Ultimele pregătiri la Podul peste Dunăre: „Anul acesta vom circula pe el“

0
Publicat:

Joi, 23 martie 2023, a început asfaltarea Podului peste Dunăre, pe malul tulcean. Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Constantinescu, spune că, în acest an, investiția va fi funcțională.

Podul peste Dunăre FOTO Consiliul Județean Tulcea

Investiţia podului presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime de 1,9 kilometri.

Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 metri) şi două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila şi de 364,6 metri pe malul Tulcea. De o parte şi de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri fiecare.

Drumul principal va avea două benzi pe sens şi va lega judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 kilometri. În rest, vor fi realizate intersecţii giratorii, 33 de poduri, podeţe, pasaje şi o staţie de taxare.

Pilonii au 192 metri înălţime totală de la partea superioară a fundaţiei şi sunt localizaţi în apropierea malurilor.

Construcția ar fi trebuit inaugurată la finalul anului 2022.  Podul suspendat peste Dunăre, „Golden Gate-ul” de la Brăila, va fi cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani.   

Podul de la Brăila FOTO CNAIR
Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €