Târgu-Jiu: Peste 40.000 de gorjeni au sunat la 112 ca să se distreze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statistica realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale arată că 56.547 de gorjeni au sunat la 112, în primele trei luni ale acestui an. Alarmant este că 40.751 dintre aceste apeluri au fost false.

Cele mai multe apeluri  au fost transferate către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj, Poliţie şi Pompieri, iar cele mai puţine au fost redirecţionate către Jandarmerie.

„Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Harghita şi Bacău ocupă primele locuri. Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele prepay. Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 904 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Gorj, Dâmboviţa, Bucureşti şi Suceava“, a precizat Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

194 de gorjeni au fost amendaţi în primele trei luni ale acestui an pentru apelurile false la 112, situaţie care a clasat Gorjul pe primul loc în topul judeţelor cu cele mai multe sancţiuni. Din cele 56.547 de apeluri primite la 112, numai 15.796 au fost reale.

Anul trecut au fost înregistrate 264.482 de apeluri, dintre care 188.273 au fost false.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV