Ziua Imnului Național a fost marcată și la Târgu-Mureș

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Dobre a greșit un vers din imn, în discursul său

29 iulie nu este doar ziua referendumului pentru suspendarea sau nu din funcție a președintelui Traian Băsescu. Anual, în această zi, românii sărbătoresc  Ziua Imnului Național.

În această zi, în anul 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea a fost cântat pentru prima oară în cadru oficial cântecul „Deşteaptă-te, române”. Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Naţional al României – ‘Deşteaptă-te române!’, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.

La Târgu-Mureș au avut loc manifestări organizate cu ocazia acestei sărbători naționale, care au culminat cu discursurile reprezentanților autorităților locale și județene, alături de parada militară și intonarea imnului. Ciprian Dobre, președintele Consiliului Județean Mureș, a greșit, în discursul său,l unul din versurile imnului, afirmând că acesta e ”Preoți cu crucea-n mână, căci oastea e creștină” (n.r. corect e ”preoți cu crucea-n frunte”).

Poemul “Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, scris în vremea Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile de Anton Pann. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”