Doi adulți și un copil, evacuați cu ajutorul elicopterului SMURD din mijlocul unui incendiu din Delta Dunării VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi adulți și un copil au fost evacuați cu ajutorul elicopterului SMURD din mijlocul unui incendiu. Misiunea de salvare a avut loc duminică în Delta Dunării. În ajutorul celor trei a sărit echipajul aerian de la Galați.

Elicopterul SMURD, misiune în Delta Dunării FOTO: SMURD Galați

Cei trei, o femeie, un bărbat și un copil de cinci ani, au fost surprinși de un incendiu de vegetație uscată în zona Sfiștofca din Delta Dunării.

Potrivit ISU Galați, apelul la 112 a fost efectuat în jurul orei 16.30, iar apelantul a anunțat că în jurul grupului a izbucnit un incendiu de vegetație. El a mai spus că zona nu poate fi părăsită în siguranță, grupul fiind blocat pe un grind.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au decis să trimită în zonă elicopterul SMURD de la Galati pentru a-i extrage pe cei trei din zona afectată de incendiu.

După două ore, cele trei persoane au fost evacuate și transportate în siguranță în localitatea Sfiștofca unde au fost evaluate medical. Mama și copilul urmează a fi transportați la spital pentru mai multe investigații și tratament.

Salvatorii tulceni au făcut un apel către populație pentru a nu incendia vegetația uscată, inclusiv cea din jurul bălților astfel de incendii pot fi extrem de periculoase pentru viața locuitorilor, a turiștilor aflați în Delta Dunării și a faunei.

Incendiile de vegetație sunt foarte imprevizibile și periculoase mai ales când vântul suflă cu putere riscând să se propage cu o viteză crescută într-o direcție imprevizibilă, au precizat pompierii.

Incendiu între Galați și Brăila

Un incendiu puternic a izbucnit duminică, 10 martie 2024, pe DN 2B, între Brăila și Șendreni. Pompierii brăileni au anunțat că este vorba despre un incendiu de vegetație uscată și stuf .

 La fața locului a fost trimis un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere. 

 Traficul rutier a fost oprit de Poliția Brăila din cauza fumului degajat. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani