S-a stabilit data inaugurării singurului petic de autostradă din România, în 2016. „Anul acesta nu o să fie zero kilometri, anul acesta o fie 15 kilometri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Buşe, ministrul Transporturilor, a dezvăluit, la inaugurarea tronsonului I al centurii ocolitoare a Braşovului, când se deschide traficul pe Autostrada Lugoj-Deva, pe tronsonul Traian Vuia-Margina.

România se poate “lăuda” cu o performanţă greu de egalat. Singurul petic de autostradă care va fi inaugurat în acest an este cel de pe Autostrada Vestului, între localităţile Traian Vuia şi Margina. Este vorba de un tronson de doar 15 kilometri, de pe lotul II al autostrada care va lega oraşele Lugoj şi Deva. 

Sorin Buşe, ministrul Transportului Transporturilor, a dezvăluit, la inaugurarea tronsonului I al centurii ocolitoare a Brasovului, data la care va fi deschisă circulaţiei pe acest tronson. 

“Anul acesta nu o să fie zero kilometri, anul acesta o fie 15 kilometri. Lotul II Lugoj-Deva va fi gata pe 15 decembrie. Am fost acolo săptămâna trecută (n.r. în 4 noiembrie) şi lucrările sunt foarte avansate. Anul viitor o să fie de zece ori mai mulţi, adica 150 de kilometri de autostradă. Vorbim tot de porţiunea Lugoj-Deva, dar şi de Sebeş-Turda, plus Suplacu de Barcău-Borş chiar porţiunea unde s-a reziliat contractul cu Bechtel. Cei 26 de kilometri, dacă demarăm acum licitaţia, când începem sezonul, în martie, ar putea fi terminaţi în şase luni. Vom face eforturi mari ca să nu mai existe întârzieri pe viitor. De exemplu, la licitaţii nu vom mai impune un termen clar, ci un interval, de exemplu între un an pentru firmele care lucrează foarte bine şi 18 luni pentru constructorii mai puţin eficienti. La licitaţie vor avea câştig de cauza cei care vor oferi cel mai scurt termen”, a spus ministrul Sorin Buse, citat de Hotnews.

În acest moment, pe Lotul 2 (28 km), gradul de execuţie este de peste 52%. Pe primul tronson de 15 kilometri, este finalizat, se fac ultimele retuşuri şi se aşteaptă inaugurarea promisă în decembrie. Pentru ceilalţi 13 kilometri vom mai avea de aşteptat. 

Odată cu inaugurarea singurului tronson de autostradă din România în 2016, şoferii vor putea circula de la Vama Nădlac până în dreptul localităţii Margina.

Conform informaţiilor oferite de conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pe Lotul 3 (21 km), execuţia lucrărilor s-a realizat în proporţie de peste 70%, iar pe Lotul 4 (22 km), progresul fizic este de aproape 50%.
 

Citiţi şi:

Imagini filmate din avion cu singura porţiune de autostradă ce ar putea fi inaugurată în România, în 2016 VIDEO

Veste bună pentru şoferi. Încă 15 kilometri din autostrada Vestului aşteaptă să fie deschişi

Una dintre cele mai spectaculoase porţiuni de autostradă din România, la poalele munţilor Poiana Ruscă. Un nou tronson va fi deschis în 2016 VIDEO

Imagini de vis cu aqua park-ul construit de timişoreni la 160 de kilometri de casă FOTO VIDEO

VIDEO Filmare aeriană cu autostrada care va lega Lugoj şi Deva

 

FOTO Cum arată frontiera cu Ungaria de pe Autostrada Vestului. Imagini din singurul loc în care poţi ajunge din România în Occident pe autostradă

FOTO Autostradă pe drum de pământ. Imagini inedite cu lucrările de la şoseaua rapidă Timişoara-Lugoj, lotul 2

CNADNR a atribuit construcţia lotului 2 din Autostrada Timişoara-Lugoj unei asocieri italiene. Costă 95 de milioane de euro fără TVA


S-a deschis circulaţia pe primul tronson de autostradă Timişoara – Lugoj, terminat cu 6 luni înainte de termen

Primul lot din Autostrada Lugoj – Deva ar putea fi folosit în sfârşit pe toată lungimea
 

FOTO Autostrada Arad-Timişoara, inaugurată a doua oară. Cum arată drumul de 4,3 milioane de euro pe kilometru

Ambiţia sârbilor, noua autostradă: Belgrad-Panciova-Vârşeţ-Timişoara

VIDEO Imagini din avion cu şantierul autostrăzii Vestului. Drumul rapid care va lega România de Ungaria

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG