Timişorenii pot admira noul travertin al clădirii Operei, restaurată timp de doi ani. Viceprimarul Ruben Laţcău: Mai sunt câteva corecţii de făcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opera Naţională din Timişoara

Lucrările de reabilitare de la Opera Română au început în octombrie 2019. Valoarea investiţiei se ridică 5,5 milioane de lei, bani proveniţ din bugetul local.

Lucrările la faţada Operei Române din Timişoara se apropie de final. O parte din schele au fost date jos, timişorenii putând astfel să admire noul travertin al clădirii restaurate. Conform viceprimarului Ruben Laţcău, mai există câteva probleme pentru care s-a cerut ajutor din partea Ministerul Culturii. 

Cu toate acestea, clădirea simbol din Piaţa Victoriei va putea fi admirată din această toamnă. 

„Faţada se apropie de finalizare, au fost restaurate detaliile de arhitectură, au fost restaurate de către artişti basoreliefurile de pe faţadă, fierul de la balcoane, mai este de lucrau la poartă şi pe zona de trepte, dar în mare faţa a fost finalizată. Mai sunt câteva probleme de natură tehnice care vor fi detaliate de către noi zilele următoare. Am avut mai multe discuţii cu cei de la Ministerul Culturii, am fost şi la Bucureşti, săptămâna trecută. Mai sunt câteva corecţii de făcut, dar în mare lucrarea arată bine. În toamna asta ar trebui să fie gata, cu excepţia acelor lucruri de refăcut”, a declarat vicepriarul Ruben Laţcău. 

Lucrările de reabilitare au început în octombrie 2019. Valoarea iniţială a investiţiei se ridică 5,5 milioane de lei. Banii provin din bugetul local. 



Vă mai recomandăm:

S-a redeschis şantierul de la Opera Naţională din Timişoara. Lucrările la faţadă nu sunt gata nici pe jumătate
 

FOTO Schimbarea faţadei fasciste a Operei şi Teatrului Naţional din Timişoara: "Ne-a fost lăsat un arc de triumf al prostiei"

FOTO Primarul Timişoarei nu doreşte aspect vienez pentru clădirea Operei. Va fi păstrată faţada de "Arc de triumf"

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele