Conducere nouă la ADR Centru. Astăzi au loc alegerile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simion Creţu, director general ADR Centru

Reprezentanţii Regiunii Centru se întrunesc pentru a-şi alege preşedintele şi vicepreşedintele ce vor prezida şedinţele pe perioada următorului an.

Este prima întâlnire a reprezentanţilor Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, organizată de către ADR Centru, după alegerile ce au avut loc în iunie 2012 prin care s-au ales primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene. Evenimentul va avea loc la Hotel Parc din Alba Iulia, începând cu ora 11,00. La şedinţă vor participa preşedinţii celor şase consilii judeţene din Regiunea Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum şi primarii nominalizaţi ca reprezentanţi ai municipiilor, ai oraşelor şi comunelor din fiecare judeţ.

Constituirea CDR Centru şi alegerea preşedintelui şi a vicepreşedintelui sunt primele două puncte propuse pe ordinea de zi a şedinţei. Regiunea 7 Centru, constituită din şase județe, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, a luat fiinţă în 1998, prin legea 151, lege ce desemnează şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru ca organism ce susţine CDR Centru în activitatea sa de dezvoltare regională. Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru este o structură partenerială deliberativă cu un rol important în realizarea obiectivelor de bază ale politicii de dezvoltare regională a celor şase judeţe constitutive, precum şi în coordonarea la nivel regional, a procesului de implementare a programelor de coeziune economică şi socială, finanţate prin fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene. În conformitate cu prevederile Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al CDR Centru, în cadrul acestei prime şedinţe, Consiliul va alege un preşedinte şi un vicepreşedinte, care nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ. Aceste funcţii vor îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii consiliilor judeţene.

Am invitat să participe la această întâlnire, alături de forul decizional constituit din primarii nominalizaţi şi preşedinţii de drept ai CDR Centru, şi prefecţii din cele 6 judeţe ale Regiunii. Vom supune analizei celor prezenţi la şedinţă, stadiul implementării Programului Operaţional Regional la nivelul Regiunii Centru, precum şi stadiul pregătirii Regiunii Centru pentru accesarea fondurilor din noua perioadă de programare, 2014-2020. Un alt punct al ordinii de zi supune aprobării deciziei membrilor CDR Centru realocarea fondurilor disponibile pe DMI 3.3 - Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, la celelalte domenii majore de intervenţie ale Axei prioritare 3 - Îmbunătăţirea infrastructurii sociale a POR 2007-2013. De asemenea, tot în cadrul acestei şedinţe, membri CDR prezenţi vor discuta şi vor lua o decizie privind redeschiderea DMI 5.2 - Crearea,  dezvoltarea,  modernizarea infrastructurii  de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice în Regiunea noastră“, a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.

Pe Ordinea de zi vor mai intra în discuţii şi vor fi supuse aprobării Raportul de activitate al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru pe semestrul I al anului 2012, precum şi modificarea componenţei Comitetului Regional de Evaluare Strategică şi Corelare Centru. Un alt proiect de hotărâre supus aprobării CDR Centru prevede participarea ADR CENTRU în Proiectul “RuralExperience - Live the roots of Europe: Go-rural” (“Experienţă Rurală” Descoperiţi rădăcinile Europei: Vizitaţi mediul rural), inclusiv aprobarea bugetului propriu aferent participării, dar şi avizarea Acordului de Parteneriat încheiat între Directoratul General pentru Energie al Comisiei Europene și ADR CENTRU.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €