Doi bunici din Vaslui, bruscați și învinețiți de polițiștii locali sub ochii nepoatei de zece ani VIDEO

0
Publicat:

Doi polițiști locali din Vaslui sunt acuzați că au agresat un bărbat în vârstă de 73 de ani și pe soția acestuia, în urma unui incident care a avut loc luni seara într-un parc unde cei doi bătrâni își plimbau nepoțica.

O parte din vânătăile cu care s-au ales cei doi bătrâni FOTO colaj Facebook/Valentin Damian

Un incident grav a avut loc luni seara, 17 iulie, într-un parc din municipiul Vaslui. Doi bătrânei care ieșiseră la plimbare cu nepoata de 10 ani au fost bruscați de doi polițiști locali și s-au ales cu mai multe vânătăi. Întreaga scenă a fost filmată de un trecător.

Polițiștii locali se apără și susțin că bărbatul de 73 de ani consuma băuturi alcoolice, iar când i-au cerut să se legitimeze, a început să le adreseze injurii și amenințări oamenilor legii.

Cei doi bătrâni agresați sunt părinții unui profesor din Vaslui, Valentin Damian, care a făcut cunoscut incidentul printr-o postare pe rețelele de socializare.

„Doi agenți ai poliției locale Vaslui au reușit să facă ordine publică într-un parc din Vaslui din zona gării. Au luat și îmbrâncit doi bătrâni care supravegheau nepoțica în timp ce se juca alături de alți copii. Rușine să vă fie “gunoaie “ce sunteți ,faceți de râs instituția și pe ceilalți colegi care sunt cu caracter. În primul rând, trebuiau să se legitimeze, nu să mestece gumă în colțul gurii ca niște” zeflemiști”, în al doilea rând, respectați uniforma statului, în al treilea rând, faceți ordine unde într-adevăr trebuie! Ce exemplu dați ? Vă luați de părinții și bunicii copiilor care se joacă în parcuri căci fac gălăgie seara ..Uitați-vă la canicula care este afară, dar mintea îngustă și lipsa de educație pe care o aveți unii vă caracterizează, gunoaielor! Puneți cătușe unui bunic nevinovat, care are 73 de ani, în fața nepoțelei care are 10 ani și plângea în hohote, mare realizare, gunoaielor, sper că v-au avansat în funcție!” a scris dascălul pe pagina personală de Facebook. Acesta a postat și mai multe poze cu brațele învinețite ale părinților lui, semne ale „tratamentului” de care au avut parte.

Poliția Locală: „A început să adreseze injurii”

Reprezentanții Poliției Locale Vaslui au o altă variantă asupra celor întâmplate și spun că polițiștii locali nu și-au făcut decât datoria.

„În spațiul public au fost prezentate informații trunchiate, de către o persoana care nu a fost prezentă la fața locului și care nu poate fi obiectivă, în incident fiind implicați părinții acesteia. Cei doi polițiști locali care au intervenit acolo au experiență de peste 20 de ani, iar în această perioadă s-au confruntat cu tot felul de spețe și niciodată nu au avut probleme. Luni seara, aceștia au ajuns în părculeț în jurul orei 22:20, unde l-au surprins pe bărbatul respectiv consumând băuturi alcoolice de față cu mai mulți minori. Bărbatul nu doar că a refuzat să se legitimeze, ba mai mult, a început să adreseze injurii și amenințări celor doi colegi ai noștri. O asemenea atitudine contrară normelor de conviețuire socială nu poate fi un exemplu pentru educația copiilor care au asistat la incident”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Vaslui.

Viceprimar: „Nu tolerez astfel de situații”

Viceprimarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, crede însă că polițiștii locali și-au depășit atribuțiile și a cerut efectuarea unei anchete asupra celor întâmplate, la finalul cărora vrea să fie luate măsuri.

Lucian Braniște, viceprimar Vaslui FOTO Facebook

„Am cerut un raport complet al șefilor Poliției Locale despre acest incident și au un termen rapid de răspuns. Nu tolerez astfel de situații și nu prea cred în «cântecul de lebădă» al polițiștilor locali implicați. Poliția Locală trebuie să-i protejeze pe cetățeni, nu să poarte discuții contradictorii cu aceștia în parcuri. Ei trebuie să aibă o conduită ireproșabilă, să fie profesioniști, pentru că și noi, Consiliul Local, le asigurăm suficiente fonduri. Eu vă garantez dumneavoastră și cetățenilor un lucru: cine a greșit, va plăti cu funcția!”, a conchis edilul.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry