Aceşti bolnavi care ne conduc maşinile

0
0

Traficul din Bucureşti reprezintă esenţa românismului aşa cum e el astăzi. De la românul verde cu maşină înmatriculată în Bulgaria şi până la corporatistul cu maşină de firmă, toată lumea e aici, toată lumea aleargă, înjură, transpiră, încalcă legea, ignoră agentul de circulaţie, culoarea roşie, trecerea de pietoni cu tot cu pietoni şi visează la unison la traficul din Munchen.

S-au născut poveşti cu taximetristul care l-a înlocuit pe Bulă, pe Nastratin, pe Terente şi pe Moromete într-o singură personalitate. Există istorii cu ardeleanul uitat la semafor, cu moldoveanul care parchează la marginea oraşului, cu olteanul care blochează intersecţii mergând pe contrasens şi cu constănţeanul în gipan alb şi căutând strada pe care e Bamboo. Viaţa în Bucureşti nu se desfăşoară în blocuri sau în pieţe ci în maşini. Acolo se fac şi se desfac guverne, acolo se votează şi se dau jos prim-miniştri şi tot în maşină se scriu sms-uri şi emailuri care gestionează bugetele în euro.

Cine lucrează într-un birou nu a înţeles nimic din lumea bucureşteanului care merge cu maşina de la bloc până la Mega Image-ul de la colţul străzii. Cine nu a parcat niciodată pe un loc rezervat persoanelor cu handicap şi nu a lăsat un bilet în geam pe care scrie ”vin în cinci minute”, ştiind clar că se întoarce în trei ore, nu pricepe nimic din România. Cine nu a dat cinci lei unui dubios care parchează maşini, de frica unei zgârieturi, doar că să spună mai târziu că i-a dat ăluia banii din milă, nu a înţeles complexitatea metropolei. Cine nu a trecut pe roşu, pretinzând că abia s-a pus galbenul şi că mergea prea repede ca să mai frâneze, e doar un alt fraier pierdut printre tipologiile care urmează.

Taximetristul Victor Ponta este un paradox. Are licenţa plagiată de la un coleg, întoarce dintr-o mişcare pe linia continuă şi se uită în ochii poliţistului jurându-se că nu a fost el şi e singurul capabil să vină şi să se ducă în acelaşi timp. Fumează non-stop, cu muzica la maxim şi geamul larg deschis, iar când îl rogi să stingă ţigara, să dea muzica mai încet şi să închidă geamul îţi răspunde şăgalnic cu ”da, imediat”, doar ca să continue să fumeze, să asculte muzică şi să ţină geamul deschis. Dacă te superi şi te dai jos nu contează, lui îi plăteşti cursa integral, indiferent dacă ai ajuns sau nu la destinaţie. Oricum ar fi, el are senzaţia că e şofer de curse şi accelerarea inutilă e un semn de nobleţe.

Cu carnetul neschimbat la termen, cu vizita medicală nefăcută şi ITP-ul expirat de mai bine de un an, Traian Băsescu sparge valurile din trafic la volanul unui camion fără remorcă. De la înălţimea cabinei îţi explică superior ce catastrofe sunt imigranţii provinciali pentru traficul bucureştean şi cere să fie opriţi la intrarea în oraş. Înainte de a demara într-un nor de fum îţi reaminteşte că dacă ar fi el şeful Poliţiei Capitalei tot dezastrul ăsta ar fi evitat.

Gabriel Oprea, şofer de weekend, purtător de şapcă şi posesor de Dacie (una după alta: 1100, 1300, 1310, 1310 cu tuning, Nova, Solenza, Logan şi în final Duster alb cu număr de MAI) merge tacticos, mereu între benzi şi pretinde că ar fi instructor auto, doar pentru că e capabil să ofere carnete auto fără să fie nevoie să faci şi şcoala aferentă. Din când în când opreşte în intersecţie şi dirijează traficul, mânat de la spate de interesul  urban. E convins că fără el, universul bucureştean s-ar scufunda în haos.

Coloana cu girofar, îl înconjoară ca un cocon pe Klaus Iohannis şi străbate cu viteză oraşul paralizat, în timp ce, de pe bancheta din spate, beneficiarul scrie pe Facebook: ”îmi face plăcere să vizitez Bucureştiul, un oraş prietenos şi vibrant prin care poţi circula cu uşurinţa de fiecare dată”.

În spatele coloanei oficiale se strecoară cu şmecherie o maşină vai de capul ei şi cu o ţeava de eşapament tuşind mai multe noxe decât pot măsura angajaţii de la RAR. La volan e Sorin Oprescu, cu o mână ţinând ţigara, cu una vorbind la telefon, cu cealaltă dând un sms unui amic, iar cu încă una împinge un pachet sub bancheta din spate.

Dacă ţi se strică maşina trebuie să mergi de urgenţă la cel mai bun mecanic din oraş, nea Liviu Dragnea, care cu o sârmă trezeşte din morţi orice rablă, de zici că e cel puţin Mercedes. Uneori mai conduce şi el prin oraş o maşină pe care şi-a făcut-o singur, din mai multe piese moştenite de la predecesori.

Dacă ai noroc, nimereşti la semafor lângă un SUV elegant, nou nouţ, la volanul căruia se află o blondă. De pe Google afli că e Alina Gorghiu. Civilizată, îţi face semn că ar vrea să se bage în faţa ta, iar tu dai din cap agale a da, gândindu-te ce frumoasă e maşina, dar oare nu e cam prea mare pentru ea? Nu consumă oare cam mult?

Nici nu apuci să îţi termini întrebările retorice când în faţă îţi apare un Tico fără geamuri, dar cu subwoofer dat la maxim şi din care cântă cât îl ţine gura Ludovic Orban: Ma-i-a hi, Ma-i-a hu, Ma-i-a ho, Ma-i-a ha-ha.

Când îţi e lumea mai dragă, iese dintr-o parcare Maria Grapini şi îţi îndoaie o portieră, sau chiar două. La sosirea poliţiei susţine sus şi tare că ea a dat semnal şi tu ar fi trebuit să te uiţi. Când o întrebi dacă ştie care e diferenţa dintre ”cedează trecerea” şi ”drum cu prioritate” începe să plângă că bucureştenii sunt nişte oameni meschini care nu recunosc şoferii adevăraţi.

Scapi de Grapini şi mulţumind cerului frânezi disperat pe verde plin, doar ca să o eviţi pe Elena Udrea care, fără carnet, pentru că i-a fost suspendat pe termen indefinit, trece prin intersecţie în timp ce se machiază şi se întreabă retoric: ”ce trebuia să fac atunci când e roşu?”

Dacă nu vă regăsiţi în nici una dintre tipologiile de mai sus înseamnă că, pe lângă incapacitatea de adaptare la realitate, aveţi şi o problemă de integrare politică tradusă prin starea ”nu am cu cine să votez”. Una dintre greşelile frecvente ale celor care se găsesc în această stare este condusul în dorul lelii, izolarea de restul traficului şi pretenţia absurdă ca într-o zi traficul să fie ca în Germania, drept rezultat al miraculoasei civilizări a reptilienilor din jur. Şansa ca acest lucru să se petreacă este la acelaşi nivel probabilistic ca cel referitor la existenţa unui tunel care leagă Casa Poporului de munţii Bucegi, continuă pe sub arcul carpatic până la Sarmisegetuza şi se termină în pivniţa unui restaurant din Cluj, în care se găseşte un român posesor de carnet de adeziune la Vatra Românească şi care găteşte un gulaş excelent, după o reţetă lăsată de bunica lui unguroaică.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite