Târgu-Mureş: Evaziune fiscală de peste 4 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi administratori ai unor societăţi mureşene sunt cercetaţi de procudorii DNA pentru evaziune fiscală. Prejudiciul total adus bugetului de stat este de 4.365.362 lei.

n urma anchetei finalizate astăzi de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor s-a stabilit că în perioada ianuarie 2007-decembrie 2010 cei doi nu au evidenţiat în actele contabile ale societăţilor operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate şi nu au depus deconturile de TVA şi declaraţiile fiscale.

Cei doi sunt acuzaţi şi că ar fi omis cu ştiinţă efectuarea de înregistrări în evidenţele contabile, privind relaţiile comerciale avute şi au retras sume de bani din contul societăţii, pe care le-au folosit în interes personal.

Prejudiciul total adus bugetului de stat este de 4.365.362 lei. "Fiind stabilit faptul că prejudiciul cauzat este mai mare de 1.000.000 euro, a fost declinată competenţa în favoarea DNA – Serviciul Teritorial Tg.Mureş, reţinându-se în sarcina învinuiţilor săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, folosirea, cu rea credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată", a precizat comisarul Livia Popa, purtător de cuvânt al IPJ Mureş.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa