Alegând calea pribegiei
0Hemoragia de creiere și brațe de muncă pe care România o cunoaște de ani buni intră într-o fază periculoasă. Nu doar tineri în căutarea unui viitor mai bun își părăsesc meleagurile, ci și maturi, angajați cu experiență înaltă, exasperați de ritmul lent în care se mișcă lucrurile la noi sau de direcția pe care o iau adesea, astfel că o parte considerabilă a populației active este deja pierdută sau pe cale de a fi.
Potrivit unui recent studiu Daedalus Online, jumătate dintre subiecți s-au gândit foarte serios sau în principiu să emigreze, cei mai mulți din intervalul 30-44 de ani (19%) și provenind din Banat, Crișana și Maramureș (20%). Dar și din segmentul de vârstă 45-65 de ani, 9% au răspuns afirmativ la întrebare. Per total, costul economic al migrației pentru România este estimat la peste 700 miliarde euro.
Ce-i împinge pe acești concetățeni să ia drumul pribegiei? Jumătate (50%) dintre respondenți au motive economice, speră într-un nivel de trai mai ridicat. Pe locul al doilea în lista de imbolduri se regăsește corupția (19%), maturii (25%) arătându-se mai afectați și sătui de acest flagel decât tinerii (11%), care nu s-au lovit atât de des de el. Iar pe locul al treilea în motivația plecării se află calitatea/mentalitatea oamenilor din România (9%). De altfel, mulți se plâng nu doar de sistemul educațional și medical, de infrastructura proastă, de obtuzitatea funcționărimii, de privilegierea unor categorii socio-profesionale și de promovarea pe criterii fără legătură cu competența, ci și de lipsa bunului simț la nivel comunitar, de agresivitatea la tot pasul, de mitocănie și de absența respectului și empatiei.
Dar mai grav este că și minorii privesc deja în direcția exodului, așa cum arată studiul realizat de Salvați Copiii. Mai bine de jumătate dintre elevii de gimnaziu și liceu (55,1%) intenționează să plece din țară, unii doar pentru studii, alții – pentru reîntregirea familiei, iar o altă categorie – neavând încredere în bunul mers al României. Sunt, desigur, și revolte juvenile la mijloc, și dorința de afirmare a autonomiei, și elanurile unor cetățeni globali nevârstnici, și chemarea aventurii, numai că simpla existență a unui număr semnificativ de adolescenți dornici să își abandoneze rădăcinile ar trebui să ne îngrijoreze. La rândul său, sondajul Daedalus dezvăluia că dintre copiii deja ajunși peste granițe, 79% nu se mai întorc, în vreme ce 56% dintre adulți e posibil să revină acasă, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat.
Cu gândul să schimbe cumva mentalitatea tinerilor și să le întărească atașamentul față de patrie, un grup de parlamentari a propus instituirea unei... „Zile Naționale a Alegătorului”, pe data de 26 mai, considerând că aceasta este calea potrivită pentru a-i convinge să se implice mai mult în viața țării. Mai exact, celebrând prin diverse manifestări ziua de 26 mai 2019 (când a avut loc referendumul pentru justiție) și onorând „civismul tuturor celor care au votat în ciuda condițiilor nefavorabile”. În argumentația lor, inițiatorii susțin că absența tinerilor de la urne, în proporție substanțială, s-ar datora și lipsei de pregătire și informare în legătură cu exercitarea dreptului de vot. Însă tot autorii proiectului recunosc că, de fapt, principalele motive ale dezinteresului, așa cum au fost ele invocate de noile generații în sondaje și în interviuri, sunt „lipsa încrederii în schimbare și în clasa politică existentă, neincludere priorităților tinerilor în programele electorale, lipsa dialogului cu politicienii și nerespectarea promisiunilor, dar și dezinformarea, toate având ca rezultat dezamăgirea tinerilor în (sic!) clasa politică”.
Acestea au fost și considerentele pentru care Consiliul Economic și Social a avizat negativ inițiativa legislativă, apreciind că „tinerii sunt o categorie importantă, dar neglijată sistematic în România de mulți ani”, iar autorii „ar trebui să ia în calcul și ce li se oferă acestor tineri în România”. În plus, informarea populației despre rolul și importanța votului se poate face oricând, ca proces continuu, nu ca „eveniment anual cu dată fixă, care să implice cheltuieli destul de însemnate de la bugetul statului și bugetele locale”. Și nu în ultimul rând, remarcă CES, „Ziua națională este o zi de sărbătoare (nelucrătoare) stabilită în mod oficial pentru cinstirea unui eveniment important din istoria unui stat.” (…) Iar instituirea zilei de 26 mai ca Ziua Națională a Alegătorului, sărbătoare națională anuală, „este inoportună și nejustificată”.
Cu toate observațiile critice, proiectul adoptat deja de Senat prin depășirea termenului de adoptare avansează prin comisiile Camerei Deputaților, unde culege avize pozitive, urmând să ajungă curând și în plen. Rămâne de văzut dacă aleșii se vor lăsa convinși de utilitatea acestei sărbători în menținerea diasporenilor în contact cu realitățile de acasă sau vor trage mai degrabă concluzii din argumentele invocate de cei plecați pentru opțiunea lor amară. Cert este că, asistând pasivi la scurgerea energiilor vitale ale țării peste granițe, riscăm să trăim tot mai acut spaima cioraniană „că vom fi înghițiți de forțe ce ne întrec, că ne va lichida timpul şi ne va copleşi spaţiul”.
Se încarcă comentariile...
