Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în vizită de lucru la Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Raluca Prună Foto: Eduard Enea

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, va fi prezentă marţi la Vaslui, urmând a se întâni cu reprezentanţii Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui şi conducerea Penitenciarului Vaslui.

Întâlnirea de la Vaslui a ministrului Justiţiei cu reprezentanţii Serviciului de Probaţiune, survine protestelor  înregistrate luna trecută în întreaga ţară, când specialiştii serviciilor de probaţiune au protestat faţă de volumul de muncă uriaş, la care au fost supuşi în urma intrării în vigoare a noilor coduri.

Aceştia solicită repoziţionarea consilierilor de probaţiune în cadrul sistemului de justiţie; acordarea de drepturi similare cu ale celorlalte categorii de personal din cadrul sistemului de justiţie; plata orelor suplimentare; angajarea urgentă de personal şi suplimentarea posturilor în cadrul sistemului de probaţiune; asigurarea pazei sediilor, a bunurilor şi a personalului de probaţiune de către Jandarmeria Romana

De asemenea, reprezentanţii serviciilor de probaţiune solicită asigurarea unor condiţii decente de muncă şi a resurselor materiale necesare desfăşurării activităţilor zilnice; demararea unor proceduri de modificare a legislaţiei actuale în materia probaţiunii care să conducă la reducerea presiunii exercitate de volumul ridicat de activitate generat de intrarea in vigoare a noilor coduri; adoptarea regulamentelor de aplicare a legislatiei în materia probaţiunii, corelată cu o simplificare a procedurilor de lucru.

Ministrul Justiţiei a anunţat că serviciile de probaţiune vor fi o prioritate a Ministerului Justiţiei, însă consolidarea acestora se efectua treptat. La întâlnirea ministrului Prună cu reprezentanţii Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui vor fi prezenţi şi reprezentanţii Penitenciarului Vaslui. 

Ultima vizită a unui ministru de Justiţie la Vaslui a fost în martie anul trecut. Ministrul de atunci, Robert Cazanciuc, a anunţat promovarea proiectului privind reabilitarea Judecătoriei Vaslui şi extinderea clădirii Penitenciarului Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”