Primăria Zalău merge înainte cu demolarea garajelor. Proprietarii fac coadă la instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că proprietarii garajelor dărâmate deja ori propuse spre dărâmare au atacat în instanţă acţiunile Primăriei Zalău, reprezentanţii municipalităţii susţin că nu renunţă la reamenajarea zonelor dintre blocuri prin desfiiţarea garajelor şi amenajarea, în locul acestora, a unor spaţii de parcare.

"Noi tot încercăm de mai mulţi ani să descurajăm tranzacţiile cu garaje care au loc în Zalău, pentru că viitorul acestor construcţii este incert. Unele sunt mai mici, altele mai mari, unele sunt din cărămidă, alte din tablă - trebuie să reamenăjăm zonele în care sunt construite aceste garaje în primul rând pentru că deranjează din punct de vedere estetic, în al doilea rând pentru că acolo pot fi amenajate mult mai multe locuri de parcare şi am putea rezolva astfel una dintre problemele pe care le are municipiul". Declaraţia a fost făcută astăzi, de primarul Radu Căpîlnaşiu, la o vizită cu presa prin zonele oraşului în care primăria a derulat, în această vară, lucrări de reamenajare şi refacere a carosabilului.

Primarul a admis că există o puternică opoziţie din partea proprietarilor de garaje care, după cum este şi firesc, refuză să piardă, astfel, investiţia făcută în construirea sau cumpărarea lor. "Avem încă de anul trecut proces cu  proprietarii unor garaje din Dumbrava I, pentru a căror dărâmare avem de mult hotărâre de consiliu local aprobată. Suntem în instanţă şi cu proprietarii a două garaje din Porolissum, dărâmate anul acesta pentru că pe acolo a trebuit să treacă o conductă de canalizare", exemplifică el. El spune că înţelege solicitarea proprietarilor de a fi despăgubiţi, însă spune că pretenţiile lor sunt prea mari.

"Acolo unde aceste garaje nu deranjează şi sunt OK, pot rămâne. Unde nu, le vom dărâma", a adăugat primarul, fără a preciza vreun termen în acest sens.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model