Sindicatul Mine Energia Oltenia se retrage de la proteste: „Ne declarăm adepţii dialogului şi a procesului de negociere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Căldăruşe, preşedintele SMEO

Conducerea Sindicatului Mine Energia Oltenia (SMEO) a anunţat retragerea de la acţiunile de protest organizate de FNME şi de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate UNIVERS – Departamentul Solidaritatea.

Gabriel Căldăruşe, preşedintele SMEO, a spus că se va apela la calea dialogului: „Ne declarăm adepţii dialogului şi a procesului de negociere a noului contract colectiv de muncă, condiţionat de neaplicarea unor măsuri gen«curbe de sacrificiu». Solicităm Guvernului României, ministerului de resort, precum şi comisiei de specialitate din Parlamentul României intervenţia de urgenţă faţă de Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care în cel mai scurt timp posibil să elimine discriminările pe piaţa de energie. Salutăm iniţiativa Sindicatului Energia Turceni şi Sindicatul Liber Independent CET Craiova II de a întreprinde în comun cu sindicatul nostru acţiuni la nivelul autorităţilor centrale pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă salariaţii"

Un alt sindicat nu mai participă la proteste

Şi Sindicatul Noua Mişcare Sindicala E.L-CFU a anunţat retragerea de la preoteste. „Continuarea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă 2015 pe principiul siguranţei locurilor de muncă şi a continuării activităţii CE Oltenia cu păstrarea, pe cât posibil, a drepturilor salariale şi a celorlalte facilităţi din anul 2014“, a spus preşedintele sindicatului Cornel Coravu. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”