And then, what?

Se vorbeşte intens ȋn aceste zile despre oferirea de garanţii de securitate Ucrainei, prezentându-se punerea ȋn faptă a hotărârii G7 din vara 2023 ca un nou succes al Occidentului. Aceste garantii ar da securitate ţării până la plănuita şi, ca intenţie, parafata accedere a acesteia ȋn NATO şi implicita ei intrare sub incidenţa art.5 al Tratatului alianţei. Garanţiile urmează a fi oferite de fiecare stat doritor ȋn parte, nu de către NATO, găsindu-se astfel, se spune, soluţia cea mai bună ȋn lipsa art.5. Seria a fost deschisă de către Marea Britanie, servind astfel drept exemplu statelor ce vor urma.

Tratatul ȋncheiat acum 6 zile la Kiev ȋntre premierul Sunak si preşedintele Zelensky, tratat care defineşte relaţiile din domeniul securităţii (printre altele) dintre cele 2 ţări pe urmatorii 10 ani, are 16 pagini. Este un tratat generos, şi ca lungime şi prin conţinut, din care ȋnsă lipsesc tocmai garanţiile. Cooperarea intensificată, asigurarea sprijinului şi aprofundarea relaţiilor in domeniul securitar sunt, neȋndoielnic, bine venite, sunt chiar asigurări serioase, dar nu sunt garanţii.  Evident, Marea Britanie nu este dispusă să intre ȋn război cu Rusia aparând Ucraina, aşa cum nu este nici unul dintre statele care ȋi vor urma exemplul. Dar prezentarea acestor tratate, evident binevenite, ca mai mult decât ceea ce sunt nu face decât să sporească nemulţumirea populaţiei ucrainene faţă de un Occident care nu ȋşi onorează propriile declaraţii de intenţie. ( UK security deal with Ukraine: Budapest Memorandum 2.0 or road to NATO? - Euromaidan Press).

În aceeasi categorie, de acţiuni menite a ambala frumos realitatea, intră şi proaspăta Coaliţie pentru Capabilităţi Marine (Maritime Capability Coalition) lansată, indubitabil cu cele mai bune intenţii, de Norvegia si Marea Britanie ȋn decembrie trecut (Norway, UK join forces to lead Maritime Capability Coalition for Ukraine, counter Russian threat - Breaking Defense). Coaliţie care ȋşi propune, din nou cu cele mai nobile intenţii, contribuirea la modernizarea pe termen lung a flotei Ucrainei, devoltarea rapidă a unei forţe maritime ȋn Marea Neagra si asigurarea securităţii acestei mări. Ca prim pas concret, Ucraina a primit de la Marea Britanie doua dragoare de mine din clasa Sandown. (Acestea fuseseră promise in 2021, ca parte, de altfel, a programului de reȋnnoire a flotei britanice şi a reciclarii/donării navelor care nu se mai ȋncadrează ȋn noile standarde, ele urmând să ajungă ȋn Ucraina după modernizarea lor. Intrarea celor doua dragoare ȋn Marea Neagră a fost blocată de Turcia, ȋn mod nesurprinzător pentru oricine posedă cunoştinţe de bază despre tratatul de la Montreux şi politica strâmtorilor dusă de Turcia de atunci ȋncoace. Declaraţia asigurării securităţii Mării Negre, actualmente teatru de război şi pentru a cărei securitate ȋnca nu avem decât soluţii tip leucoplast, nu face decit să scoată un oftat aceluiaşi observator cu minime cunostinţe de geografie şi istorie.     

ȋnsuşi textul tratatului dintre Ucraina şi Marea Britanie relevă preocuparea clară de a evita orice angajament militar, ȋntr-atit ȋncât citit de catre oricine posedă cunoştinţele juridice de bază, tratatul relevă contradicţii atât cu realitatea cât şi cu normele de drept. Se face ȋn mod repetat referire la acţiunile ce urmeaza a se lua “in cazul unui viitor atac al Rusiei asupra Ucrainei”. De cind s-a semnat acordul au fost cel puţin 3 astfel de atacuri. Nespecificându-se, din motive evidente, tipul de atac care ar duce la punerea ȋn faptă a acordului, intregi paragrafe sunt, astfel, aruncate ȋn derizoriu, juridic şi politic.

 Ascunderea lipsei de soluţii pe termen scurt pentru Ucraina ȋn spatele unei perdele de acţiuni prezentate ca mai mult decit sunt (şi pot fi) devine neconvingătoare. Am ajuns de la “vom sprijini Ucraina cât va fi nevoie” la realistul “vom sprijini Ucraina cât vom putea” şi deovedim că nu putem prea mult. Am trecut de la “Ucraina va câştiga” la mai realistul “Ucraina nu va pierde”. ȋntre timp, sprijinul popular pentru Ucraina scade, ceea ce va face şi mai dificile decizii politice care să o sprijine, sau care să ne scoată din impas.  Ar fi timpul pentru discuţii realiste despre continuarea acordarii sprijinului Ucrainei ȋn condiţiile blocajelor politice, despre integrarea acesteia ȋn UE ȋn condiţiile perturbărilor pe care aceasta le va crea, despre integrarea ei in NATO ȋn condiţiile unui război interminabil cu Rusia, despre propria noastra (europeană, adică) postură de descurajare ȋn condiţiile răcirii relaţiei cu SUA după noiembrie. Actiunile de PR gen Davos nu mai conving pe nimeni, cu atit mai putin pe noi insine.  

 N.B. Tratatul Marea Britanie-Ucraina conţine o prevedere realistă: co-producţie de armament. Ceea ce probabil vor conţine şi tratatele ce vor urma. Cât timp, ȋnsă, nu rezolvăm problema inter-operabilităţii si a unui cadru de producţie european, astfel ȋncât nasturii produşi ȋntr-o ţară să se potrivească la vestoanele produse ȋntr-alta, nu vom rezolva problema apărării nici a Ucrainei, nici a Europei.