Afacerea Hexi Pharma, presa şi politicienii

Dan Condrea FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Amploarea cifrei de afaceri a firmei Hexi Pharma, ca şi numărul exorbitant, neverosimil de mare de contracte obţinute de aceasta în cei zece ani de-a lungul cărora a fost principalul şi, pare-se, chiar preferatul furnizor de dezinfectanţi pentru unităţile sanitare aflate în proprietatea Statului, nu puteau să nu stârnească interesul presei.

Cu atât mai mult cu cât nu instituţiile abilitate şi calificate ale Statului au dezvăluit dimensiunile crimei în masă comisă de sus-numita firmă şi de patronul ei, cel care, culmea!, mai era şi medic pe deasupra. Ci un grup de ziarişti în frunte cu bravul Cătălin Tolontan.

Cifrelor statistice revoltătoare ce arătau fără putere de tăgadă că Hexi Pharma şi, de acum răposatul ei patron, Dan Condrea şi-au bătut joc de o ţară întreagă, expunându-i cetăţenii unor primejdii de moarte, li s-au adăugat şi alte, mult prea multe detalii care, la rându-le, au stârnit întrebări şi comentarii de presă. Multe dintre ele din cale afară de înflăcărate. Comentarii al căror ton, stil şi conţinut au abandonat en gros şi calmul, şi echidistanţa ce se impun în împrejurări normale. Atitudini pe care le dictează deontologia profesiei de jurnalist.

E foarte adevărat că, de data aceasta, împrejurările nu au fost nicidecum ele însele normale. Din contră. Iar cum ziariştii, fiind şi ei oameni, au fost unii la rându-le pacienţi în spitalele pe care răposatul Condrea şi complicii lui le-au transformat deliberat în veritabile incubatoare ale morţii, era firesc ca, până la un moment dat şi până la un punct, condeiul să li se inflameze.

Complexului de fapte, multe bizare, i s-au adăugat bâlbele de neiertat şi insuficient plătite printr-o simplă demisie de dl Patriciu Achimaş Cadariu, medicul, altminteri stimabil, ce a avut nenorocul să deţină portofoliul Sănătăţii în chiar zilele în care dezvăluirile de presă scoteau la iveală lucruri cu adevărat halucinante, atitudinea timorată a premierului Dacian Cioloş, dar şi neimplicarea mai mult decât ciudată a preşedintelui Klaus Iohannis. Care, o ştim prea bine, nu a fost nevoie să vină tocmai din America spre a ne spune asta politologul Robert D. Kaplan, nu se prea vede nu numai la Washington, ci nici la Bucureşti.

Când, în fine, dl. Iohannis şi-a deschis preţioasa gură, din voinţă proprie ori prost sfătuit, întâia grijă a domniei-sale a fost aceea de a sări în sprijinul Serviciului Român de Informaţii, ieşit cam şifonat din întreaga afacere.

Aceasta pentru simplul motiv că nimeni, niciun oficial, indiferent de rang, nu a confirmat că ar fi primit din partea sa vreo informare, una singură, referitoare la crima cu premeditare comisă de criminalul comerciant de dezinfectanţi diluaţi.

Sigur, ştim foarte bine că orice preşedinte e dator să apere instituţiile Statului şi dacă nu să întărească, măcar să nu ştirbească încrederea cetăţenilor în ele. Numai că dl. Iohannis a greşit grav punând pe primul plan grija pentru salvarea imaginii Serviciului condus de dl. Eduard Hellvig şi nearătând, în schimb, în cursul discursului său de săptămâna trecută, nici cea mai mică urmă de compasiune pentru oamenii care au plătit, unii cu viaţa, faptul că Dan Condrea şi acoliţii săi nu au fost deranjaţi, pare-se de nimeni, nici de SRI, nici de DNA, nici de DIICOT, nici de Poliţie, în răstimpul celor zece ani, umflându-şi în consecinţă, nestingheriţi de nimeni, pe seama vieţii şi morţii românilor, conturile din străinătate.

Decesul intervenit în condiţii suspecte, precedat de o bizară indiferenţă manifestată de instituţiile abilitate ale Statului faţă de soarta şi conduita lui Dan Condrea în zilele în care scandalul Hexi Pharma era la apogeu, atunci când Condrea, cum bine spunea Cătălin Tolontan, trebuia protejat chiar de el însuşi, zile în care ele, instituţiile, se aflau la ananghie, au amplificat speculaţiile referitoare la aspectele necunoscute ale mega-afacerii. Le-au exploatat politicienii aflaţi în campanie electorală, dar şi jurnaliştii dornici de senzaţional. Expertului în domeniu Ion Cristoiu, suferind el însuşi de ceea ce numeşte în textul postat cu puţine ore în urmă pe propriu-i blog cufureala delirului mediatic, asociindu-se nimeni altul decât Stelian Tănase.

Inşi a căror imaginaţie, alimentată de consumul în exces de thrillere de serie B sau C, a construit tot felul de scenarii. Multe dintre acestea menite să semene ideea şi să întărească bănuiala că România ar fi o ţară complet mafiotizată şi că de condiţia şi situaţia cu pricina s-ar face vinovat nu numai de acum celebrul binom SRI-DNA, ci înşişi unii dintre responsabilii de rang înalt ai Statului. Care, chiar dacă nu au plănuit şi ordonat asasinarea lui Dan Condrea, au acum toate motivele să fie mulţumiţi că patronul Hexi Pharma  nu mai este şi nu mai poate răspunde la nici o întrebare.

Asemenea scenarii nu sunt nicidecum în specificul presei responsabile. Cum nu e nici încercarea de a diminua încă şi mai mult încrederea cetăţeanului de rând instituţiile Statului. Larga difuzare a unor astfel de însăilări, completată cu aplecarea spre scenarită a unui consistent segment de cititori, ca şi lansarea pe piaţă a ideii că, oricare ar fi concluziile ale anchetelor legate de afacerile Hexi Pharma, de posibilele, aproape sigurele crime comise de aceasta şi de condiţiile morţii patronului firmei cu pricina, oricum nimeni nu le va mai da crezare, au făcut deja mult rău. 

Fără doar şi poate, nu cred nici eu, nici măcar o clipă, că Hexi Pharma, Condrea şi complicii nu au beneficiat de sprijin în exces al unor terţi de rang înalt. Dar este rolul instituţiilor abilitate să identifice persoanele, poate chiar organismele ce au contribuit la încălcarea legii. 

Şi nu al unor jurnalişti ce scriu fragmente de roman livrate mai apoi pe post de articole de presă, preluate şi amplificate de tot felul de site-uri ciudate cu titlu de dezvăluiri. Căci rolul presei, în astfel de cazuri, e să formuleze întrebări, să nu lase autorităţile să ne ascundă posibile fapte nu tocmai convenabile lor sau unor terţi, să furnizeze doar informaţii verificate şi nicidecum să avanseze răspunsuri sau scenarii fanteziste.

Bine ar fi ca zilele ce vin să aducă cu ele un plus de responsabilitate şi de măsură atât în speculaţii cât şi în declaraţii. Ale politicienilor şi jurnaliştilor deopotrivă.