzărea de publicitate fără efort. Într-adevăr, propunerea părea foarte avantajoasă şi oportună. Asta până când a spus că vrea să facem 50/50 la încasări şi nu era nici loc de negocieri.

Dar abia acum începea partea interesantă. Americanul nostru de la Facebook a stat toată perioada de negociere în Constanţa. Mie mi se părea puţin dubios că lucrează la Facebook şi că e atât de mult timp remote. Chiar l-am întrebat de mai multe ori când era lângă mine daca chiar lucrează pentru Facebook - şi el aproba de fiecare dată.

În timp ce aveam aproape săptămânal meeting-uri de negociere, care porneau de la teme diferite de genul „Cine are acces la datele utilizatorilor?", „Cum ştim câte vânzări vom face?", „Ce garanţie avem că veţi aduce vânzări?" observ o oarecare distanţare din partea unuia din partenerii cu care începusem proiectul cu reţeaua de la acea vreme. Dacă la început eram nerăbdător să semnăm un contract cu Andrew, acum devenisem foarte strict cu privire la termeni, mai ales că erau unii termeni foarte vagi şi interpretabili. Voiam să terminăm mai repede, dar nu voiam să o facem prost.

Board meeting la 11 noaptea pe malul mării

După mai multe întâlniri fără concluzii clare, ne-am întâlnit toţi partenerii de la acea vreme ca să luăm o decizie, un fel de „board meeting" la 11 noaptea pe malul mării, sună foarte inappropriate dar aşa e în tehnologie, mai ales că aveam şi fiecare câte o bere. După discuţii de 2 ore în care le explicam de ce nu sunt de acord să semnăm, ceilalţi 3 parteneri ziceau opusul. Le-am explicat că nu sunt de încredere, că am o presimţire că americanul de la Facebook e dubios şi nu aş vrea să avem probleme, mai ales că suntem la început.

Într-un final, majoritatea decide, nu? Cei trei colegi au ales să facem deal-ul, chiar şi aşa, cu problemele pe care nu le rezolvasem.

Ajung pe la 1 înapoi acasă şi mă pregătesc să scriu un e-mail nocturn către Andrew în care îi specificam că ziua următoare are contractul semnat. Scriu e-mail-ul, iar cu câteva clipe înainte să dau trimitere sună telefonul - era americanul de la Facebook...

Urmează partea a doua.