Au trecut Oceanul pentru a avea grijă de copiii necăjiţi din Bârlad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două tinere din SUA şi Canada au renunţat la vacanţă pentru a îngriji copii defavorizaţi din Bârlad. Tinerele au ajuns în România prin intermediul Organizaţiei umanitare Global Volunteers.

Puţini sunt cei care ar fi dispuşi să parcurgă peste 8.000 de kilometri doar pentru a avea grijă de copii. Iubirea pentru cei mici le-a făcut pe Stephanie Adam şi Amy Tekrony, ambele în vârstă de 25 de ani, să ajungă la Bârlad. Aici, au avut grijă de mai mulţi micuţi ce au fost abandonaţi în centre de plasament de către părinţi sau care suferă de diferite dizabilităţi.

„Am aflat despre acest program de voluntariat de pe internet şi mi s-a părut foarte interesant. De aceea am decis să particip“, a spus canadianca Amy Tekrony, care mărturiseşte că intenţionează să se înscrie la Facultatea de Medicină. Tânăra are în CV şi un master în chimie.

România, prima ţară în care fac voluntariat

Colega sa de proiect, Stephanie Adam, este originară din Statele Unite ale Americii şi spune că iubirea pentru copii a determinat-o să treacă peste mări şi ţări pentru a avea grijă de aceştia.

„Găsesc copii speciali şi cred că este foarte important ca ei să aibă parte de ajutorul nostru. Eu mi-am dorit de mult să fac voluntariat undeva şi ştiam că România are programe speciale în acest sens. Sunt foarte bucuroasă că am ajuns aici“, a spus Stephanie pentru „Adevărul“. Cele două voluntare au ajuns la Bârlad în urmă cu trei săptămâni şi se vor întoarce acasă mâine.

În toată această perioadă, ele au lucrat câte opt ore pe zi cu micuţii de la Spitalul de copii „Sfântul Nicolae“ din Bârlad. Au desfăşurat acţiuni de socializare cu aceştia, s-au jucat cu ei şi au derulat diferite activităţi educaţionale. Atât pentru Stephanie, cât şi pentru Amy, România este prima ţară în care fac voluntariat. Cele două au plătit din propriul buzunar atât transportul până la Bârlad, cât şi cazarea pentru cele trei săptămâni cât au stat în Bârlad.
Ele nu sunt primii voluntari care ajung pe meleaguri vasluiene. Tot prin intermediul Organizaţiei Global Volunteers, la Spitalul din Tutova, care a fost desfiinţat în această primăvară, mai multe persoane de dincolo de Ocean au venit în judeţul Vaslui pentru a se îngriji de soarta copiilor defavorizaţi.

Voluntarii se schimbă odată la trei săptămâni

„Avem 12 ani de când desfăşurăm activităţi de voluntariat în România. După ce s-a desfiinţat Spitalul din Tutova (n.r. 1 aprilie 2011) am decis să continuăm această acţiune şi aşa am ajuns la Bârlad. Alături de cele două voluntare, la acţiune mai participă şi două liceence din Bârlad“, ne-a spus Dan Cârjonţu, team leader-ul proiectului derulat la Bârlad. Acesta a mai precizat că fiecare echipă de voluntari stă câte trei săptămâni în România.

După ce Stephanie şi Amy vor părăsi ţara, alţi voluntari străini le vor lua locul. Toţi sunt vorbitori de limba engleză, cei mai mulţi dintre ei originari din America.
„Sunt voluntari care au venit de mai multe ori în România. La toamnă, de exemplu, aşteptăm pe cineva care va veni la noi pentru a treisprezecea oară“, a mai spus team leader-ul de proiect, Dan Cârjonţu.

Acţiunea Organizaţiei Global Volunteers este derulată şi în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție