Am citit până la capăt. M-am forţat să citesc cu atenţie, ca să nu fiu acuzată de nimic – că m-am lăsat manipulată, că-s pe lângă subiect, că vai, că nu ştiu ce-i în spate, că nu ştiu ce-i în faţă.
Pe vremea în care feminismu'-n România era un fapt şi nu un concept, adică mama urla la tata să cureţe cartofii, iar străbunica urla la toţi să-i pună cafeaua exact la 4 centrimetri distanţă de unde bătea ea cu degetu’, ei bine pe acea vreme diferenţa dintre femei şi bărbaţi pentru mine era că unele poartă tocuri şi unii se bărbieresc.
Zilele astea am fost ocupată cu canasta de vacanţă şi n-am prea deschis ştirile. Inevitabil, totuşi, am auzit că doamna Pelinel e însărcinată. Şi că există şanse ca tatăl copilului ei să fie Cristi Borcea, momentan „cofrat” la Poarta Albă, cum se spunea în lumea bună pe vremuri.
Mona Muscă, Ecaterina Andronescu, Rodica Stănoiu, Maria Grapini, Elena Udrea, Monica Macovei, Zoe Petre, Renate Weber, Norica Nicolai, Andreea Paul, Alina Gorghiu şi Adrian Năstase sunt doar câteva nume de femei politician de pe la noi.
Un cetăţean spaniol care lucrează in România, profund emoţionat de modul cumplit în care s-a murit la Colectiv şi obişnuit ca sistemul de ajutorare a cetăţenilor să funcţioneze într-o oarecare normalitate – pe care noi nu o cunoaştem şi se pare că nici nu o înţelegem – i-a scris profesorului drJuan P. Barret, şeful secţiei de arşi al departamentului de chirurgie plastică şi reparatorie de la Spitalul Universitar Vall d’ Hebron, Barcelona.