Bărbat găsit decapitat la Timișoara, într-un apartament închiriat în regim hotelier

0
Publicat:

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit decapitat luni, 19 ianuarie 2026, într-un apartament închiriat în regim hotelier pe Calea Aradului din Timișoara. Potrivit primelor informații, bărbatul era originar din județul Mehedinți, dar locuia în Timișoara.

FOTO: Arhivă

Anchetatorii au descoperit lângă trupul victimei o ghilotină improvizată, precum și două bilete de adio, în care se preciza că bărbatul și-ar fi dorit să-și pună capăt vieții, conform unor surse apropiate anchetei.

Poliția a fost alertată de persoana care se ocupa de închirierea apartamentului.

„La data de 19 ianuarie 2026, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați despre faptul că într-un apartament închiriat în regim hotelier, situat pe strada Marginii, se află un bărbat decedat. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au confirmat sesizarea, constatând decesul unui bărbat de 45 de ani în grupul sanitar al apartamentului”, a transmis IPJ Timiș.

Cercetările sunt în desfășurare pentru clarificarea tuturor circumstanțelor care au dus la acest incident tragic.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare