Academia Română a rămas înţepenită în tipare comuniste

În perioada comunistă a existat un asalt, o presiune uriaşă asupra culturii şi a oamenilor de cultură,  din partea autorităţii comuniste. Şi atunci, savanţii noştri s-au refugiat în lumea culturii clasice umaniste, a limbii latine, a filosofiei şi experienţei secolelor anterioare. Acum trăim în altă lume. Dar academicienii noştri nu şi-au dat încă seama.

Plătiţi din banii noştri, ar trebui să contribuie la evoluţia şi modernizarea educaţiei actuale, necesară societăţii actuale.

Poziţia Academiei Române la testele PISA

Aşa se face că într-un comunicat al Academiei Române este minimalizată importanţa testelor PISA, se cere păstrarea limbii latine în şcoală pentru toţi elevii, inclusiv introducerea la Bac, accentul educaţiei actuale să fie pus pe studiul istoriei şi al disciplinelor clasice umaniste. Academia Română se opune introducerii unor discipline noi, este împotriva accentului pus pe deprinderi practice, aşa cum se întâmplă la testele PISA, împotriva reducerii orelor de la disciplinele umaniste. Academia Română ne spune  să ne formăm o cultură clasică umanistă, chiar dacă  rămânem săraci!

O şcoală nu este bună sau rea în sine. Este bună atunci când răspunde cerinţelor, nevoilor, intereselor societăţii la o etapă dată a evoluţiei sale. Societatea de astăzi este total diferită de aceea de acum 50 de ani. Explozia tehnologiilor, evoluţia informaticii, globalizarea, mobilitatea, protecţia mediului, toate acestea şi multe altele au schimbat complet nevoile şi cerinţele societăţii. Este adevărat că sistemele sociale, în particular cele educaţionale, sunt inerţiale şi conservative.  Dar de aici până la a refuza schimbarea, odată cu evoluţia spectaculoasă a lumii, este cale lungă.

În timpul comunismului exista o elită restrânsă care cultiva o cultură clasică umanistă, începând cu studiul limbii latine. Restul tinerilor erau repartizaţi automat în producţie, unde munceau cu „performanţele” ştiute, date de PIB-ul/locuitor din epoca aceea. Am depăşit de mult lumea aceea. Acum trebuie să devenim performanţi, după modelul societăţilor avansate  care au  un PIB/locuitor de patru ori mai mare, comparativ cu al nostru. Este singura cale de a asigura bunăstarea întregii populaţii.

Conceptul modern este „educaţie şi formare profesională”

 99% dintre viitorii absolvenţi ai şcolii vor lucra în joburi cât se poate de concrete, de „pământene”, în care cultura clasică umanistă este interesantă doar pentru acei tineri care se simt atraşi sau pasionaţi de ea. În rest, tinerii trebuie să aibă competenţe informatice, de comunicare pe teme practice şi concrete, în matematică şi ştiinţe, antreprenoriale, pentru a-şi gestiona propria carieră, de sensibilitate culturală şi toleranţă multiculturală,  de învăţare continuă, de a-şi construi o scară proprie de valori concordantă cu aceea a lumii moderne.

Cei patru piloni ai educaţiei trebuie să fie: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună. Iar curriculumul şcolar ar trebui să conţină patru dimensiuni: conceptual teoretică, aplicativ practică, interdisciplinară şi generatoare de învăţare continuă.

Şcoala nu se adresează doar celor 1% dintre tineri care vor deveni savanţi, sau vor fi preocupaţi de sferele înalte ale culturii clasice umaniste. Şcoala trebuie să formeze tinerii astfel încât la absolvire, inclusiv din filiera teoretică, să-şi poată găsi un job în lumea de azi, aşa cum este ea construită acum.

Aş fi vrut să văd la Academia Romană preocupări pentru analiza cauzelor şi aflarea de soluţii în situaţia jalnică în care a ajuns învăţământul românesc: 44% dintre elevi sunt analfabeţi funcţionali, nu înţeleg ce citesc, 47% nu ştiu cele patru operaţii aritmetice şi formule simple de arii şi volume. Şi doar 1-3% performeaza, în sensul testelor PISA. Care ar fi soluţia pentru remedierea acestei situaţii inacceptabile, învăţarea limbii latine de către toţi elevii, toţi să înveţe şi să cunoască intriga din opere literare,  precum Fefeleaga şi Răzvan şi Vidra?

Problema este că soluţiile sugerate de Academia Romană sunt corecte pentru cel mult 1% dintre elevi, pasionaţi de cultura clasică umanistă, de istorie şi de limba latină. Şcoala trebuie să ofere  şi acestora şansa de a învăţa ce-i pasionează, dar de aici până a-i obliga şi pe ceilalţi 99% să înveţe acelaşi lucru, e o distanţă enormă.

Şi ajungem la ce ar trebui să fie şcoală astăzi

 Şcoala ar trebui să se plieze pe talentele, înclinaţiile, pasiunile, personalităţile elevilor şi să ofere fiecăruia traseul educaţional pe care acesta ar excela. Fie teoretic, fie practic,  artistic, social, etc. La noi se întâmplă invers. Şcoala se comportă ca un Pat al lui Procust, ca un malaxor, în care intră toţi elevii şi scapă cine poate. Şcoala trebuie să furnizeze societăţii forţa de muncă mediu şi înalt calificată, oricât ne-ar oripila această menire a şcolii. Dacă şcoala nu, atunci cine s-ar ocupa de această sarcină esenţială? Există teorii că educaţia e una, iar profesionalizarea este altceva. Şcoala să se ocupe de cultura teoretică, eventual de cea clasică, iar profesionalizarea este sarcina angajatorilor şi a angajaţilor. Adică, la 18 ani, când tânărul părăseşte şcoala, angajatorii să facă bine să preia tinerii şi să-I înveţe meserie, pe banii lui! Cine crede că e posibil aşa ceva?

Exemplul Germaniei

Germania a înţeles foarte bine care este evoluţia societăţii şi care sunt cerinţele ei actuale. Iar Germania are în spate o cultură clasică umanistă excepţională!

Când testele PISA au plasat Germania la jumătatea clasamentului, în anii 2000, germanii au avut un şoc. După doi ani de discuţii şi dezbateri aprinse, în Germania s-a despărţit filiera teretica de cea profesională, încă din clasa a V-a. Tot în Germania învaţă în şcoli profesionale 70% din populaţia şcolară. Dacă cineva îşi imaginează că la şcoala profesională germană se predă inclusiv limba latină, se înşeală. Germania a înţeles că pentru cei 1% dinte tineri, pasionaţi de ştiinţe umaniste, de cultură şi filosofie veche, clasică, nu este cazul să-i înveţe pe toţi tinerii filosofie, istorie şi limbi clasice. Eventual greaca veche. Fiecare tânăr german îşi alege traseul educaţional care i se potriveşte dntr-o paletă largă de oferte, îndrumat de părinţi, de profesori  şi de psihologi. Iar „îndrumarea” aceasta nu este facultativă. Recomandare şcolii pentru un anumit traseu, teoretic sau profesional, este obligatorie în Germania.

Concluzii

Academia Romană şi alţi teoreticieni pledează în favoarea  unui drum educaţional potrivit pentru cel mult 1% dintre tineri. Ceilalţi trebuie să se implice în viaţa activă la 16-18 ani. Să cunoască o meserie care să le aducă un venit, în condiţiile unei explozii a tehnologiilor. Să comunice corect verbal şi scris ce au de spus, în limba romană şi în alte limbi de circulaţie internaţională. Să aibă competenţe pentru aparatura tot mai sofisticată de care se folosesc zilnic. Să fie sensibili la cultură şi toleranţi la multiculturalitate. Pentru asta trebuie să înveţe să ştie, să facă, să fie, să trăiască împreună cu semenii săi.