AUR: după linşajul pe internet urmează ieşirea din virtual?

Lista neagră împotriva presei care incomodează AUR se rostogoleşte în mediul virtual, încurajând linşajul verbal împotriva liderilor de opinie care arată panta periculoasă pe care urcă extremismul acestui partid.

Alianţa pentru Unirea Românilor face paşi mici, într-o strategie bine dozată de învrăjbire şi stigmatizare a celor ataşaţi prea mult de valorile euro-atlantice, într-o încercare de mobilizare a unei părţi a societăţii spre destabilizare, începând cu marginile cele mai fragile ale acesteia. AUR se bazează pe publicul prea puţin alfabetizat, consumator pasiv de informaţii, căruia îi place să participe la spectacol, fiindcă are senzaţia că primeşte un rol esenţial în împărţirea dreptăţii. Oamenii primesc astfel puterea de a decide cine este bun şi cine este rău într-un fals plebiscit lansat pe reţelele sociale, în care li se induce un clasament, pe care ei urmează să-l valideze, fără să aibă la îndemână toate informaţiile necesare.

Într-o ţară în care listele negre au fost folosite în ultimii 100 de ani pentru a-i da la o parte pe cei incomozi, AUR revine la această practică, bazându-se pe amnezia colectivă şi pe apatia celor care nu vor să cunoască trecutul. În România oamenii au fost învăţaţi să uite perioadele obscure, la şcoală se trece în viteză peste lecţiile care pun într-o lumină nefastă ţara şi această orbire intenţionată îi va ajuta mereu pe naţionalişti şi extremişti să revină în prim plan.

AUR se întoarce la instrumentele rudimentare folosite de legionari în prima jumătate a secolului trecut, oferindu-le adepţilor săi vetusta religie politică născută şi alimentată din deziluziile şi disperarea românilor, care să le dea energia şi speranţa într-un viitor mai bun, pe care doar ei l-ar putea construi. AUR mizează pe o justiţie socială împărţită de data aceasta prin intermediul reţelelor sociale, exploatând filoanele antiliberalismului structural şi structurat existent deja în societate.

Lista presei incomode pe care a lansat-o AUR, începe cu site-ul independent G4media.ro îndemnându-i pe internauţi să sară la beregata jurnaliştilor inflexibili, care nu se conformează înţelepciunii convenţionale a maselor şi amendează derapajele iliberaliste indiferent de unde ar veni. Campania AUR pare să fie de folos şi altor partide, mulţumite de puţinătatea surselor de informare serioase şi consecvente din România, de aceea şi reacţiile de apărare a jurnaliştilor în faţa linşajului pornit de politicienii Alianţei pentru Unirea Românilor au fost atât de anemice.

O presă slabă, care nu vorbeşte prea mult despre problemele puterii, care nu scoate la iveală putreziciunea din spatele partidelor e convenabilă şi pentru PSD şi pentru PNL. Cenzura sistemică tot mai sofisticată a dus la un soi de autocenzură pentru mulţi jurnalişti autohtoni, care au renunţat să abordeze subiecte inconfortabile de teamă să nu-şi piardă locul de muncă. Aşa se face că ştirea despre plagiatul premierului Nicolae Ciucă, plagiat demonstrat de PressOne, a fost preluat, de pildă, mai ales de instituţiile de media arătate cu degetul de AUR. 

Multe dintre acţiunile AUR sunt încurajate tacit de partidele tradiţionale, care se abţin să spună sau să facă ce face AUR, dar gândesc la fel: atunci când ideologul Alianţei pentru Unirea Românilor, Sorin Lavric, a omagiat legionari cu mâinile pătate de sânge în plenul Senatului, un singur parlamentar a protestat; înainte de Crăciun, când AUR a dirijat protestatarii anti-vaccin să escaladeze gardurile parlamentului, mişcarea lor a fost oprită în ultimul moment; svastica desenată pe un steag UE cu care au defilat cei de la AUR nu i-a revoltat nici pe liberali, nici pe social-democraţi; când copreşedintele AUR, Claudiu Târziu l-a ameninţat de la tribuna parlamentului pe Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, spunându-i că „o să dea socoteală pentru mizeriile pe care le verşi în capul AUR”, politicienii serioşi nu s-au înfiorat, cu toate că Târziu şi-a explicat mesajul „dacă eram legionar, ştiţi cum procedam, da? Aşa, doar cu cuvintele”.

Altfel spus, moartea celor incomozi nu mai are loc prin crime propriu-zise, ca în anii 30, ci cu ajutorul cuvintelor, prin asmuţirea maselor simpatizante împotriva celor care-i deranjează, folosind rostogolirea pe internet în progresie geometrică a mesajelor urii. Ieşirea din virtual este, însă, doar o chestiune de timp, ignorată de confortul puterii, care nu înţelege că într-o societate destructurată, care oscilează între agresivitate şi depresie, viitorul poate muta ţara de la Vest la Est.

Sabina Fati - Deutsche Welle