Alina Mungiu-Pippidi: Liberalismul de cumetrie şi anticorupţia de seminar

Alina Mungiu-Pippidi este preşedintele SAR

Premierul s-a pus în ghips, avem prim ministru general şi cu o strategie naţională cu atâtea pagini; simt că suntem cu toţii, nu doar serviciile, la adăpost de toate cele. De asta o să vă întreţin azi cu altceva, cu o problemă mai de durată decât astea. Anume, motoraşul capitalismului autohton care merge la liberali din 1990 încoace şi care face inutile toate victoriile noastre electorale.

Să luăm sectorul 1, unde votanţii, stoici, au fost totdeauna anti-PSD; deşi avem pensionari destui, cu alte cuvinte, este un electorat captiv. Un miliard de euro contracte dubioase, atâta a găsit DNA la sectorul 1 al Capitalei. E vorba de acel district din Bucureşti unde locuiesc eu (când nu sunt în Tiergarten), despre care am mai scris adesea, şi am încercat – fără succes – să conving şi pe alţii să scrie. Măcar trei motive ar fi fost de ajuns ca să vezi că nu e în regulă:

• Piaţa Amzei, cândva punct de referinţă al Europei de Sud Est, acel loc oriental plin de flori, de fructe, de verdeaţă, de raci de baltă, de culoare şi parfum, a dispărut sub mandatul primarului Chiliman. Asasinarea a fost de durată, iar protestele pieţarilor şi locuitorilor anihilate. Igienizarea ar fi presupus doar un pic de infrastructură, s-a preferat închiderea completă şi pe mulţi ani, care a distrus capacitatea comercială a pieţei, cumpărătorii au cumpărat o vreme din portbagaje, ilegal, pe urmă au migrat la piaţa Galaţi sau Matache (între timp distrusă şi mult mai neigienică decât a fost vreodată Piaţa Amzei chiar în urma intervenţiei, fără că asta să deranjeze primăria). Vânzătoarele fugeau după mine prin piaţă acum zece ani să organizăm proteste. Deşi era evident un caz de parteneriat public-privat (Kaufmann sau Mega Image ar fi construit rapid două etaje, plus o parcare, dacă ar fi putut folosi unul în locul vechii pieţe, dar după cum vedem îi costă 230.000 de euro mita la primărie pentru aprobarea unui sens giratoriu) s-a preferat soluţia aruncării unei sume enorme din bani publici (10 milioane minim) pentru a construi, în mulţi ani, trei etaje care stau goale şi ale căror lifturi, probabil comandate la o firmă favorită, s-au blocat din ziua unu. Să vedeţi apa pe culoare când dă vreo ploaie. Din solidaritate probabil, lifturile de la imobilul primăriei, refăcut tot de ea, în care sunt un teatru şi evidenţa populaţiei, s-au defectat şi ele prompt imediat după redeschidere. Probabil comandate la acelaşi furnizor – nu Schindler, fiţi siguri, că trebuie încurajat capitalul românesc.
• Privit şi din elicopter, şi din taxi, şi din balconul meu din Lascăr Catargiu, sectorul 1 are cele mai scumpe petice de iarbă asortate cu flori din alt sezon. De platanii lui Videanu spânzură cele mai preţioase petunii de pe planetă în vase de plastic corespunzătoare. Doi trandafiri roz cu aer stingher sunt urmaţi de un petic de pământ, pe urmă de trei panseluţe mov, pe urmă de nişte tufe probabil sub acoperire, de denominaţie anonimă – toată această secvenţă sărăcuţă îl costă pe plătitorul de taxe bucureştean cât două sere de magnolii.
• Nu se fac parcări pe nicăieri, şi un scump proiect de reamenajat Piaţa Romană abandonat din lipsă de bani (prea mulţi clienţi, nu ajunge nici cel mai mare buget din ţară) nu conţinea lucrul esenţial, o parcare. Aceeaşi situaţie în întregul sector, deşi există terenuri virane de vânzare sau construcţii abandonate din lipsă de capital, unde primăria ar fi putut cumpăra şi, din nou, printr-un parteneriat public-privat, cu da Vinci de exemplu, sau alţi experţi în parcări publice, să rezolve măcar câteva. În realitate, au fost câteva proiecte, dar doar cu clienţi proprii, şi fancy de tot (cu lift!). Dacă nu a ieşit pentru clienţi, nu s-a mai făcut deloc.

Dacă statul liberal din sectorul 1 a eşuat să livreze acele bunuri publice pe care nimeni altcineva nu le putea livra, precum parcările, în schimb a fost super harnic la livrat bunuri private pe banii statului, că din astea se cumpără electoratul mai dihai. Păi voi vă daţi seama ce afacere este să anvelopezi blocuri private pe banii statului? Câştigi voturile locuitorilor şi dai contractul cui vrei – ţi se întoarce comisionul, şi astea sunt contracte scumpe, aici s-au dus sutele de milioane de euro. Şi Udrea lucra din greu pe frontul ăsta, şi alţii. Nu puteai să nu te întrebi, în anii din urmă, în oraşul unde nimic nu mişcă uşor, de ce anvelopăm în draci blocuri cu asemenea viteză? Era clar că exista un comision proporţional…

Desigur, primarul Chiliman tratează acuzaţiile cu aroganţă, are atâţia prieteni în lumea bună, a făcut atâtea servicii, cine îl va condamna pe el? Lista lui de favoruri, dacă ar publica-o, ar fi un almanah al oligarhiei vechi şi noi bucureştene… Din sumele astea enorme, să nu credeţi că se vede ceva pe la partidul care înţeleg că lua zece la sută. Sediile liberale din Aviatorilor sau Kiseleff, dincolo de frumuseţea locurilor, sunt fără infrastructură, jalnice, triste. M-o influenţa şi faptul că de două ori când am fost acolo (în ultimii cinci ani) am auzit doar lamentări cu banii, cum nu poţi cere vreo capacitate (de politici publice, sau de campanie electorală) de la un biet partid sărac şi oropsit. Decorul făcea convingătoare argumentele astea jalnice. Nu lămurea problema de fond, ce fel de administratori de ţară pot fi aceşti liberali bogaţi care au o organizaţie săracă. Cum poţi veni în Mercedes la un birou unde nu ai Excel sau un soft de statistică cu licenţă şi stafful care ştie ce să facă cu el. Singurul pe care l-am văzut să aducă bani de acasă, şi toţi râd de el din cauza asta, e Cătălin Predoiu. Ceilalţi iau – inclusiv din puţinii bani de campanie îi luau toţi, pe firmele lor proprii, în loc să caute ce era mai bun pe piaţă, interesul electoral era secundar. Fomişti.

Să trecem la cetăţeanul Moisescu, al doilea produs al burgheziei bucureştene, avansat prin rangurile tineretului liberal, acela care a luat practic puterea în 2005 când Bogdan Olteanu îmi spunea că reforma s-a încheiat, că nu a mai rămas nimeni din tineri la PNL care să nu fi obţinut ce a vrut. L-am cunoscut pe tatăl lui Moisescu, era un procuror de sorginte comunistă, ajuns procuror general cu mari eforturi pentru schimbarea celui dinainte şi hotărât să nu facă nimic. Fiul a fost ceva mai întreprinzător. Consilier în toate guvernele aşa zis anticomuniste, din 2009 vice-preşedinte al PNL şi responsabil pentru regiunea Bucureşti/ Ilfov, şeful cancelariei şi coordonator al consilierilor de stat sub Guvernul Tăriceanu (2005-2008), unde îşi câştigă numele de omul comision. În sfârşit, dat afară de Crin Antonescu în 2012, dar nu din motive bune, ci, aşa cum declara Dan Mihalache, şeful cancelariei prezidenţiale actuale la Antena 3, pentru că el era ”Vlad” care se conversa cu Victor Paul Dobre despre grupul infracţional organizat din PNL (băiat de procuror, de). În acel an, scriam aşa: ”Conducerea decapitată a PNL Bucureşti, alde Vlad Moisescu şi Andrei Chiliman, conţinea personaje de care eu am mai scris la vremea Guvernului Tăriceanu. Printre care şi periculosul om comision, echivalentul lui Micky Şpagă din Guvernul Năstase. Nu are rost să plângem că nu sînt trataţi democratic. Să sperăm că nu pleacă doar un om, ci dispare şi practica de a lua comisionul.” Aiurea. Ţi-ai găsit. Respectivii au continuat să plătească pe toţi funcţionarii publici de care aveau nevoie sau ştiau de operaţiile lor şi să distribuie comisioanele: 10 la sută din valoarea contractelor, astfel: 30% Chiliman; 15% Moisescu; 15% Costescu; 15% Brad (nişte ajutoare), 10% PNL, restul funcţionari. Infracţiunile încep cu anul 2004, şi demascarea finală se face cu ”sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei”.

Nimeni nu cred că a dat vreodată în presă numele lui Moisescu ăsta, în afară de mine, de ce a trebuit ca eu, profesor universitar într-o ţară străină, să fiu cea care scrie despre Moisescu sau remarcă despre Remus Truică, omul cu funcţie similară din guvernul Năstase, că e pe coperta unei reviste mondene oferind mărţişoare de diamant la toate subordonatele din firma lui??? Poate pentru că sunt mai folositori când sunt şantajabili oamenii ăştia, poate pentru că dau diamante sau echivalent şi pe la presă (în cazul lui Chiliman, chiar la televiziunea duşmană România TV), şi poate pentru că societatea civilă anticorupţie, acel grup select de tovarăşi specialişti în traininguri şi seminarii cu 450 de euro pe zi care în viaţa lor nu au demascat vreun corupt iau contracte de eliminat riscul corupţiei chiar de la primari corupţi şi ca atare nu au cum şi de ce să îi expună?

Că veni vorba, Adriana Săftoiu mai are grijă să aranjeze o persoană în afară de intelectuali în cartea ei, în care protejează pe destui. E vorba de liberalul Mihai Voicu, pe care îl prezintă ca pe un mafiot imobiliar care crea probleme sub guvernul Tăriceanu. D-nul Voicu a scăpat deocamdată de DNA şi de ocupă de negociat sistemul de vot – de vreo zece ani încoace.

Liberalii continuă şi ei să se înjure cu Tăriceanu şi Ponta iluzionându-se că acei oameni ai lor care au făcut porcării sub Tăriceanu sau au cooperat la ale lui Ponta sunt OK, doar pentru că sunt la ei.

De fapt, se atinge deja acel prag critic în care te întrebi dacă o organizaţie mai poate fi salvată, că e evident că nu e o problemă individuală, e corupţie de grup şi eşecul complet al partidului ca organizaţie de a avea vreun control.

Liberalii nu au nicio şansă să câştige localele în Bucureşti, cine se va mai ruga de oameni să îi voteze ca în turul doi din toamna trecută (că în unu erau deja vai de capul lor)? Să fiu în locul lor, aş începe reforma partidului prin a închide filiala sector 1, unde s-au petrecut cu impunitate asemenea fapte, şi aş ruga pe orice amator, de exemplu organizaţia studenţilor liberali Bucureşti, să o redeschidă luând-o de la zero. Ei însă deocamdată nu au făcut nimic – Chiliman şi Moisescu s-au suspendat, aşteptând rezultatul negocierilor.

Puteţi comenta acest articol pe Romaniacurata.ro