A schimbat deja Războiul lui Putin ordinea mondială? Cum se poate câștiga și pierde în același timp un război
Un război de lungă durată, mai ales unul difuz, complex și multidimensional ca cel din prezent, care vizează schimbarea unei ordini politice internaționale, se poate câștiga și pierde în același timp. Combatanții direcți și susținătorii lor de pe plan mondial pot fi deopotrivă învinși și învingători, depinzând de perspectiva din care privim lucrurile.
Pe scurt
Poți pierde teritorial, dar poți câștiga perspectiva unei vieți mai bune sau, dimpotrivă, poți crede că ai biruit pentru că armata ta a rămas pe teritoriul unei țări vecine dar poporul tău să se scufunde în mizerie, înapoiere și izolare. Cine a câștigat, cine a pierdut?
Poți crede că ai reușit, pentru că ai demolat o ordine mondială pe care o urai, trezindu-te însă într-o poziție de dependență și sărăcie categoric mai rea decât cea în care erai înainte. Invers, poți regreta că lumea pe care ai apărat-o s-a schimbat dar să vezi că noile aranjamente te avantajează chiar mai mult. Cine a câștigat, cine a pierdut?
Mizele articolului
Vom analiza, ca studii de caz, cum pot ieși deopotrivă câștigători și perdanți în Războiul lui Putin combatanții direcți, Ucraina și Rusia. Cele două state fac parte din primul cerc al războiului. Deși nu ne vom mai ocupa aici, din motive de spațiu și timp, vom sugera același tip de raționament, cu plusuri și minusuri, și pentru susținătorii lor din cercul al doilea al războiului, adică SUA, UE și NATO, respectiv China.
Apoi, discuția ar putea evolua cu ocazii viitoare spre al treilea cerc de interese, adică puterile mijlocii, analizate la nivel de interese naționale (Marea Britanie, Germania, Franța, Turcia, Japonia, Coreea de Sud), spre Sudul Global și economiile emergente din cercul al patrulea (India, Brazilia, Indonezia, Africa de Sud etc.) sau chiar spre cercul al cincilea, țările mici și mijlocii din proximitatea geopolitică a combatanților direcți (Europa Centrală și de Est, Asia Centrală, Orientul Mijlociu).
Toate cele cinci cercuri menționate mai sus sunt deja și vor fi și mai mult afectate/influențate de „undele” globale sau regionale, de la caz la caz, ale războiului din Ucraina.
Războiul lui Putin poate fi câștigat într-un fel și pierdut în alt fel. În orice caz, așa cum am spus încă din martie 2022, acesta este războiul pe care, la final, „toată lumea va pretinde că l-a câștigat”. În lumea comunicării intense și a populismului, cu siguranță nimeni, nici la Moscova, nici la Kiev, dar nici la Washington, Bruxelles sau la Beijing, nu își va permite luxul să spună că „a pierdut războiul”. Fiecare va spune că s-a dovedit că a avut dreptate și a câștigat.
Ipoteza acestui articol anulează imaginea clasică, din manualele de istorie, a sfârșitului clar și evident al unui război, în care o armată capitulează iar cealaltă își înfige steagul pe ruinele fumegânde ale unei clădiri simbol din capitala celuilalt stat. Nu va mai fi așa. Multe alte aspecte și consecințe trebuie luate în considerare când vorbim despre „învingători” și „învinși” iar perspectivele se pot suprapune și combina în mod surprinzător în anii și deceniile care vin.
Vă propun așadar ca în viitor să avem această definiție duală (de învins și învingător simultan, pe dimensiuni diferite), nuanțată și diferențiată pe termen scurt, mediu și lung, asupra impactului Războiului lui Putin.
Nu va exista nici victoria totală, nici înfrângerea totală. Iar ordinea mondială care se va naște nu va fi în mod evident „mai rea” sau în mod evident „mai bună” decât precedenta, ci pur și simplu diferită, cu bunele și cu relele ei. Foarte important va fi, dincolo de război, cine va câștiga pacea.
O ultimă idee, de fixare a scenariului propus pe termen lung, la nivelul lui 2030 și ulterior: când se vor face analizele cost-beneficiu la rece, indiferent de soarta teritoriilor disputate în prezent, Rusia va fi pierdut, strategic, economic, tehnologic și cultural vorbind, Războiul lui Putin, și va fi plătit un preț greu pentru pornirea acestui război.
Contextul
S-a scris și s-a spus de multe ori, inclusiv de către dictatorul de la Kremlin, în limbajul lui ideologizat și propagandistic, că principalul obiectiv vizat este, în esență, „schimbarea ordinii mondiale”. Nu Ucraina este miza, ci relațiile de putere și influență la nivel global, ordinea de securitate și procesul decizional pe plan internațional.
În această idee, spre deosebire de toate celelalte discursuri, promisiuni, intenții și teze lansate de el de-a lungul anilor, Putin era și este sincer. Exact acest lucru doresc regimurile autoritare orientale, în frunte cu cele de la Moscova și Beijing, chiar dacă aceste regimuri sunt diferite între ele pe plan intern iar viziunile, soluțiile și stilurile lor nu concordă.
În tabăra celor care vor colapsul ordinii liberale occidentale se află țări foarte diferite cultural și politic – dincolo de giganții teritoriali și militari China și Rusia, în aceeași tabără se plasează, de fapt, explicit sau implicit, și Republica Islamică Iran, și Coreea de Nord, dintre regimurile cu relativă putere militară. Cu sufletul, chiar dacă nu oficial, din motive de duplicitate, tot acolo sunt și toți cei care urăsc SUA și puterea americană la nivel mondial dar pretind cu ipocrizie că nu iau partea nimănui, adică liderii din Turcia, India, Brazilia, Indonezia, Africa de Sud, și, da, chiar Ungaria, membră a UE și NATO.
Israel este o neplăcută și descumpănitoare surpriză, dar cei care vor neapărat să le găsească „circumstanțe atenuante” pentru neplasarea clară de partea democrației și dreptului internațional spun că guvernul de la Ierusalim este deja într-un război regional, de mulți ani, și trebuie să gândească precaut și pe mai multe planuri, cu tot felul de interferențe și impacturi colaterale, ca la biliard, de care trebuie să țină seama.
Austria este un caz aparte, de totală disoluție strategică, de avatar al unei foste țări apreciate, de lipsă de valori și principii ascunsă sub masca deplorabilă a „neutralității”, o mică societate egoistă și arogantă, răsfățată de bunăstarea de tip occidental, strălucitoare pe dinafară dar găunoasă, roasă de corupție și de spionajul rusesc pe dinăuntru.
Ceea ce îi unește pe toți aceștia este antiamericanismul și frustrarea istorică în raport cu actuala configurație a sistemului internațional, pe care o consideră „nedreaptă” (foste imperii decăzute, foste colonii etc.), ceea ce face ca inclusiv regimuri cu adânci frustrări istorice precum cel de la Budapesta, formal integrate în UE și NATO, să se ralieze taberei revizioniste, în speranța unor câștiguri care să-i proiecteze pe liderii de acum în istorie ca „mari reparatori ai unor nedreptăți trecute săvârșite de puterile occidentale”.
Altfel formulat, scopul principal al revizionismului ruso-chinez este dezoccidentalizarea lumii, anularea dominației istorice a Vestului (Statelor Unite ale Americii) în sistemul relațiilor internaționale și extragerea de aici a unor eventuale beneficii pentru statele care aderă la acest mare proiect revizionist.
Să nu ne lăsăm înșelați. Poveștile ipocrite ale Moscovei cu „eliberarea rușilor ostracizați din Donbas”, cu „îngrijorările legitime ale Rusiei privind propria securitate”, cu „planurile Ucrainei de a ataca Rusia”, cu „regimul fascist de la Kiev” etc. sunt pentru consum intern și, eventual, pentru prostovanii sfertodocți din societățile democratice liberale. Aceștia din urmă sunt captivii din bulele ideologice, „virusații” de pe rețelele sociale cu tulpina anti-occidentalismului și antiamericanismului, păcăliți fie de discursul naționalist și suveranist al extremei drepte, fie de discursul „critic” anticapitalist și neomarxist al stângii radicale. Și unii, și alții, sunt idioții utili sau naivii care nu au nici lectura războaielor mondiale provocate de naționalism, nici experiența comunismului provocat de distopia marxistă a „revoluției și emancipării celor oropsiți”, ambele ideologii încheiate catastrofal, cu dictaturi și milioane de victime.
Adevăratul, principalul, marele obiectiv al războiului este schimbarea ordinii mondiale prin dezoccidentalizarea sistemului relațiilor internaționale și detronarea SUA din poziția de hegemon. Aceasta este agenda reală a celor care conduc războiul împotriva ordinii politice globale liberale, bazate pe dreptul internațional.
Vladimir Putin nu a putut niciodată să accepte rezultatul Războiului Rece și consecințele triumfului Americii și Occidentului asupra Uniunii Sovietice. Războiul lui Putin împotriva ordinii post-Război Rece a început în august 2008, prin invadarea unei țări mici și neinteresante, Georgia, și testarea vigilenței Occidentului. Nu a pățit nimic. De 15 ani, Războiul lui Putin avansează lent și insidios în spațiul european și euro-atlantic, până la erupția violentă, de mari proporții, din 24 februarie 2022, când lucrurile au devenit clare până și pentru flamboiantul Macron și adormiții germani.
De ce a dat însă acum Putin semnalul confruntării, de ce a vrut să iasă acum totul la iveală și nu a mai așteptat pentru lovitura decisivă, așa cum ar fi vrut China? Pentru că el, Putin, și Rusia lui în declin, nu mai aveau timp să aștepte, spre deosebire de China, pentru care timpul juca încet, încet, în favoarea intereselor Beijingului, iar 15 sau 20 de ani în plus de așteptare și „răbdare strategică” nu însemnau nimic, ci doar o continuă consolidare a influenței lor în Europa, Africa, Orientul Mijlociu, America de Sud, Asia Centrală și peste tot în lume.
Vladimir Putin însă nu mai putea aștepta. Într-un fel, Războiul lui Putin a încurcat planurile pe termen lung ale Chinei și l-a obligat pe Xi Jinping să le schimbe, să se adapteze la noul context, să zică ceva, să se poziționeze de o parte sau de cealaltă. China a intrat fără entuziasm în jocul provocator al lui Putin și încearcă să iasă cel puțin necompromisă, dacă nu triumfătoare pe toate planurile.
Comuniștii din China joacă totuși în alt film decât în isteria și delirul moscovit, într-un film cu alt scenariu, alte resurse și alte instrumente, cu altă magnitudine a schimbărilor și altă întindere în timp și spațiu, cu alte metode și alt discurs. Războiul lui Putin i-a obligat să iasă din scenariul lor inițial (supremația globală până în 2049...), să grăbească pașii, să schimbe strategia, să-și anunțe afilierea la proiectul revizionist antiamerican și antioccidental, deși asta i-a făcut să aibă de pierdut în Europa, ceea ce nu era în planul lor. S-ar putea ca inclusiv strategia pentru preluarea controlului în Taiwan să fie grăbită de agresiunea Rusiei.
Învingători și învinși
Vom vedea în continuare, succint, cum pot ieși deopotrivă învinși și învingători actorii din primul cerc al Războiului lui Putin, adică părțile beligerante. În analize viitoare, ne vom ocupa de cercurile următoare (2-5), descrise anterior.
Rusia câștigătoare
Așa cum arată lucrurile acum, este foarte puțin probabil ca Rusia să mai poată fi izgonită pe cale militară sau împinsă politico-diplomatic afară din toate teritoriile ocupate în prezent în Ucraina. Nu speculăm în acest moment pe tema adjudecării finale a teritoriilor disputate, dar rușii vor păstra cu siguranță măcar o parte din cele cinci provincii anexate din 2014 încoace: Crimeea, Herson, Zaporojie, Donețk, Lugansk, pe unele în întregime, pe altele parțial.
Putin va putea, din acest punct de vedere, să anunțe, mai devreme sau mai târziu, „succesul operațiunii militare speciale”, chiar dacă va fi mult mai puțin decât și-a imaginat inițial (ocuparea Kievului) și chiar dacă ucrainenii ar reuși să-și mai elibereze în lunile următoare câte ceva din zona de mijloc, între sudul extrem al peninsulei și estul extrem locuit majoritar de etnici ruși. Ucraina ar mai putea spera, așa cum arată situația pe front, dacă nu se produce un declic spectaculos, cel mult la Zaporojie și Herson, sau să nu piardă Donbasul în totalitate.
Tot în dreptul „victoriilor” Kremlinului se poate înscrie și schimbarea ordinii mondiale. Aceasta este deja o realitate. Războiul lui Putin schimbă lumea. SUA nu mai pot gestiona unilateral și nu mai pot formula obiective cu nivel maxim de ambiție pe toate dosarele de securitate, iar lucrul acesta va deveni evident. Au apărut nuanțele, limitele, compromisurile.
UE și NATO se transformă, iar în interiorul lor sunt devoalate diferențe mari de viziune între membri. Sudul Global devine treptat un factor de influență pe scena diplomației globale. China a crescut enorm pe plan politic extern, din cauza (datorită?) Războiului lui Putin. Acum cinci ani, Beijingul era doar o mare putere economică globală, astăzi este și o putere politică mondială de prim nivel. Apar actori politici care nu aveau nicio relevanță acum câțiva ani – Arabia Saudită, India, Africa de Sud, Indonezia etc.
Rusia învinsă
Când Războiul lui Putin se va termina, nu foarte curând, Rusia post-Putin va realiza că a ieșit în pierdere. Cu sau fără unele teritorii smulse cu forța ucrainenilor, situația ei pe plan intern și internațional va fi incomparabil mai proastă decât înainte.
Strategic, Moscova pierde pe toate planurile – nu va redeveni o mare putere globală ci doar o anexă economică a Chinei, nu a putut scoate SUA din Europa ci, dimpotrivă, i-a crescut prezența militară europeană, nu a distrus NATO ci l-a întărit și nu a divizat UE ci a obligat-o să reflecteze la viitorul ei, nu a întors Kievul din drumul spre Vest înapoi în „lumea rusă” ci a consolidat formarea identității naționale ucrainene în opoziție cu cea rusească și a rupt definitiv poporul ucrainean de imperiul rus. Acesta va fi bilanțul strategic al Războiului lui Putin.
Politic, dictatorul de la Kremlin nu are cum să fie altceva decât un învins. Cu sau fără teritorii câștigate, Putin va deconta politic, mai devreme sau mai târziu, prețul greu plătit de ruși în acest război. Va fi eliminat brusc din interior sau se va retrage la un moment dat, căutându-și variante sigure pentru ultimii ani de viață. Din acest motiv, tot ceea ce poate Putin să facă este să prelungească războiul care-i poartă numele, ani în șir, prelungindu-și astfel mandatul de putere de la Kremlin. Oricum ar fi, la încheierea războiului Rusia va avea nevoie de alt lider iar el știe foarte bine acest lucru.
Economic, Rusia va ieși epuizată din acest război, cu un volum imens de resurse consumate, lipsită de credibilitate pe piețele financiare internaționale, cu contractele bune de vânzări de gaz și petrol pe care le avea în relația cu Europa desființate, lipsită de investitori occidentali creativi și dinamici, cu foarte mulți tineri de calitate din marile orașe plecați în Vest, cu o rublă slabă etc. Va fi, practic, la nivelul din 1991, când s-a prăbușit Uniunea Sovietică.
Tehnologic, Rusia practic nu va mai conta pe plan mondial. Nu va mai produce nimic performant, nimic bun de cumpărat, nici măcar pe plan intern. Invazia tehnologiei și produselor chinezești va fi cvasi-totală. De la mașini la produse de uz casnic și de la tehnologie militară la tehnologiile avansate ale deceniului, mărcile rusești vor deveni marfă ieftină, depășită, fără căutare. Rusia va fi depășită nu cu cei 3-5-10 ani ai războiului, ci cu 20-30 de ani, cât înseamnă salturile tehnologice din prezent. O epavă tehnologică și industrială, la mâna Chinei.
Cultural, „lumea rusă” va fi perspectiva cea mai neatractivă cu putință pentru o țară sau un eventual partener de afaceri, probabil chiar și pentru mulți ruși educați din marile orașe, respectiv pentru Europa de Est. Îndoctrinată și înapoiată, frustrată și agresivă, impregnată de veninul antioccidental al propagandei mass-media și bisericii ortodoxe aservite regimului, cu copii ideologizați din grădinițe sub semnul Z-ului, simțindu-se respinsă și ridiculizată din toate părțile, Russkyi Mir va fi imaginea dezastrului unei lungi epoci a minciunii, propagandei, conspirației și agresivității. Va fi nevoie de cel puțin o generație pentru a vindeca rana lăsată în urmă de regimul criminal al lui Vladimir Putin.
Nu este exclus ca inclusiv Belarusul post-Lukașenko să dorească să se desprindă din această închisoare a înapoierii civilizaționale și subdezvoltării și să pornească, politic, strategic, economic și cultural, spre Vest.
Ucraina învinsă
Da, deși nu ne dorim acest scenariu și încă sperăm o răsturnare favorabilă a raportului de forțe de pe front, este posibil ca Ucraina să piardă teritorii, iar contraofensiva începută acum peste două luni să aibă rezultate modeste, indiferent cât va fi de lungă. Se vorbește în aceste zile de mici progrese ale ucrainenilor, dar cu o jumătate de sat la sud și o jumătate de sat la est nu se schimbă în mod esențial linia frontului. Pentru fiecare kilometru de pământ, mor câțiva zeci de militari, de o parte și de alta, ca să nu mai vorbim de tehnica de luptă distrusă, iar toamna se apropie. Avioanele F-16 nu vor veni curând. Este foarte, foarte greu de avansat și de străpuns cele trei linii de apărare, printre minele instalate și fortificațiile construite de ruși în ultimul an. Nu este exclus ca, la un moment dat, rușii să atace din nou, dacă îi surprind pe ucraineni nepregătiți pentru defensivă și intrați în zone capcană.
Poate va mai reuși brava armată ucraineană să salveze și să elibereze câte ceva din cele 18 procente de teritoriu ocupat acum de Rusia, dar puțin probabil să-și ia totul înapoi. În 3-4 luni de acum înainte, ne va fi tuturor mult mai clar ce se poate și ce nu se poate face în această contraofensivă.
Pe plan militar, va fi foarte greu ca Ucraina să fie la sfârșitul luptelor considerată învingătoare, în sensul victoriei totale, discuția fiind cel mai probabil în termeni de compromisuri și de negociere a unor noi linii de delimitare teritorială față de Rusia. Dacă pierderile vor fi mari iar concesiile greu de acceptat, nu putem exclude un armistițiu fără tratat de pace, deci fără o recunoaștere oficială a Kievului privind noile frontiere. Un conflict înghețat ar fi însă o soluție foarte proastă în primul rând pentru Ucraina, dar și pentru Rusia.
Politic, echipa Zelenski ar putea pierde peste câțiva ani simpatia ucrainenilor, dacă promisiunile pe care le face acum Kievul cetățenilor săi vor fi exagerate. Cu cât așteptările sunt mai înalte, cu atât riscul dezamăgirilor este mai mare. Și nu e vorba numai de eliberarea completă de trupele ruse. De exemplu, Ucraina nu va intra în UE înainte de 2030, în caz că va intra vreodată (discuția este complicată și o vom purta cu altă ocazie).
Maia Sandu este mult mai realistă în această privință, vorbind de 2030, dar, veți spune, Maia Sandu nu este în situația în care se află Volodimir Zelenski, acesta trebuind să ridice zilnic moralul unui popor lovit greu de război, chiar cu prețul de a le spune lucruri despre care știe că nu se vor împlini curând.
Zelenski în sine este trecător, ca lider al Ucrainei. Politica este în general ingrată cu eroii, pe termen scurt. După valul de susținere populară ar putea urma reculul în 3-4 ani, dar Ucraina nu înseamnă Zelenski iar viitorul ei ca stat și ca națiune trebuie evaluat pe termen lung.
Ucraina învingătoare
Strategic, Ucraina va fi câștigătoare, pentru că se va desprinde de închisoarea lumii ruse. Mai mică sau mai mare din punct de vedere teritorial, Ucraina post-război va fi o țară independentă, ceea ce este mare lucru. Acesta este adevăratul război de independență al Ucrainei, cel pe care ucrainenii nu au apucat niciodată să îl ducă până la capăt.
Securitar, Kievul va obține în cele din urmă garanțiile de securitate care i-au lipsit după 1991. Memorandumul de la Budapesta din 1994 a fost un eșec, în primul pentru că era doar un memorandum, fără valoare juridică. Dar, de data aceasta, se va merge fie pe calea unui sistem al puterilor garante care să semneze un tratat pentru Ucraina (SUA, UE, Marea Britanie, China, Rusia, Turcia), fie pe calea admiterii în NATO, mult mai bună, mai stabilă și mai sigură.
Economic, reconstrucția Ucrainei post-război va însemna o perioadă de 10-20 ani de avânt, investiții occidentale, modernizare, occidentalizare, conectare cu lumea dezvoltată. Multe companii din Vest se vor simți tentate să investească într-o țară privită cu multă bunăvoință. Cu atât mai mult dacă integrarea europeană nu va fi posibilă, UE se va simți datoare să ajute financiar masiv Ucraina.
Civilizațional, Ucraina europeană va oferi o viață mai bună și mai fericită copiilor ei. Pierderea unor teritorii este întotdeauna dureroasă dar va fi compensată de oportunitățile care vor apărea.
Redesenarea frontierei Est-Vest cu includerea Ucrainei în spațiul occidental, după Războiul lui Putin, chiar în condițiile unei ordini mondiale schimbate, va face din generația ucraineană viitoare marea câștigătoare a acestui război.
În loc de concluzii
Când am spus, acum câteva luni, că, paradoxal, pentru Rusia și pentru ruși ar fi mai benefic să piardă războiul decât să-l câștige pe fronturile din Ucraina, multă lume nu m-a înțeles. Acum lucrurile sunt ceva mai clare din perspectivă militară, fiind greu de crezut că armata rusă va fi zdrobită și izgonită din Ucraina, deci greu de crezut că Rusia se va putea trezi curând din delirul putinist. Așa că viața în Rusia va fi din ce în ce mai urâtă și mai grea.
Schițând un rezumat și pentru Ucraina, nu aș exclude scenariul ca, pe termen scurt, Ucraina să sufere o dezamăgire militară și apoi una politică (1-2 ani), pe termen mediu să înceapă să se simtă efectele pozitive ale reconstrucției economice și negocierilor de aderare la UE (3-5 ani), iar marea victorie să fie, de fapt, strategică și civilizațională, pe termen lung, dincolo de 2030, într-o țară independentă, democratică, modernă și sigură, conectată la lumea occidentală.
Se încarcă comentariile...
