Alina Mungiu-Pippidi: Cum s-a dus pandemia după statul de drept

Alina Mungiu-Pippidi
Alina Mungiu-Pippidi

Acum, că pandemia s-a încheiat prin decret, vedem pe Eurostat, citat de Comisia Europeană, că România e lider la excesul de mortalitate din perioada crizei. Au murit, cu alte cuvinte, mulţi oameni care nu trebuiau să moară.

Coincidenţă, vîrful peste media UE a fost în noiembrie anul trecut, cînd cifrele naţionale arătau dimpotrivă, că e tocmai bine de organizat alegeri. Sigur, doar nu au murit 62 de oameni, ca la Colectiv, ci bine peste zece mii. Ce atare, cui îi trebuie comisie de anchetă în Parlament, cînd cei care au patronat această crimă de masă ne dau asigurări azi că pandemia s-a dus şi că despre morţile în plus, chiar numărate cu miile, nu face să pui întrebări cînd ai din nou dreptul să mergi la plajă.

image

Sursa: Eurostat

Eu cred că pandemia s-a dus după statul de drept. Şi ne lipseşte tot atîta. Altfel nu ne-am bucura că Liviu Dragnea nu e lăsat acasă de Paşte nici după ce şi-a ispăşit pedeapsa cu închisoarea, ba chiar, întrucît eliberarea sa nu mai poate fi întîrziată prea mult, e imediat trimis în judecată pe motivul că a încercat să se vîre sub pielea lui Donald Trump, alt politican cu probleme cu justiţia. E adevărat că pentru o crimă asemănătoare Ponta şi Ghiţă au scăpat cu faţa curată (vizita lui Tony Blair, tot cu presupus folos personal transferul de credibilitate, chit că ei aranjaseră ca Blair să viziteze şi partea adversă), dar a durat ani buni, şi fiecare an în plus în care îl ţinem pe Dragnea la închisoare e preţios, că aşa pricep succesorii lui pesedişti de ce e bine să joace rolul care li s-a rezervat, de opoziţie necompetitivă care se mulţumeşte cu fotolii de orchestră la Antena 3 şi România TV.

Este la fel de bine, dacă nu mai bine ca şeful partidului de guvernămînt să fie reales Ludovic Orban, pentru uşurinţa cu care poate fi împachetat în direct de DNA după ce a fost ascultat ani în şir, şi nu doar cînd vorbea cu Urdăreanu. Realmente nu mă pot gîndi la o situaţie mai bună pentru un partid de guvernare decît să aibă un astfel de lider, că a avansa din vicepreşedinţii care servesc partidul secondaţi de la alte instituţii e totuşi prea pe faţă. Un civil în vîrf, şi unul care să poată fi ridicat oricînd, nu a scris asta Lenin în tratatul despre lovituri de stat? Sau confund.

Şi mai bine este ca vicepremierul Dan Barna, preşedintele frumoasei iniţiative ”Fără penali” şi mare viitor candidat la preşedinţie să fie sub ameninţarea începerii urmăririi penale, tot aşa cum precedentul candidat Klaus Iohannis avea ceva case în plus şi o incompatibilitate dovedită. E de neconceput să ajungă vreodată preşedinte unul care nu are de nici unele penale prin vreun sertar, ce ne-am face atunci. Nici o nevoie să înceapă vreodată o urmărire penală, esenţialul este că se poate întîmpla. Oricînd.

Ce să mai spun de singurul şef al comisie de supraveghere a SRI care a încercat vreodată să pună întrebări SRI, Claudiu Manda, trimis în judecată pentru crima de a fi intervenit în folosul unor alegători sub salariul minim care au minţit în formele de ajutor social. Statul de drept nu poate supravieţui nici unei forme de protecţie a săracilor, el rezistă numai cînd jandarmii care caută pandemia peste noapte dispărută intră în restaurantele bogaţilor şi pică peste Rareş Bogdan, acest fanion al partidului de guvernământ. Ca să nu vorbesc despre faptul să sensibilitatea SRI nu rezistă la nici o întrebare şi musai trimiterea în judecată ale celor care îşi permit.

Cel mai mult îmi place că frumosul stat de drept România este exemplul pe care onor Comisia Europeană îl flutură pe la balcanici şi pe la moldoveni ca exemplu de transformare în bine. Şi cum balcanicii ştiu ei perfect ce e de făcut- Albania a ajuns la un monopol politic şi Muntenegru a intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai perfect exemplu de captură a statului în timp ce îşi negociau aderarea la UE – mai rămîne nenorocita de Maia Sandu care trebuie să ţină afişul. Ca fost campion al reformelor care primea asigurări de la UE că ne ţine spatele ştiu cum se termină serialul ăsta, aş putea scrie chiar eu episoadele care lipsesc.

Autorii MCV au cu ce se lăuda din toate punctele de vedere, că sub înţeleapta lor oblăduire s-au atins toate aceste obiective, care păreau, recunosc, inaccesibile cînd încă ne mai luptam cu Năstase şi Stănoiu, care nu reuşeau să cîştige contra noastră deşi aveau guvernul, serviciile secrete şi pe Ana Birchall şi numai societatea civilă, care nu era nici măcar în UE, le ţinea piept. Mult superioară situaţia de azi, cînd televiziunile ne anunţă că s-a deschis un dosar de urmărire penală pînă şi la adresa unor albine, care au înţepat prin adidaşi pe un nenorocit de om de afaceri din Moldova. Statul de drept românesc nu mai cunoaşte frontiere, nici măcar pe ale ridicolului.

Ah, marea putere transformatoare a Europei! Aflu că la Comisie lumea citeşte ultima mea carte ca pe Samizdat – sau nu chiar, că mi s-a făcut onoarea să o lansez în chiar prima conferinţă de la Policy Hub Berlaymont, în atrium, chiar înainte să ne lovească pandemia – dar cam pe acolo. Cum, dovezile arată că UE nu face lucrurile mai bune, ci mai rele? Nu e de crezut, partea asta e proastă! Noroc cu începutul cărţii, partea preferată a celor care scriu şi rescriu Constituţiile altor state prin Balcani. Acolo povestesc cum s-a făcut statul cel mai bine guvernat, prosper şi chiar fericit din lume (că avem topuri), din păcate nemembru UE (au ieşit chiar din EEA, ultragiindu-l pe Jean-Claude J), Elveţia. El a fost ocupat de vreo trei ori de o mare putere luminată cu care era vecin (Franţa republicană), şi un personaj neales dar competent, primul consul Bonaparte, le-a aruncat la coş proiectele de Constituţie şi le-a dat el unul. În acela se desfiinţau privilegiile, se unifica teritoriul, se despărţeau puterile şi stat şi se creau unităţi sub-naţionale cu drepturi şi obligaţii clare. Miracol propriu? Nici vorbă. Intervenţie străină.

Iată aşa, în vreme ce sar peste dovezile mele plicticoase din 127 de ţări că am dat-o în bară, că am irosit şansa istorică a UE de a aduce buna guvernare în lume atunci cînd noi eram tari şi Rusia şi China slabe, şi am ajuns azi cînd e aproape invers, cititorii mei din Bruxelles au găsit singura parte şi uşor de citit şi foarte agreabilă, cum au fost ei precedaţi de un mare om pe care îl aniversăm anul ăsta, şi cum în fiecare MeCeVist mic zace un Napoleon mare. Realitatea ne mai pune ceva probleme, sunt victime colaterale, de exemplu, dar acum, că am expediat şi pandemia după statul de drept, exemplul românesc străluceşte ca un far la marginea continentului.

Puteţi comenta acest articol pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite