Alina Mungiu-Pippidi: Germania redeschide. Lecţii pentru România

Publicat:
Ultima actualizare:
Nu e momentul ca românii să fie antigermani, ci să înveţe ceva şi să ţină aproape.
Nu e momentul ca românii să fie antigermani, ci să înveţe ceva şi să ţină aproape.

Preocuparea în Germania a fost ca legea să satisfacă şi interesele şi siguranţa celor mai mulţi (care e şi ea un interes), astfel încât să se respecte de la sine, lăsând cât se poate din economie să meargă. Evident, totul pe reguli civile, că orice republică se poate apăra de pandemii fără a recurge la militarizare.

Dacă aş fi avut prevederea să sun la coafor, m-aş fi putut duce la tuns lunea asta (dar m-am tuns singură). La mall-ul de lângă mine, unde se scoseseră şi scările rulante ca să descurajeze lumea să urce la etaj (numai Kaufland şi drogheria DB au rămas deschise în timpul carantinei) s-a făcut coadă la uşă de luni, pentru că a redeschis toată lumea. Primarul din Berlin a încurajat orice magazin să deschidă dacă respectă suprafaţa per client şi toată lumea are măşti. Pe strada mea se vînd cu de la 1 euro masca de unică folosinţă la arabi, la 12 euro bucata mască textilă de la croitoreasa europeană, dar la florăria de unde îmi iau în fiecare sîmbătă flori pentru casă am primit pe gratis două măşti textile de la vînzătoarea mea chinezoaică: cum ştie că mă aşteaptă cineva la uşă, mi-a dat două, ”şi pentru domnul dv”. Mai ales pe străduţele de ţară pietruite din microcartierul meu, unde tot timpul crizei s-au spart trotuare ca să se pună cabluri optice, de o săptămînă s-au deschis şi două şantiere de renovat faţade la casele interbelice, deci totul roieşte. Pe râu, unde acum zece zile malul arăta ca o plajă pictată de Seurat, lumea a scăzut brusc, pentru că s-a dus la treabă.

Maşina economică, niciodată închisă aici complet, dovadă magazinele de grădinărit şi construcţii lăsate deschise de la început ca să încurajeze lumea să lucreze în timpul carantinei, nu să stea doar la televizor, a repornit toate motoarele. Limitarea cea mai mare vine de la graniţe, unde totul e închis încă.

Bilanţul e aşa: 30.000 de teste/zi la milionul de locuitori, cu peste două milioane şi jumătate în total. 135.000 de oameni vindecaţi şi circa 6.000 de morţi, cu 1.937  de persoane în terapie intensivă, dintre care ventilaţi mecanic 1346 (69%). Dintee oamenii care au ieşit din terapie intensivă -10,174- au murit în total 2899, adică 28%. Un studiu reprezentativ dintr-un oraş de pe Rin atins serios de epidemie (în Berlin practic nu a fost), printr-o metodă asemănătoare cu ce voia să facă Dr. Streinu-Cercel, arată o rată a mortalităţii sub unu la sută. Cifra oficială este 4.1%, pentru că, în ciuda milionului şi jumătate de teste, numărul total de cazuri a fost mult mai mare. Dar nu cel de morţi, pentru că spre deosebire de Franţa, Anglia sau Iltalia (dar nu de Belgia, mai cinstită), în Germania cifrele de mai sus cuprind totul, nu ascund căminele de bătrîni. Numărul de 93 de morţi la milionul de locuitori se compară cu cei 391 din Franţa şi 433 din Anglia, cu Italia, Spania şi SUA stînd mai rău. Mai ales e impresionant că doctorii lui Boris Johnson au explicat că dacă se ajunge la ventilaţie numai o treime supravieţuiesc: În Germania e invers. Doar o treime mor, chiar şi în procentul de cele mai grave cazuri. Secţiile de terapie intensivă au peste 10.000 de paturi goale şi ventilatoare. Rata noilor infectări a coborît la 0.7%.

Performanţa germană e astfel confirmată, pe cifre de încredere, nu precum cele din România. Lecţia numărul unu pentru mine, deşi profesor de guvernare, a fost extraordinară, am văzut în direct ce înseamnă reglementare inteligentă, bazată pe ştiinţă şi democraţie.

În vreme ce românii rupeau amenzi disproporţionate, în valoare nominală de 120 de milioane de euro, într-o ţară unde fiscul nu reuşeşte să incaseze nici 50% din amenzi în general, în Germania amenzile au fost puţine şi la minim.  Preocuparea în Germania a fost ca legea să satisfacă şi interesele şi siguranţa celor mai mulţi (care e şi ea un interes), astfel încît să se respecte de la sine, lăsînd cît se poate din economie să meargă.Evident, totul pe reguli civile, că orice republică se poate apăra de pandemii fără a recurge la militarizare. Deşi fascismul a fost în Germania acum 75 de ani, iar comunismul la români s-a înceheiat de abia acum 30, numai în Germania am văzut preocuparea pentru a nu repeta unele gesturi autoritare. Curtea Constituţională din Germania a dat o decizie contrară UE acum cîteva zile şi nimeni nu a cerut să fie reformată, ca în România, deci e acceptat că poate să existe o perspectivă constituţională diferită şi nu te poţi întoarce contra unei curţi sau Parlamentului, pentru că ţările cu moştenire totalitară trebuie să îşi ocrotească instituţiile democratice.

A fost un balet al guvernării inteligente, reflectat în discursurile doamnei Merkel, prudente, calme, cu exemple de profesoară de liceu (deşi are doctoratul) şi folosind doar cuvântul ”noi”. Deşi fan Macron, recunosc smerit că omul nostru a fost, deşi foarte activ, cît se poate de inadecvat. Mereu persoana întîi şi stilul napoleonian, declama bombastic, de parcă era pe scena Comediei franceze (în Racine, nu Molière, dar suna a Molière pe alocuri). Despre Klaus Iohannis nici nu vreau să mai vorbesc, Der Spiegel l-a tratat cum merita, unul care pe timp de incediu mai suflă şi el în foc pentru avantaj electoral de partid, contrariul unui lider adevărat. România ar trebui, ca în America latină, să reducă mandatul prezidenţial la unul singur, dacă nu se poate scăpa de prezidenţialism cu totul.

Desigur, am văzut un val de antigermanism în presa română din cauze de sparanghel.

Gândiţi-vă aşa: dacă românii sunt aşa de disperaţi să îşi pună viaţa în joc lucrând pentru firme dubioase şi în asemenea timpuri, cum putem aştepta de la un alt stat, ocupat să îşi protejeze cei 80 de miioane de locuitori, să îşi bată capul cu românii care lucrează în Germania (sau Austria) la marginea legislaţiei UE, pentru firme din România, pe contracte încheiate în statul de origine, fără asigurări medicale? Oare alte state europene trebuie să se preocupe de ei, sau noi, care am putea pur şi simplu interzice aşa ceva, fiind sub orice norme acceptabile legal? Rareş Bogdan a dat o cifră, nu ştiu cît de reală: 1,3 milioane de români reîntorşi acasă din cauza pandemiei din Europa. Cine sunt ei? Cu excepţia cîtorva turişti sau rude în vizită, restul sunt cei care nu aveau slujbe stabile, nu aveau locuinţe, nu aveau asigurări, nu au calificări şi aşa mai departe. O cifră enormă! Asta nu e ”diaspora” ci aşa cum tot spun, lumpendiaspora… pe care dreapta o tratează doar ca pe o masă de manevră şi eventual o cumpără cu sume ridicole pentru startups… Cine munceşte în străinătate are 40/000 de euro să pornească o afacere acasă, iar dacă are educaţia adecvată ştie să ia şi un credit. Dacă nu, banii daţi de Guvernul României servesc numai la cozile de la vot la ambasadă, adică au zero efect economic şi social… cumpără doar voturi.

Dar cine să facă ceva? Agitaţia în România o să fie de-acum înainte să se voteze electronic, prin corespondenţă sau prin tot felul de forme cu risc enorm de fraudă, de care ne-am apărat atîta vreme, nu să rezolvăm precaritatea acestui grup enorm de oameni… Nu ei ne trebuie, ci voturile lor… Urmăriţi propunerile de la PNL sau USR-PLUS să vedeţi cîte se referă la vot şi cîte la problema de fond…

Desigur, ce e mai greu poate de abia vine. Lumea e legată de globalizare prin mii de fire şi, oricît de performant e un stat, tot are nevoie ca şi restul lumii să iasă din criză. De asta nu era în interesul Chinei să dea Europei vreo epidemie şi de asta au trimis avioane de ajutor în Italia. La fel, Germania e preocupată cum să salveze UE, că vine o preşedinţie germană de şase luni (ce noroc) şi nu să se bată cu pumnii în piept ce performantă a fost…

Atunci cînd ai lideri responsabili, preocupaţi nu de sondaje, ci cum să îşi ţină cuvîntul faţă de oameni, ca ministrul de finanţe din Frankfurt care s-a aruncat în faţa trenului îngrozit că nu poate promite tot ce vor oamenii disperaţi de criza asta să audă, multe sunt posibile. Nu totul. Sub preşedinţia germană, salvarea Europei (în ce frontiere?) a devenit prioritatea, ambiţiile mai înalte precum climatul trecînd pe planul doi. Ce se va putea salva, se va salva, e cea mai bună guvernare posibilă, cum o arată managementul crizei. Nu e momentul ca românii să fie antigermani, ci să înveţe ceva şi să ţină aproape.

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite