Studentul care și-a ucis iubita medicinistă în Timișoara este trimis în judecată pentru omor calificat

0
Publicat:

Studentul medicinist din Caraş-Severin, care în luna martie şi-a ucis iubita cu mai multe lovituri de cuţit, în Timişoara, a fost trimis în judecată pentru omor calificat, el aflându-se în arest preventiv, informează Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Studentul care și-a ucis iubita Timișoara este trimis în judecată pentru omor calificat FOTO Arhivă

În fapt, s-a reţinut că în data de 22 martie, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Timişoara, inculpatul D.M.L. a agresat-o fizic pe victima M.A.M., aplicându-i lovituri repetate cu două cuţite, provocându-i acesteia un număr de 51 leziuni traumatice, dintre care multiple plăgi penetrante în zona feţei, gâtului şi pieptului, care au condus la decesul tinerei la aceeaşi dată.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.

Pe 23 martie, magistraţii Tribunalului Timiş au dispus arestarea preventivă pe 30 de zile, pentru omor, a tânărului de 23 de ani din Caraş-Severin, bănuit că şi-a omorât iubita de 21 de ani, într-un apartament din Timişoara.

Poliţiştii Secţiei 4 Urbane Timişoara au fost sesizaţi că o tânără ar fi fost găsită inconştientă cu urme de sânge, într-o cameră a unui apartament situat pe bulevardul General Ion Dragalina, din Timişoara. La faţa locului, ei au constatat că cele sesizate se confirmă, tânăra fiind întinsă pe pat decedată.

Tânărul a fost depistat ulterior, în judeţul Caraş-Severin, în urma unui complex de activităţi informativ-operative desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. În urma audierilor, el a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru omor.

Tribunalul Timiş i-a respins tânărului în repetate rânduri cererile de schimbare a măsurii arestului preventiv, cu arestul la domiciliu.

În luna august, Tribunalul Timiş a admis din nou propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi a dispus „prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Dragomir Mirel Liviu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, pe o durată de 30 de zile, începând cu 20 august până în data de 18 septembrie inclusiv”, fiind respinsă ca „neîntemeiată” cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, potrivit site-ului Tribunalului Timiş. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare