20.000 de tineri, ajutaţi cu 5 milioane de euro să-şi aleagă drumul în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii află, în urma chestionarului, ce domeniu li se potriveşte

20.000 de elevi din şapte judeţe aflate în regiunile Nord – Vest şi Vest vor fi ajutaţi să înţeleagă ce meserie li se potriveşte prin proiectul „Skills for Jobs”, implementat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj, împreuna cu Asociaţia Inceptus România.

Proiectul se derulează din aprilie 2014 în judeţele Timiş, Bihor, Bistriţa – Năsăud, Sălaj, Maramureş, Hunedoara şi Cluj şi presupune, în primul rând, testarea elevilor din grupul ţintă în vederea identificării şi măsurării intereselor lor vocaţionale. Acest lucru se face în special prin aplicarea Chestionarului de Interese Vocaţionale Jackson (JVIS – Jackson Vocational Interest Survey), achiziţionat prin proiect. Chestionarul este creat de Douglas N. Jackson, unul dintre ce mai mari psihometricieni ai psihologiei contemporane, şi conţine 289 de itemi din toate domeniile de activitate.


Din grupul ţintă din Sălaj au fost testaţi până acum 588 de elevi, provenind din clasele a IX-a şi a X-a de la Colegiul Naţional ”Silvania” Zalău, Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău şi de la Colegiul Naţional ”Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei. Potrivit inspectorului şcolar general al Sălajului, Maria Pop, în perioada următoare ar putea fi inclus în proiect şi Liceul Pedagogic ”Gheorghe Şincai” Zalău. În total, 933 de elevi din Sălaj fac parte din grupul ţintă al proiectului.

Citeşte şi 26 de profesori vor putea rămâne la catedră şi după pensionare

După ce a dat drumul la concursuri, Ministerul Educaţiei caută acum potenţiali candidaţi

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul