Exclusiv Ambasadoarea Libanului în România: Dorim o pace justă / România este precaută privind Orientul Mijlociu
0Lupta Israelului împotriva terorismului islamist complică, cel puțin pentru moment, situația geopolitică regională, însă, finalul ar putea conduce către o nouă arhitectură de securitate care ar putea stabiliza Orientul Mijlociu.
În contextul campaniei militare a IDF din sudul Libanului, E.S. Rana Mokaddem, ambasadoarea Libanului la București, oferă un interviu prin care exprimă viziunea țării sale privind acest conflict militar precum și situația regională din Orient.
Răzvan Munteanu: Excelență, încep prin a vă mulțumi pentru că ați acceptat să ne acordați acest interviu.Aș dori să pornim discuția cu o întrebare privind conflictul dintre Israel și Hezbollah. Cum comentați situația actuală?
E.S. Rana Mokaddem, ambasadoarea Libanului la București: Permite-mi să trec direct la întrebare. În primul rând, nu este vorba despre un conflict între Hezbollah și Israel, ci este un război al Israelului împotriva Libanului. Hezbollah este parte componentă a Libanului și societății libaneze, reprezintă rezistența libaneză împotriva Israelului din timpul ocupației din 1982. Chiar aș dori să reamintesc un lucru, și anume că sunt teritorii din Liban încă ocupate, cum este cazul Fermelor Shebaa și a dealurilor Kfar Shuba.
Astfel, din punctual meu de vedere, conflictul la care asistăm astăzi este un conflict împotriva unei țări și populației sale, împotriva civililor, împotriva femeilor și copiilor, împotriva infrastructurii sale. Dacă ați urmărit evenimentele din 17 – 18 septembrie, veți observa că atacurile și raidurile aeriene israeliene nu fac distincție între civili și combatanți, sunt atacuri fără discriminare comise de Israel în cartiere foarte populate și cunoscute, folosind rachete care au o capacitate ridicată de distrugere. Este un război inuman. Sigur, nu cred că putem spune despre vreun război că este uman, însă în războaie există, de obicei, reguli stabilite prin convenții internaționale, fie că vorbim de Convenția de la Haga sau Convențiile și Protocoalele de la Geneva. Cu toate acestea, din punctul meu de vedere, Israelul nu ține cont de aceste standarde, și face tot ceea ce îi stă în putință să își impună propria voință asupra poporului libanez și să-l supună, așa cum a acționat și în Gaza.
Păstrând discuția în contextul acestui conflict, dați-mi voie, Excelență, să vă întreb care credeți că este posibilitatea unui război regional în Orientul Mijlociu?
Libanul își dorește o încetare a focului, speră la stabilirea păcii în viitor pe baza prevederilor dreptului internațional și a rezoluțiilor ONU. Libanul își dorește o pace justă, fiind o țară iubitoare de pace, care nu și-a dorit vreodată acest conflict. Libanul este o țară care a fost ocupată de Israel în anul 1982, devenind o țintă a atacurilor israeliene în 1996, din nou în 2006, fiind o țintă și astăzi.
Așa cum spus și mai devreme, suntem o țară iubitoare de pace, aflată într-un mediu geopolitic extrem de complicat. Cred că Israelul nu și-a găsit încă propriul loc, pentru că atunci când vrei să trăiești alături de vecinii tăi arabi, trebuie mai întâi să descoperi modul prin care să trăiești în pace cu ei, ori Israelul cred că nu a găsit încă calea de ajunge la acest mod. Sper că o va găsi într-o bună zi, pentru că acest conflict va continua la nesfârșit atât timp cât israelienii nu vor descoperi cum să trăiască în pace cu noi, referindu-ne aici la noi toți: libanezi, palestinieni, iordanieni, egipteni, dar în mod particular, la libanezi și palestinieni, pentru că, la momentul de față, sunt cei care suferă cel mai mult din cauza acestui război. Bineînțeles, riscul de a deveni un război regional există, și aici puteți să priviți discursul lui Netanyahu din cadrul Adunării Generale a ONU, în care el însuși menționa că Israelul poate bombarda oriunde în Orientul Mijlociu, că poate schimba fața Orientului Mijlociu.
Acest tip de comportament poate atrage răspunsul altor puteri regionale, lucru care, desigur, s-ar putea întâmpla la un moment dat. Acum însă, consider că țările apelează la ceea ce numim autocontrol, însă mă întreb care este limita până când pot exercita această atitudine de autocontrol. Nimeni nu poate prezice unde va duce acest tip de comportament.
Israelul a cerut Hezbollah să-și retragă trupele de la granița libaneză. Credeți că dacă Hezbollah ar fi acceptat această cerință, acest conflict nu ar mai fi avut loc?
După cum știți, există o rezoluție ONU adoptată în 2006, mai exact, rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate ONU, care a fost aprobată, la acel moment, de toate părțile, atât de Liban și Hezbollah, cât și de Israel. Ca urmare a acestui act, pe teritoriul Libanului au fost instituite forțe ONU (UNIFIL) de menținere a păcii, reprezentând un important contingent format din câteva țări europene dar și diverse țări din întreaga lume. Practic, Rezoluția 1701 este despre încetarea atacurilor de-a lungul regiunii de frontier, iar ceea ce Libanul cere este respectarea acestei Rezoluții de către toate părțile, guvernul nostru fiind dispus să își respecte partea sa, așa cum este prevăzut.
Ceea ce aș spune, referindu-ne la intrebare, este că tocmai formularea cerinței conform căreia Hezbollah ar trebui să se retragă este o formulare foarte ambiguă și am să va explic de ce. Pe parcursul ultimilor ani, din 2006 până la momentul războiului din Gaza, nu au existat probleme în regiunea de graniță. Dimpotrivă, chiar au fost derulate negocieri privind delimitarea granițelor maritime dintre Liban și Israel, negocieri purtate cu ajutorul trimisului SUA, dl Hochstein. În acest context, putem spune că eram cumva pe un drum bun pentru viitor. Cu toate acestea, războiul din Gaza de anul trecut a schimbat paradigma.
Rezoluția 1701 nu ne dă garanția că Israelul nu ne va ataca, ci doar un accord de pace adevărat va da tuturor o garanție. Însă pentru a obține un acord de pace, este nevoie de o decizie din partea tuturor părților, nu de a impune un acord prin forță. Este nevoie de negociere, lucru care ne lipsește din partea Israelului.
Referindu-ne la situația actuală, cine sprijină Libanul. Care este poziția țărilor arabe și musulmane?
În sprijinul Libanului sunt toate țările arabe și islamice, dar nu numai. Sunt și multe alte țări care fac parte din ceea ce putem numi Sudul global, pentru că oriunde, în foarte multe alte țări ale lumii, din Brazilia la țări din America Latină, țări din Africa și multe altele, vedem susținerea față de Liban.
Când ne referim la conflictul de azi, aș putea spune că nu e unul obișnuit, ci este un război asimetric în care o țară deține toată superioritatea tehnologică și militară, fiind sprijinită de toate superputerile importante, care o aprovizionează cu arme letale, bombe care pot pătrunde în subteran, etc.
Atunci când vorbim despre cine sprijină Libanul, în opinia noastră, toată lumea ar trebui să o facă, pentru că suntem o țară independentă aflată acum sub atacurile nemiloase care nu fac distincție între victime. Pot exista atacuri de răzbunare, dar care să fie proporționate, dar ceea ce vedem sunt atacuri disproporționate complet. Este lesne de înțeles care este poziția țărilor arabe și islmice dată fiind situația în care se află Libanul sub asemenea atacuri.
În aceste condiții, când toată lumea observă cum Israelul folosește forța pură într-o manieră barbară, se ridică întrebarea: ce ar putea câștiga Israelul din această situație, în afară de victorie militară?
Pentru că ați menționat de Sudul global și superputeri, ne puteți spune care este poziția Chinei și a Federației Ruse privind conflictul din Liban?
Dacă ați urmărit declarațiile oficiale date de miniștrii de afaceri externe, atât chinez cât și rus, veți vedea că ambele țări condamnă agresiunea Israelului împotriva Libanului. Cred că și-au exprimat poziția foarte clar, aceeași poziție pe care au exprimat-o și în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.
Vorbind despre pozițiile oficiale ale țărilor lumii, cum comentați poziția României privind Orientul Mijlociu?
Cred că, în ceea ce privește poziția României, aceasta susține soluția celor două state, cerând respectarea dreptului internațional, a drepturilor omului, a rezoluțiilor ONU. Ținând cont de faptul că România are un membru judecător la Curtea Internațională de Justiție, un alt judecător membru la Curtea Penală Internațională, a făcut apel întotdeauna la onorarea obligațiilor internaționale, fiind foarte activă, în special, în ceea ce privește conflictul din Ucraina.
Privind regiunea Orientului Mijlociu, putem spune că România este mult mai precaută, din motive istorice desigur. Dar, România este și o țară de mare ajutor din punct de vedere al sprijinului umanitar, încercând să ușureze suferința celor afectați de conflict, fie că vorbim de palestineni sau libanezi. Un exemplu este chiar transportul recent cu ajutoare umanitare constând în produse alimentare oferite populației libaneze în contextul zborului care a adus în țară românii din Liban. Doresc, pe această cale, să mulțumesc Guvernului român, și în mod special, Ministerului de Afaceri Externe și Ministerului de Interne, respectiv dl-ului Ministru Arafat pentru contribuția lor în acest demers. În această situație, am dori să facem apel la România ca, din postura prieteniei pe care o are cu Israelul, să pună presiune pentru a opri acest război.
România și Libanul au fost mereu două țări prietene, așa suntem și în prezent. Nu s-a schimbat nimic. România este o țară prietenă cu multe țări arabe, nu doar cu Libanul. După cum am mai spus, este o țară precaută când vine vorba de Orientul Mijlociu. Fiind o țară membră UE și NATO, pozițiile oficiale sunt bine studiate. Poate, în viitor, ar putea juca un rol în negocieri, dar din păcate, încă suntem departe de momentul în care aceste negocieri să aibă loc.
Care credeți că vor fi următoarele etape ale conflictului?
Din acest punct de vedere, nu ma pot pronunța, ci doar sper că o următoare etapă va consta în încetarea focului. În cel mai bun scenariu posibil, sper la o încetare a focului în Liban și Gaza, însă nu putem ști ce se va întâmpla, mai ales că nu putem controla viitorul. După cum am tot menționat, suntem o țară mică și iubitoare de pace, care nu a avut o istorie a conflictului cu un alt stat, cu excepția Israelului. Cu toate acestea, dacă pământul ne este ocupat, este dreptul nostru legitim de a opune rezistență ocupației.
Apropiindu-ne de finalul interviului, cu permisiunea dvs, aș dori să vă întreb cum ar putea Israel și țările arabe să ajungă la pace și ce ar trebui să facă fiecare în acest sens?
Ar trebui să întrebați Israelul mai mult, pentru că țările arabe au încercat. Dați-mi voie să vă aduc aminte de inițiativa din 2002 a Summit-ului Ligii Arabe de la Beirut, a cărei președinție era deținută la acel moment de Arabia Saudită, țară care a prezentat, cu acea ocazie, un plan de pace prin care ar fi recunoscut statul Israel în schimbul recunoașterii de către acesta a statului palestinian în granițele de la 1967. Această inițiativă nu a fost însă niciodată aprobată, și vorbim de anul 2002. Mai mult, țările arabe au participat de multe ori la negocieri, cum a fost și cazul negocierilor din cadrul Conferinței de la Madrid. Au fost mult mai multe negocieri de-a lungul timpului, să ne aducem aminte spre exemplu de Oslo. De altfel, state arabe au încheiat tratate de pace cu Israelul, așa cum este cazul Egiptului și Iordaniei. Apoi au urmat și Acordurile Abraham.
În opinia mea, Israelul trebuie să accepte să locuiască în pace cu vecinii săi. Evreii au suferit foarte mult în istorie, nu doar în perioada celui de al Doilea Război Mondial. Ei înțeleg foarte bine traumele colective, de aceea mă aștept să înțeleagă și traumele arabilor și în special pe cele ale palestinienilor. Dacă Israel se va considera cu adevărat parte a Orientului Mijlociu și îi va trata pe toți în mod egal, cred că vom ajunge să construim pacea.
Care sunt problemele umanitare cu care Libanul se confruntă în prezent?
Vorbim de mii de persoane ucișe sau rănite și de aproximativ 1 milion de persoane care au părăsit locuințele. Avem nevoie de ajutor umanitar pentru toate aceste persoane. Situația este dificilă cu atât mai mult cu cât Libanul găzduiește aproximativ 1,5 milioane de refugiați sirieni și un număr la fel de mare de reugiați palestinieni. Avem o nevoie imensă de sprijinul comunității internaționale.