Târgu-Jiu: Portret / Dan Pupăză cinsteşte prin cărţi memoria tatălui său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Pupăză a scos la lumină munca tatălui său

A fost timp de 40 de ani profesor de matematică, iar de doi ani este viceprimar al comunei natale, Arcani. A dorit să scoată la lumină munca tatălui său în domeniul etnografiei şi folclorului, astfel încât a reuşit să publice cinci cărţi postume sub semnătura acestuia.


S-a născut într-o familie de intelectuali şi şi-a dedicat ultimii ani cinstirii memoriei tatălui său, un renumit dascăl şi om de cultură. Dan Pupăză a urmat şcoala primară şi generală în comuna de baştină, Arcani, iar apoi a învăţat la Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu. Aici a avut profesori de valoare, care l-au determinat să îmbrăţişeze o carieră didactică, dar primul mentor a fost tatăl său. „Toţi profesorii pe care i-am avut în liceu ar fi putut să fie profesori universitari. Mircea Pavelescu, Grigore Mladin şi Cornel Cârstoiu sunt unii dintre profesorii care mi-au influenţat gândirea. Însă primul mentor a fost tatăl meu. Am intrat fără probleme la Facultatea de Matematică din Timişoara, pentru că ştiam foarte bine materia“, ne povesteşte profesorul pensionar Dan Pupăză.

40 de ani de activitatea în învăţământ


După terminarea facultăţii, a fost repartizat ca profesor de matematică la Liceul din comuna Peştişani, localitatea natală a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, iar după cinci ani s-a mutat în Târgu-Jiu. „În anul 1967 am ajuns la Liceul din Peştişani, iar în anul 1972 am susţinut concurs şi m-am transferat la Târgu-Jiu, la Liceul  Agricol şi la Şcoala generală nr.6. În ultima parte a carierei, am predat la Liceul Teologic“, spune Dan Pupăză. Acesta s-a dedicat, în ultimul timp, cinstirii  memoriei tatălui său, Grigore Pupăză, şi a reuşit să publice postum, sub semnătură acestuia, cinci cărţi.

A publicat cinci cărţi sub semnătura tatălui

Grigore Pupăză a fost dascăl, iar, apoi, a devenit profesor de limba şi literatura română. Nu a putut publica, în perioada vieţii, nicio lucrare, pentru că a făcut parte dintr-o grupare de rezistenţă anticomunistă şi timp de trei ani a stat ascuns prin munţi. Drept pedeapsă a fost dat afară din învăţământ, atât el, cât şi soţia, şi i s-a interzis să publice vreo lucrare. „Mi-am iubit tatăl enorm şi chiar l-am divinizat. A muncit foarte mult şi cea mai mare dorinţă a fost să scot la lumină munca tataălui meu. Prima carte a fost publicată în anul 2005 şi se numeşte «Istoria învăţământului din Gorj», fiind o lucrare de referinţă. Au urmat alte trei cărţi cu specfic folcloric şi etnografic. Ultima carte apărută sunt semnătura tatălui meu a fost în anul 2008 şi se numeşte «Dacă soarta ne desparte», o lucrare despre folclorul emigranţilor de pe Valea Jaleşului în America. Intenţionez să mai scot o carte despre rezistenţa anticomunistă din care a făcut parte din tatăl meu“, ne povesteşte Dan Pupăză. Tatăl acestuia a înfiinţat, în anul 1967, Muzeul Văii Jiului, care cuprinde peste 800 de piese de diferite feluri specifice artei şi ocupaţiilor tradiţionale. Dan Pupăză este preşedintele Fundaţiei culturale «Jeleşul de Sus» şi în fiecare an organizează un simpozion despre satul românesc.


Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €