Sindicaliștii mureșeni pichetează astăzi sediul Prefecturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filiala mureşeană a Cartel Alfa organizează astăzi, între orele 15.00 și 17.00 o acțiune de protest la sediul Prefecturii. Pichetarea are ca scop lupta împotriva austerităţii, dialogul social şi negocierea colectivă.

În plus, va fi organizată o caravană auto, prin care sindicaliștii vor transmite principalele mesaje de protest la adresa guvernanților, către restul populației.

Confederația Europeană a Sindicatelor organizează astăzi programul de proteste generale intitulat ”14 Noiembrie - Zi de acţiune Europeană, solidaritate şi locuri de munca, deblocarea negocierilor colective”.

Prefectura Mureș a fost pichetată în dese rânduri în acest an de către diverse grupuri de protestatari. Dacă la începutul anului au fost în prim plan protestele studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie, care cereau respectarea Cartei Universității și neimplicarea politicului în deciziile Senatului UMF, au urmat protestele de ordin politic, în care au fost implicate diverse filiale mureșene ale partidelor aflate în opoziție.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie