Poliţiştii vasluieni au declarat război vitezomanilor. Un basarabean a fost prins circulând cu 110 kilometri la oră în localitatea supranumită „satul morţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii vasluieni au organizat o razie pentru a-i prinde pe şoferii care obişnuiesc să calce pedala de acceleraţie. De departe, recordul a fost stabilit de un basarabean care a fost prins că circula cu 110 kilometri la oră în localitatea în care acum aproape o lună doi ofiţeri ai Servicilui Român de Informaţii au murit în timp ce se îndreptau spre serviciu.

Săptămâna tzrecută, în ultimele trei zile, toate echipajele poliţiştilor de la rutieră, ajutaţi de colegii de la Ordine Publică, au fost prezente în trafic în tr-o acţiune ce a avut ca scop „reducerea evenimentelor rutiere grave“. 

În urma abaterilor depistate în trafic, au fost aplicate 494 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 325 pentru viteză, 4 pentru depăşire neregulamentară, 2 pentru consum de alcool şi 163 pentru alte abateri.

De departe, recordul la viteză l-a deţinut un basarabean în vârstă de 31 de ani care a fost prins circulând cu 110 kiloemtri la oră în localitatea Muntenii de Jos, acolo unde, în dimineaţa zilei de 24 ianuarie, doi ofiţeri de la „Doi şi-un sfert“ şi-au găsit sfârşitul tot din cauza vitezei

Oamenii legii au reţinut 15 permise de conducere, dintre care 5 pentru viteză, 4 pentru depăşire neregulamentară, 2 pentru consum de alcool şi 4 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase şi 3 certificate de înmatriculare.

Citeşte şi:

Accident grav în Vaslui. Cinci oameni, printre care şi un copil de opt luni, au ajuns în stare gravă la spital

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”