Un tânăr informatician din Târgu Jiu a ajuns să lucreze pentru IBM, în Franţa, după ce a muncit ca ospătar şi paznic în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Giurcău, în vârstă de 26 de ani, este angajat la cunoscuta companie americană IBM, la sediul din Paris, după ce, acasă, la Târgu Jiu, lucrase ca paznic şi ospătar.

În anul 2010, Mihai a încercat să-şi facă un rost, astfel că a lucrat ca paznic şi ospătar. Munca nu l-a speriat şi s-a angajat imediat după ce a terminat liceul. „Am lucrat o perioadă scurtă de câteva luni. Am vrut să trăiesc pe picioarele mele şi de asta m-am angajat“, ne spune Mihai. A vrut să intre la o facultate cu profil de informatică, dar a fost dezamăgit de condiţiile impuse şi de disciplinele la care ar fi trebuit să se pregătească, pentru că nu aveau vreo legătură cu informatică.

„Am încercat în Târgu-Jiu să lucrez în domeniul meu, pentru mine informatica, development şi securitatea IT înseamnă cam totul. Din păcate, în oraşul nostru nu există o cerere foarte mare de informaticieni, ca să poţi să intri într-o universitate, trebuie să fii as la foarte multe lucruri care nu au absolut nicio legătură cu informatica“,ne spune Mihai

„Nu sunt interesaţi de experienţă sau de persoanele care trebuie să le cunoşti“

Tânărul şi-a încercat norocul şi în străinătate, dar nu a reuşit la prima încercare, aşa că după un timp s-a întors la Târgu Jiu. În urmă cu doi ani, tânărul a plecat în Franţa, acolo unde mama lui trăieşte de 15 ani, şi norocul i-a surâs. „Studiile mele în România au fost oprite la nivelul Bacalaureatului. Am fost la un concurs pentru înscrierile într-un program al Institutului Universitar de Tehnologie Paris- Descartes, în parteneriat cu un contractor al IBM France, unde am fost peste 100 de persoane pentru cele 8 locuri. A fost un program special în care se fac 4 ani de studii într-un singur an. La un nivel foarte intensiv şi unde am absolvit pe locul 2 din promoţie. Studiile mele au fost finanţate de acest contractor, iar apoi am fost primit de către IBM / Lenovo pentru a lucra în departamentul Point Site Micro. Am venit în Franţa pentru că am vrut să fac o schimbare în viaţa mea, deja vizitasem Parisul de câteva ori înainte, şi am decis să vin aici şi să încerc să evoluez pe plan profesional, pentru că Franţa este încă o ţară care apreciază competenţa şi capacitatea oamenilor într-o meserie. Ei nu sunt interesaţi de experienţă sau de persoanele care trebuie să le cunoşti ca să poţi să ai acces la un job bun, sau o funcţie bună în societate“,

povesteşte Mihai.

Ce face la IBM

Mihai lucrează ca tehnician în cadrul IBM şi mai prestează şi în particular pentru diferite companii. „Lucrez ca Tehnician de Infrastructură Informatică şi Retelistă la IBM France şi, în acelaşi timp, fac parte dintr-o echipa de developeri, la nivel internaţional, pentru IBM şi pentru diferite companii mari. În afară de job-ul meu de zi cu zi la IBM / Lenovo, fac parte dintr-o echipă de developeri în diferite proiecte pentru firme gen Oracle sau Thales. Tot cu această echipă lucrez part-time pentru particulari, pentru dezvoltarea de aplicaţii mobile interne şi software, cu drepturi de autor pentru firmele lor“, a mai povestit Mihai.

A auzit împuşcăturile teroriştilor 

Mihai Giurcău a auzit împuşcăturile teroriştilor care au tras asupra unor oameni nevinovaţi, pentru că locuieşte în apropierea zonei în care au murit multe persoane. „Locuiesc în Saint-Denis, în regiunea pariziană. Locuiesc foarte aproape de Stade de France, unde au fost atentatele şi ultimul asalt unde au reuşit să-i „prindă”. În dimineaţa asaltului am ieşit din casă să merg la muncă şi auzeam focurile de armă, apoi mi-am sunat team leader-ul şi i-am spus că prefer să rămân acasă în ziua respectivă“, a mai relatat Mihai.

Îşi doreşte să devină şef de proiect

Mihai vrea să rămână în Franţa şi să evolueze la locul de muncă. De asemenea, îşi doreşte să-şi întemeieze o familie şi să nu renunţe la tradiţiile româneşti. „Aici pot să evoluez profesional, am în plan ca în următorii patru ani să devin şef de proiect. Îmi doresc o familie aici, o familie de români, cu tradiţiile noastre, cu obiceiurile noastre. Chiar dacă sunt la 1.800 km depărtare de oraşul meu, nu trece zi să nu mă gândesc ce se întâmplă acolo. Dar prin intermediul reţelelor de socializare şi telefonului sunt aproape de familie şi de prieteni“, mai spune tânărul.

Cum a început pasiunea pentru calculatoare

Înainte de a împlini vârsta de 12 ani, bunicii i-au făcut cadou un calculator, pe care l-a desfăcut în bucăţi, însă nu a mai reuşti să-l asambleze la loc. „Cu puţin înainte de 12 ani, bunicii mei mi-au cumpărat un PC. Era un Pentium I, destul de scump pe vremea aceea, iar după trei zile l-am demontat în bucăţi. Apoi, familia mea şi-a dat seama că trebuie să urmez ceva cursuri pentru că ştiau că urmează să cheltuie foarte mulţi bani pe calculatoare. Nu am reuşit să îl remontez, era prea complicat în vremea aia pentru mine, prea multe cabluri de conectică, era mai mult un puzzle super greu. Apoi, am fost la un service care făcea şi nişte cursuri de iniţiere în informatică şi, deşi nu aveam nici vârsta corespunzatoare ca să pot avea diploma, am fost acceptat să fac acele cursuri doar pentru că acel integrator a văzut cât de pasionat eram de calculatoare“, a mai precizat Mihai.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”