Încep lucrările la noul bazar din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comercianţii se plâng de condiţiile în care vând, în prezent, în bazar                Foto Simona VOICU

După finalizarea Pieţei Centrale, următorul obiectiv în ordinea priorităţilor municipalităţii vasluiene este bazarul, care va deveni un adevărat centru al activităţii comerciale din oraş. Primarul Vasile Pavăl a anunţat că este pregătit să investească într-un bazar modern, cheltuielile urmând a fi suportate atât de bugetul local, cât şi din veniturile care vor fi realizate de pieţe şi obor.

Bazarul, cu tarabele sale învechite şi condiţii improprii desfăşurării unui act de comerţ civilizat îşi va schimba faţa radical, Primăria Vaslui anunţând că, odată cu schimbarea locaţiei,  noul bazar va fi la standarde europene. Locul cel mai bun a fost deja identificat vis a vis de Sala Sportului. Primarul Vasile Pavăl a anunţat că încă de săptămâna trecută au fost introduse buldozerele în zonă pentru pregătirea terenului.
„Este un obiectiv foarte mare. L-am devansat pentru că vreau să termin Piaţa Centrală. Am analizat toate posibilităţile de finanţare - fonduri transfrontaliere, parteneriat public-privat şi fonduri proprii. Vom apela la toate posibilităţile şi, dacă nu reuşim, rămâne varianta a treia: îl vom face exclusiv din fonduri proprii”, a declarat Vasile Pavăl.
Suprafaţa de teren pe care funcţionează în prezent bazarul va fi folosită pentru extinderea parcului de la Teatrul de Vară. Terenul a fost revendicat şi câştigat în instanţă de foştii proprietari, însă municipalitatea a anunţat că retrocedarea nu va fi posibilă, urmând a fi acordate despăgubiri.
“Zona este una de utilitate publică, acolo fiind aplasată şi o conductă mare de apă. Noi sperăm să ajungem la o înţelegere cu proprietarul şi să îI acordăm despăgubirile prevăzute de lege, iar terenul să fie folosit pentru extinderea parcului”, a mai precizat, edilul.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete