Trei copii și tatăl lor, duși la spitale din Iași cu arsuri în urma unei explozii puternice într-o casă din Vaslui

0
Publicat:

Trei copii de cinci, șapte şi opt ani şi tatăl lor, un bărbat în vârstă de 36 de ani, au fost răniţi, sâmbătă, 3 februarie, în urma unei explozii produse la o locuinţă din comuna Stănileşti, judeţul Vaslui.

Explozia a avariat baia, planșeul casei și o ușă FOTO arhivă Adevărul

În urma evaluării făcute de echipajele medicale prezente la locul producerii evenimentului, victimele au arsuri de gradele I şi II pe faţă şi pe corp.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Daniel Ungureanu, a afirmat că Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât ca, într-o primă fază, victimele să ajungă la Iaşi deoarece acolo sunt linii de gardă pe Chirurgie Plastică, urmând ca apoi să se decidă un eventual transfer la alte spitale din ţară în funcţie de gravitate şi locurile disponibile.

„Cele patru victime au fost evacuate, evaluate şi li s-a acordat primul ajutor, ulterior fiind transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Huşi. Victimele sunt transportate la unităţi medicale din municipiul Iaşi. Cei trei copii sunt transferaţi la Spitalul 'Sfânta Maria' Iaşi, în timp ce tatăl acestora este transportat la Spitalul 'Sfântul Spiridon'", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Cauza probabilă a exploziei

Echipajul de prim-ajutor din cadrul Secţiei Huşi a preluat o fată de șapte ani care avea arsuri gradele I şi II la la mâini şi la față şi pe tatăl acesteia, cu arsuri similare.

Echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui au preluat o fată de opt ani şi un băiat de cinci ani, diagnosticaţi cu arsuri de gradele I şi II pe faţă şi pe corp.

Explozia nu a fost urmată de izbucnirea unui incendiu. În urma deflagraţiei, au fost avariate baia, planşeul din gips carton şi o uşă. Cauza probabilă care a dus la producerea exploziei a fost acumularea gazelor într-un spaţiu închis, furtunul de la o butelie care alimenta un boiler instant pentru producerea apei calde în baie fiind deteriorat.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Indignare în Slovenia, după ce un bărbat a murit agresat de un grup de romi. Doi miniștri au demisionat
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
„Trebuie să fi fost o mână din interior”. Foști hoți de bijuterii comentează jaful de la Luvru
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele